Arhiva etichetelor: conserve pentru iarna

Teci conservate la borcan

Share

E oficial! A început sezonul preparării conservelor pentru iarnă. E departe iarna, aşa-i, dar nu-i nicicând prea devreme pentru pregătiri. Ne dă de veste piaţa plină cu legume sau, în cazul meu, grădina ce atât de frumos a rodit anul acesta.

Zilele trecute am cules tecile de fasole. Aşa că m-am pus pe treabă şi am pus-o la borcane, ca să nu duc lipsă la iarnă. Mi-au ieşit 14 borcane cu volumul de 800 ml. Dar la mine în casă nu-i suficient atât. Mai urmează o serie sau două, căci, cum v-am spus, grădina-mi este darnică în acest an.

P1070109

Dar să vă spun cum pregătesc tecile de fasole conservate la borcan!

Aveţi nevoie de:

– teci de fasole

– sare pentru murături

– apă

– aspirină

Tecile se spală şi se curăţă de capete, rupându-se bucăţi. Cele aţoase, bătrâne se îndepărtează.

Într-un vas mare punem apă în funcţie de câte teci avem de conservat. La 1 litru de apă adăugăm 1 lingură de sare.

După ce dă apa în clocot, punem fasolea şi o fierbem 5-7 minute.

O scoatem din apă şi o lăsăm să se răcească numai cât să suportăm mâna pe ea.

O aşezăm în borcane, completăm cu apa sărată în care am fiert-o, punem câte un comprimat de aspirină la fiecare borcan (800 ml), înfiletăm şi fierbem borcanele în apă, învelite în pânză, să nu se spargă (pentru sterilizare).

Fierbem 30 de minute, după care oprim focul şi lăsăm borcanele să se răcească lent, în vasul în care le-am sterilizat.

P1070108

Aceasta este reţeta după care prepar fasolea păstăi an de an. Se conservă foarte bine, până la doi ani.

Spor la treabă!

Share

Zarzavat crud pentru ciorbe

Share

Pentru ca suntem in plin sezon al legumelor numai bune de pus la camara, conservate sub diverse forme pentru a ne incanta cu savoarea lor in iarna saraca in verde si alte culori aprinse de soare, trebuie sa profitam din plin de abundenta lor.

Bunica e tare priceputa cand vine vorba de umplerea pana la refuz a rafturilor pivnitei. Reteta ce o voi prezenta mai jos am preparat-o astazi si, bineinteles, este luata din `caietul cu retete` al maicii (pun intre ghilimele caietul cu retete pentru ca ea niciodata n-a avut asa ceva; si totusi din mainile ei ies iar si iar bunatati).

Ingredientele principale ale acestei retete sunt rosiile si ardeii, care, stiu, nicidecum nu sunt zarzavaturi, rosiile fiind, da, fructe, iar ardeii legume. Dar bunica mea asa o numeste, pur si simplu: `Zarzavat crud pentru ciorbe`! Aceasta pentru ca nu se foloseste de foc pentru prepararea acestei conserve.

Reteta originara a bunicii contine pe langa ingredientele enumerate mai jos si 1,5 kg de morcov ras. Dar sa va prezint cum fac eu!

Ingredinte:
– 10 kg de rosii;
– 3 kg de ardei gras;
– o legatura mare de frunze de telina;
– 9 linguri de sare;
– 3 plicuri de conservant.

Preparare:
Rosiile, ardeii si frunzele de telina se spala foarte bine in mai multe ape. Rosiilor li se scoate `cotorul`, se taie in bucati mici. Ardeiul se curata de seminte si de nervurile interioare, se taie in bucati mici. Frunzele de telina se toaca marunt.
Toate se amesteca intr-un lighean mare cu sarea si conservantul.
Se lasa 10-15 minute in repaus pentru ca rosiile sa elimine excesul de apa (zeama).

Amestecul se pune direct cu mana in sticle de 800 ml sau 1000 ml, cu `gura` larga, fara zeama, scuturandu-se mereu recipientul pentru eliminarea aerului. Zeama se pune la sfarsit, dupa umplerea sticlelor cu compozitia de legume, dar nu mult. Puteti pune si in borcane de 800 ml, nu este nicio problema! Daca inca sunt vizibile bule de aer in sticla ori borcan, eliminati-le cu ajutorul cozii unei linguri! Deasupra se pune ulei pentru a impiedica posibilul contact cu aerul. Se infileteaza, se sterg sticlele si borcanele de resturile de compozitie si… fuga cu ele in camara!

Sa nu puneti compozitie pana la refuz! Lasati spatiu de doua degete pana la `gura` sticlei!

Uitati cum arata rezerva mea din anul acesta de zarzavat crud pentru ciorbe!

P1060438

Share