Arhiva etichetelor: strada IT

Tehnologia este vedeta!

Share

          

         Mă uit la fiică-mea, Cătălina, care abia în februarie, la anul, împlinește patru ani, cum trasează de zor linii firave, dar precise peste ecranul tabletei ce mi-a confiscat-o, nereușind cu niciun chip să i-o mai sustrag, însușindu-și-o fără drum de înapoiere. Îi place la culme un joc de memorie special conceput pentru preșcolari, în care are sarcina să descopere cartonașe pereche… Ba a învățat să se conecteze la televizor cu ajutorul tabletei, vizualizând orice desen animat îi place ei. Cu măsură însă, mama-i este în umbră!
            Mă gândeam cu nostalgie, uite-așa, la vremea copilăriei mele… Ehe! Ce tablete? Ce jocuri? Ce recunoaștere de cifre, litere și alte semne grafice de către copilul ce eram eu acum 25 de ani? Nimic din toate acestea! Primul televizor în casă a venit când aveam eu trei ani, iar sora mea cinci. Mi-aduc aminte, în ciuda vârstei atât de fragede, cum și-a făcut loc pe masa din dormitor o cutie mare și neagră, prin fereastra căreia puteai vedea cum mișună tot felul de personaje conturate în non-culori, întrebându-mă cum de nu sunt și ele colorate, ca lumea aceasta toată. Era ziua în amiaza mare când vecinul ne-a adus cu mașina lui televizorul mult așteptat de cei ai casei. Dar până am văzut ceva mișcând în el, în afara unor purici foarte zburdalnici, a trecut timp bun, că deja era întuneric afară și somnul ce-mi îngreuna pleoapele nu mi-a dat răgaz să văd până la capăt ce-ar putea face cutia mai mult peste adăpostirea a milioane de insecte. Eram într-atât de fascinată de acest obiect nou ivit în decorul obișnuit, că îmi dau seama abia acum că însăși această atracție irezistibilă către cutia neagră este aceea care îmi readuce în memorie o întâmplare de acum 25 de ani, de când abia aveam și eu… trei primăveri. Iar imaginea unor asistente medicale (infirmiere, poate) îngrijind zeci de bebeluși într-un salon de spital (sau poate de cămin/creșă; sau poate de orfelinat…), care își tot strigau una alteia ceva (nu știu ce, pentru ca vorbeau în altă limbă; franceză, mi-a spus unchiul) pentru a se putea înțelege una cu alta, nu o pot șterge din amintirea primului contact cu imaginile curgătoare ce se derulau în fața ochilor mei, în spatele geamului gros al… cutiei. Păcat ca n-a durat mult, că-mi plăceau mult bebelușii aceia plângăcioși, ai mei n-aveau timp de așa ceva, trebuia să descopere câte canale pot „prinde” cu ajutorul antenei improvizate în vârful unui ditamai parul, în fața casei. Și ce mai sucea tata de par! Până s-a dumirit! „Prinde 1, 2 cu purici și <<bulgarii>> deloc!” Și-atâta pierdere de timp pentru niște insecte, să nu văd eu țâncii din cauza insectelor nedorite! Supărare mare! 
          N-am cum să nu devin nostalgică după vremurile acelea când ne adunam toți copiii pe ulița satului, în vacanța de vară, să ne jucam, dar fugind către case când venea ora 19:00. Cum să ratăm vizionarea cu nesaț a singurului desen animat difuzat atunci la televizor în fiecare zi de luni până vineri, timp de o jumătate de ora? Nu dezlipeam ochii de pe ecran cât timp Sailor Moon, împreună cu prietenele ei apărătoare ale Binelui, luptau cu tot felul de închipuiri malefice, fiind de fiecare dată învingătoare în fața acestora. Personajele desenului animat sus-amintit deveniseră prezente în jocurile noastre de rol, ale copiilor uliței. Și eu eram una dintre „Sailor”, Marte ori Mercur, nu mai știu precis care, pentru că nu mi-am putut adjudeca rolul principal, acela de Moon. Era bine și așa!           
          Cine s-ar fi gândit atunci, în anii ’90, nu mai spun ’70, când a fost oferită publicului scrierea, că „Șocul viitorului” al lui Alvin Toffler l-am putea trăi și noi? Da, să-mi fi închipuit eu acum câțiva ani, nu mulți, nu, că voi fi în fața televizorului subțire cât o carte și că mă voi putea conecta la internet (hm, ce internet, ce este acela?) cu ajutorul telecomenzii? În niciun caz!


         Televizorul copilăriei mele este strămoș primitiv aceluia pe care îl avem acum, televizor Samsung UE32H4510. L-am achiziționat de curând din magazinul Strada IT, profitând de reducerea prețului inițial al acestuia. Am profitat de campania StradaIt de Black Friday – Am pornit cursa Black Friday. Pe lângă reducerea de preț, m-am lăsat convinsă pentru a-l lua acasă și de soțul meu, un împătimit al filmelor documentare cu profil istoric și științific, în special. Își dorea mult un televizor asemenea celui pe care pusese ochii la prietenii noștri buni. Ca să profităm de reducerile din site am achiziționat și aparatul de fotografiat de care chiar aveam nevoie.

          Mânată de dorința de nestrămutat a soțului meu și, mai ales, de multe reduceri descoperite în site, am ales să fiu în pas cu tehnologia de astăzi, cea a secolului XXI, ca să pot, uite, afirma, chiar dacă am acum… 28 de primăveri: „Pe vremea mea nu era așa!!!” Pfff, am ajuns și aici! Pe timpul meu… Peste un an ce-o mai fi?

Tehnologia este vedeta!

Share