Arhiva categoriei: De suflet…

Un cadou cu suflet

Share

Anul acesta vom sărbători alături de primii noştri fini nunta lor. Mult aşteptatul eveniment este însoţit de multe, multe emoţii din partea viitorilor însurăţei, dar nici pe noi, naşii lor, nu ne lasă liniştiţi sentimentul că, pe lângă pregătirile ce trebuie să le punem la punct pentru nuntă, ne luăm asupră-ne o responsabilitate de care nu ne putem dezice nicicând, sarcina de a le fi model finilor noştri, de a le fi, aşa cum frumos se zice, părinţi spirituali acestora.

Mai este o lună până la nuntă. În mare, detaliile legate de ceea ce ne priveşte pe noi, naşii, le-am aşternut pe hârtie şi, încet-încet, listei lungi am bifat rândurile, aşa că nu-mi rămâne decât să aştept cu nerăbdare. Faptul că sunt o persoană conştiincioasă nu mă lasă să fiu prinsă chiar pe ultima sută de metri  într-un tumult din care să cred ca nu pot avea scăpare.

Şi, cu toate că multe dintre pregătirile pentru nuntă-s puse la punct, în ordine, mult timp, vreo săptămână, m-am gândit ce cadou demn de ţinut minte şi de apreciat aş putea să le ofer tinerilor mei fini. Nu-i vorbă, darul de nuntă e dar de nuntă, rămâne, la fel şi câteva articole cu care să-şi împodobească casa ce le-o vreau neapărat de piatră… Dar vreau să le ofer, în plus, şi ceva simbolic, ceva care să le trezească emoţie.

M-am gândit până cugetul cel bun mi-a dat răspunsul. Voi lua la fiecare dintre ei, amândurora, Mariei şi lui Costin, câte o brăţară personalizată. Am găsit pe internet un magazin online ce comercializează nişte super-bijuterii din aur sau argint personalizate, www.lovebird.ro. Astfel că voi reuşi să-i încânt, sunt convinsă, cu ceea ce le-am cumpărat.

bratara

 

Pe spatele brăţării din aur de 14 kt este gravat mesajul „Casă de piatră!” şi data nunţii, 19 iunie 2016.

M-am liniştit, aşadar, şi în privinţa acestui aspect, al cadoului de suflet pe care să-l ofer Mariei şi lui Costin. Încă un rând bifat în luuuunga listă de pregătiri pentru nuntă…

Voi ce părere aveţi despre site-ul despre care v-am spus, acela din care am cumpărat brăţările pentru finii mei? Eu, de cum l-am descoperit, am fost tare încântată că pot bucura pe cei apropiaţi  mie cu o simplă bijuterie, bijuterie transformată însă într-un dar ce, cu siguranţă, se lipeşte de suflet.

Share

Jack Canfield, autorul „Supei de pui pentru suflet” vine în România!!!

Share

În aşteptarea Crăciunului  din anului 2007, mă încerca o depresie ce nu mă lăsa să văd printre negurile ce mă înfăşurau strâs nici măcar o lumină care să-mi dea câtuşi de cât sentimentul că totul va fi bine. Priveam impasivă în jurul meu cum forfota lumii se pregătea de primirea bucuriei sărbătorilor. Dar pe mine nu mă atingea niciun licăr al oraşului împodobit de sărbătoare, căci boala bunicului meu şi inerentul sentiment că-l voi pierde cât de curând, că-mi voi petrece primul Crăciun fără el, mă împinsese în cea mai neagră perioadă ce mi-a fost dat s-o trăiesc.

Iar inevitabilul s-a produs. Bunicul s-a dus şi a luat cu el orice fărâmă de speranţă că voi putea să-mi vindec sufletul atât de greu încercat de pierderea lui. Fără sfaturile, fără voia lui bună mă simţeam pierdută. Degeaba amintirile legate de copilăria fericită pe care mi-a făurit-o împreună cu bunica după moartea mamei! Degeaba încercarea de a-mi înlătura credinţa că l-am pierdut pentru totdeauna prin afundarea asiduă în proiecte care să-mi ţină ocupate gândurile ce, fără să vreau, mă duceau la el…

