Arhiva etichetelor: Orkestra Fall-Winter

Tocmai.ro te ajută

Share

Când eram eu mai micuță, la bunici copilărind,
Cât era ziua de lungă, petreceam printre stupini.
Ce-mi plăcea de bunul meu, el nu mă gonea de fel,
Îi plăcea să-și vadă fata cum cu mască și costum
Stă alături să învețe taine pentru-apicultori.
N-a fost toamnă, primăvară să nu fiu și eu prezentă
La lucrări pentru albine, să le fac cuib de poveste.
Și-uite-așa am învățat tot de-albine poți să ști,
M-a atras zootehnia, de-aia urmai biologia.
Stupina bunicului s-a mărit în timp, din pui,
Devenind mândrețe mare, douăzeci de stupi acum.

Văzând bunul pasiune la nepoata cea mai mică
Îmi dă mie în primire stupi, unelte cu familii.
E bătrân, nu se descurcă, vede bine că el lasă
Unor mâini bine școlite chiar de el cu dibăcie.
Și se bucură cu mine, că le știe toate bine.
Mai ajută ici-colo, că nepoata-i inginer,
Ea serviciul nu îl lasă, nici pe stupi, și-i îngrijește
Cu aceeași pasiune ce-o are din copilărie.

De-acum stupii sunt ai mei, nu e lucru de nimic,
Vreau să-i înmulțesc mai mult și să am eu șaptezeci.
Ce-mi veni deunăzi, c-aș putea obține eu
Prin program sectorial un buget mai consistent
Oferit doar prin proiect ce-l depun la agenție
Ce de fonduri UE trage, ca să scoată la lumină
Câte-un mic agricultor ce se vrea antreprenor.
Uite-așa că trag nădejde că dosarul va fi-n față
Și-n vreo trei ani cu putere, stupii mei în număr-or crește.
Dar ce hop, că îmi resping și dosar, și vagi speranțe,
Căci din numărul ce trebui, îmi lipsesc mie cinci stupi.
Pfff! Așa nu mă gândeam! Cinci stupi nu-i de ici, de colo
Trebui bani să completezi pân` la douăzeci și cinci
În registrul Apicultură, numărul ce se cuvine.
De familii nu-mi fac grijă, că le iau eu de la Nică,
Dar ce fac totuși cu stupii, că n-am bani ca să-i apropii?

Dar îmi vine o idee! Tocmai este de nădejde!
Îmi voi vinde de prin casă lucruri ce nu-mi folosesc
Și-uite-așa eu cu bănuții îmi voi cumpăra și stupii.
Trag nădejde că voi vinde și blu-ray, și esspresor,
Ca să am de cheltuială pentru stupii care-n grabă
Îmi vor completa dosarul ce v-aduce reușită.
Ce surpriză să obțin eu chiar patru sute cinci
Lei, nu euro, de unde? Dar sunt buni, că făr` de tihnă
Am achiziționat tot din Tocmai ce-mi lipsea:
Patru stupi c-un milion, unul mi l-a dat Ion.
Ba mi-a mai rămas… cinci lei, ce-i voi pune la ciorap;
E mare birocrația toată, toată-n România
Și până dosaru-i gata, nu știu ce s-o mai ivi.

Dar un lucru știu eu bine, c-am stupină pe măsură
Și-oi avea și bănișori când beneficiar voi fi.
Fondurile-europene vor lucra și pentru mine
Tot cum Tocmai m-a ajutat să-mi deschid afacerea.

Share

Mărturisirile unui bebeluș

Share

Mă cheamă Mihnea și am opt luni. Încă nu știu să vorbesc folosind cuvinte cum fac oamenii mari, dar știu bine să transmit ce vreau. Mama zice că am personalitate. Gânguresc și arunc o privirea asupra obiectelor ce mă atrag și nici una, nici două, mama execută comanda mea. Să vezi mișcare în jurul meu când încep să plâng din toți rărunchii! Am văzut eu slăbiciunea lor!… De curând mama îmi dă voie să stau singur-singurel în șezut. Atâta grijă din partea mamei! Parcă n-ar ști că încă de acum două luni mușchii îți sunt suficienți de puternici ca să-mi susțină greutatea corpului… Dar așa e mama. Mă iubește ca pe ochii ei din cap (așa îmi spune deseori!) și nu o condamn. Doar sunt o drăgălășenie de bebeluș!

