Arhiva etichetelor: copii

Scrisoare pentru mama

Share

Când mi-am dat seama că nu suntem întrutotul celorlalţi copii, nici eu, nici sora mea, abia mă ridicasem de-o șchioapă şi abia că-mi deschisesem orizontul la o aruncătură de băț, căci eram un copil mic, când alţii încă se alintau în strângerea dulce, sunt sigură, a braţelor mamelor lor, eu am descoperit gustul amar al lipsei bucaţii de fiinţă care mi-ar fi întregit copilăria, mai apoi cursul vieţii. Sunt adult în toată firea, ştiu, dar numai cine nu şi-a văzut cu ochii trupului și ai inimii, măcar, pe aceea ce a i-a dat viață, știe cât de dificil este să pășești pe drumul vieții fără mama.

Gândesc câteodată că tumultul meu zilnic nu ar fi fost decât același cu sau fără ea. Tot aceeași, tot cu ai mei elevi, tot cu facultățile mele, cu ambițiile de a fi în față, de a răzbi de una sigură prin mreje ce uneori mă strâng, dar care ușor, ușor se rup, căci nu le las să mă dărâme. Dar cu mama mi-ar fi fost mai ușor, așa mă văd… Mă văd, atunci când cred că nimic nu mă mai alină, cum vorba dulce a ei mi-ar da aripi să zbor, să fac din imposibil posibil…

Nici măcar nu o știu, fizic vorbind, cum să cunosc privirea ochilor ei, când s-a stins când copilu-i avea doar trei luni de zile? Dar am ajuns să știu că ceea ce sunt astăzi i se datorează în mare măsură ei. Bunicii ne-au păstrat-o vie pe mama, mie și surorii mele. Când mi-a fost mai greu am plâns și am chemat-o să-mi dea un sfat, un semn al prezenței ei. Și am descoperit, cu timpul, că mi-a dat putere. Deși sunt un infinit de timiditate (așa-s orfanii, am citit în adolescență într-un tratat de psihologie!), sunt un râu de putere. Nu mă dau bătută, orice-ar fi. Și aceasta, puternicia, vine de la mama. Mi-a dat putința de a fi munte de ambiție, chiar dacă resursele-mi fizice nu mi-au permis întotdeauna să mă ridic la înălțimea… altora, alții pe care îi privesc acum, după ani, ca pe egalii mei, când copilăria-mi îi vedea ca pe privilegiații sorții. Aveau MAMĂ!!!

Așadar, chiar dacă aș fi preferat să-ți spun toate acestea ție, personal, avându-te drept umărul pe care să mă sprijin oricând aș fi avut nevoie de căldura ta, mamă, îți mulțumesc pentru ceea ce sunt astăzi. Dacă nu ai fi fost, nici eu n-aș fi fost. Unde sunt. Îți mulțumesc că ai avut tăria de a-ți face copii, când știai că ție ți-e greu, că riști sănătatea ta, chiar viața, pare-se. Iartă-mă că în clipe dificile ale vieții mele ți-am reproșat aceasta. Dar m-ai ascultat și mi-ai dat iar și iar… tărie.

Iar tu ori Acela în grădina căruia pășești mi-ai trimis în cale-mi oameni deosebiți, care să-mi transforme existența într-una aidoma aceleia pe care aș fi avut-o dacă erai și tu: cu căldură, cu freamăt de veselie la trăiri de bucurie, cu râsete de copil, cu sfaturi mămoase de la cine nu gândeam. Căldură de la bărbatul ce l-am ales, cu freamăt de fericire de la veselia cristalină a fetiței care, Doamne, îți mulțumesc, mă are, cu sfaturi de la nașa mea bună.

Dar, mamă, tu știi toate acestea… Cine să le cunoască mai bine decât tine? Doar, simt bine, îmi veghezi pașii mei…. Dar îmi repet mie însămi toate acestea, ca să nu mă pierd de tine.

angel200

Share