Ce bine este în brațele mamei! Aș sta cât e ziulica de lungă lipit de pieptul ei. Când mă așează în pătuțul meu, știu ce am de făcut: profit de slăbiciunea lor, a părinților mei, legată de plânsetele mele. Recunosc, uite, mă mai prefac, dar ce să fac? Înțelegeți-mi vârsta! Toți ați fost la fel la opt luni, dar nu vă mai aduceți voi aminte. Mama era centrul universului vostru. Abia în ultimul timp, să fie vreo lună de când îmi mai găsesc și eu o preocupare în afara brațelor mamei. Îmi plăcea când mă așeza frumos în căruț și mă plimba prin parc. Ce plăcere să privesc în juru-mi! Mai apărea în decor câte-o față necunoscută, dar mă schimonoseam un pic și-mi dădea iute pace. Toate bune și frumoase la plimbare. Continuarea

Share

Pastel în toamnă

Share

E melancolică toamna. Îi place mult anotimpul frunzelor multicolore și de multe ori poposește pe banca aceea din drumu-i de înapoiere acasă. La sfârșitul zilei, după orele petrecute la serviciu, își găsește relaxarea pe băncuța ei. Urmărește neștiută de nimeni pașii repezi ai trecătorilor ce vor să ajungă cine știe unde, călcând fără băgare de seamă puzderia multicoloră de frunze răscolite când și când de-un fir de vânt rece. Așa și astăzi… Trage mai strâns paltonul și nu părăsește starea de bine ce o încearcă la urmărirea altora trecând pe lângă propria lor trăire, decât atunci când griul înserării și înfrigurarea o gonesc către  casă. Băncuța-i este locul de admirare a scenei toamnei.

Când vine toamna își amintește de prima lor întâlnire. Vede ca ieri cum prima zi a lui brumărel, acum patru ani, a prins-o pe aceeași băncuță, să guste cu nesaț din toamna ce o fascinează dintotdeauna. Rochia-i de sub paltonul gri contrastează cu decorul. E roz pastel. Așa îi place ei, să fie jucăușă chiar și în ținută. Atunci l-a întâlnit pe el. S-a așezat pe băncuța ei. Nu concepea să-i vie deranjată reveria de seară în mijlocul toamnei, era un intrus în spațiul ei de contemplare. O privea cu aceeași dragoste ce i-a arătat-o timp de doi ani, până a plecat din viața ei. Se scutură ca de o vedenie urâtă și vrea să uite de tot ce-a fost el. Dar tocmai astăzi sunt patru ani de atunci. Și atunci purta pastel în haine. Așa poartă toamna, ca să-i facă în ciudă cerului mohorât. O lacrimă vrea să-i cadă la gândul ce-o duce în trecut. A plecat acum doi ani. A trebuit să plece, așa spunea el când a rugat-o să-l urmeze. Dar putea să rămână, cum nu? Doar nu se sfârșise lumea în micuțul orășel. A vrut mărire când a ales să accepte avansarea într-o funcție importantă departe de ea, mult prea departe acum. Poate ar fi răspuns rugăminților lui, poate ar fi plecat cu el, poate… Dar e târziu acum, ar trebui să se ridice și să plece acasă. E din ce în ce mai rece. Continuarea

Share

Spațiul cu amintiri și viitor

Share

Eva e o femeie puternică. Vrea să le facă pe toate ca la carte și dă impresia celor din jurul ei că ea chiar reușește. O carieră de succes, o familie numeroasă și frumoasă, cursuri de perfecționare periodice. Mulți se întreabă cum o reuși oare să aibe succes la serviciu, să se împartă între casă și multele solicitări exterioare acesteia. Când a venit pe lume acum doi ani și cel de-al patrulea copil al ei, micuțul Radu, „binevoitoarele” i-ar fi prezis căderea liberă de pe culmile ierarhice ale companiei, dar le-a arătat ea că nu mor caii când vor câinii. Știe bine că, pe lângă admirație sinceră, mai stârnește și invidii răutăcioase, dar ce-i pasă? Continuarea

Share

Eleganța casei începe de la covoare curate

Share

Nu-și mai vede capul de treburi. Șefului i s-a năzărit tocmai acum, cu o săptămână înainte de Crăciun să-i pună în brațe teancul cu acte pe care ea să le pună cap la cap, transformându-l în cel mai reușit proiect al anului. N-are termen de amânare, i-au impus-o și lui alții, așa că o va prinde și Crăciunul acesta fără curățenie sclipitoare prin casă. Cât de neliniștită, de agitată a fost anul trecut, când au năpustit la ea în apartament rude mai apropiate și mai îndepărtate, ochindu-i cu priviri iscoditoare fiece colțișor al intimității ei. Și se știa și atunci cu… covorul necurățat, căci, tot ca în anul acesta, n-a avut timp să-l mai scuture afară și, apoi, să-l ia, bucată cu bucată la periat și aspirat. O îngrozea gândul ițirii în pragul casei ei a celui mai urât coșmar al ei de la Crăciunul anului trecut, soacra cu limba ei ascuțită și răutăcioasă, lipsită total de diplomație, ce fără pic de compasiune la adresa nevestei mezinului ei, scotea flăcări din ochii-i și gura-i pornită spre răutăți. Și nu i-a tăcut limbarița până ce n-au fost toți cei prezenți convinși de argumentele ei aduse împotriva tineretului din ziua de astăzi. Ba că nu mai știe să facă copii, afundându-se cu nasul în calculator, ba că se schimonosește cu cele mai scumpe și elegante haine, dar praful în casă e de-un… metru (exagerează!), că nici mâncare nu mai fac cum trebuie soțiile de astăzi. La ea făcea referire! Poate și la cumnată-sa, dar se îndoiește oarecum, a văzut ea că o are la inimă… Hm, ce-i de făcut? Proiectul-i proiect, nu are timp nici să mănânce, darămite de spălat și curățat prin casă? Continuarea

Share

Cinci orașe însemnate pe harta Europei, gata de vizitat

Share

Privește iar harta ponosită a atlasului ce l-a răsfoit până ce colțurile paginilor s-au tocit. Ca o școlăriță bine pregătită, cunoaște fiecare colțișor al hărților lumii. Nu crâcnește nimeni în fața ei când e vorba de geografie. De mică a primit lecții de la chiar bunicul ei și tocmai el, bunul, a fost acela care i-a dăruit primul atlas geografic. L-a înlocuit după un timp cu acela pe care încă îl răsfoiește acum, căci hărțile administrativ-teritoriale s-au mai schimbat între timp. Un of are, că nu a putut trece de granițele țării ei. Se uită cu ciudă la unul și la altul cum pleacă în călătorii în orașe ale Europei care de care mai frumoase, iar ea, care le cunoaște ca-n palmă așezarea pe glob, nu a vizitat nici măcar unul. Cât ar vrea să vadă Parisul! De Veneția sau Roma nici nu mai pomenește… Iar vizitarea Lisabonei sau a Pragăi ar face-o cea mai fericită… Continuarea

Share

Timp de joacă în casă

Share

Vezi bine cât se plictisește. Se uită cu jind prin geamul ferestrei la leagănul din curte, ștergând când și când cu dosul mânecii condensul pe care respirația lui îl transformă pe geamul rece în motiv nou de joacă. Trasează cu degetul ce-i trece prin cap, un soare mare, un copac cu flori, un tobogan și o silueta a unui copil supradimensionat. El e copilul, centrul fericirii și al bunei dispoziții ce i-o dădea joaca în curte, astă-vară. Acum e toamnă. E o toamnă mohorâtă, rece, care-l ține în casă. Și nu-i place, vezi bine. Șterge și peisajul cu tobogan și copil în primăvară. S-a plictisit și de desenat cu degetul pe geamuri… Continuarea

Share