1 2 4 5

Am început atunci să citesc. Mult. Şi făceam aceasta ca pe un exerciţiu constant din care să-mi înlătur tristeţea ce mă ţintuia într-un cerc vicios ce mă ameţea. Cărţile de dezvoltare personală mi-au devenit prietene, iar cunoscutele povestioare ale lui Jack Canfield, înmănuchiate în cele şapte volume „Supă de pui pentru suflet”, credeţi-mă, m-au ajutat mult să-mi depăşesc temerile mele. Aceste simple surse de mângâiere, aceste poveşti despre bunătate, despre curaj, despre miracolele vieţii sunt pentru fiecare dintre noi. Cu toţii suntem câteodată melancolici. Mulţi avem de înfruntat de multe ori adversităţile vieţii. Cu toţii suntem poate prea ocupaţi ca să vedem că în lucrurile simple din vieţile noastre se pot ascunde adevărate porţite spre fericire. Poveştile din volumele „Supă de pui pentru suflet” ale lui Jack Canfield le-am citit atunci cu nesaţ şi încă le mai citesc când simt nevoia să-mi aduc aminte că nu sunt singură, că pot răzbate chiar şi în cele mai întunecate zile.

Când am aflat că Jack Canfield va fi în România în 10 martie 2016, în Cluj-Napoca, nu am putut decât să spun Trebuie să fiu acolo, să-l ascult! 

jack canfield

 

Seminarul ”Principiile Succesului” prezintă, sistematizat, traseul către succes – întregul drum de unde ești până la viața pe care îți dorești să o trăiești în toate aspectele ei (personal și profesional). Informațiile pe care le vei primi sunt gândite strategic pentru a-ți îmbunătăți calitatea vieții.

Este o ocazie unică de a-l asculta pe acela ce este cunoscut ca cel mai bun îndrumător către succes din America. Nu trebuie să citesc biografia şi realizările lui Jack Canfield ca să-mi doresc să-l văd. Mi-e suficient să ştiu cât m-au ajutat scrierile lui…

HAIDEŢI SI VOI LA SEMINARUL „PRINCIPIILE SUCCESULUI” CU JACK CANFIELD!

 

Share

Când îi cumperi copilului orice își dorește, vei avea un copil care se va plictisi de orice

Share

Pentru că suntem în „luna cadourilor“, v-aș propune să reflectăm puțin asupra lor, a cadourilor. Sau a psihologiei darului și a satisfacției. Suntem bombardați cu mesaje de marketing bine calibrate care ne spun despre daruri, „bucuria de a oferi“, „bucuria de a primi“ etc.

Ne gândim că e firesc să oferim copiilor ce-și doresc, să le oferim rudelor ceva semnificativ, etc. Pentru asta ni se apasă butonul culpabilității („de Crăciun stai mai mult cu familia“ – cu mesajul subversiv că „în restul timpului nu prea se întâmplă“ etc.; știu, sunt malițioasă, dar nu mă pot abține.)

Darurile sunt o formă de schimb social prezentă în cele mai vechi organizări umane. Ele semnalizează comportamentul pașnic, de alianță, de apropiere, de submisiune, de omagiu, de cumpărare a unor servicii (mita), etc. Sunt forma noastră materială de a comunica afecțiunea.

Nici măcar nu e ceva exclusiv uman. În comportamentul de curtare al unor specii de păsări, insecte ori mamifere se întâlnește frecvent. Sfrânciocul bărbătuș îi aduce mândrei sale câte un șoarece vânat, iar masculul muștei Drosofila regurgitează mâncarea pentru a convinge femela să se împerecheze. Cimpanzeii masculi împart vânatul o lungă perioadă de timp cu o femelă, pentru a o convinge că reprezintă niște „bărbați bine“, generoși, furnizori de resurse vitale. Mă rog, scopul final era de a se împerechea cu respectiva…

Potlach

Trecând la oameni, știm despre potlach. Ce e potlach? Subiectul unor dizertații studențești la Antropologie. Wikipedia îl descrie ca pe un obicei ce constă într-o risipă de daruri practicată de indigenii din pacificul de NW, ținut cu ocazia marilor evenimente de viață (căsătorie, naștere, moarte). Cel care oferă provoacă pe cineva să-l întreacă în generozitate. Doar cei de rang înalt pot susține un potlach. Generozitatea constă în a oferi și distruge bunuri (mesajul este: „sunt atât de bogat că pot să distrug bunuri, sau să le ofer fără să le socotesc.“) Dacă cel provocat nu întoarce darul cu asupra de măsură, cu și mai multe cadouri oferite și risipite, și mai mare abundență și generozitate, acesta din urmă pierde din putere iar poporul său, pe care îl reprezintă, va fi rușinat, degradat. Rezultă că Potlach este un comportament care semnalizează și reglementează statutul social înalt.

Așadar „fără număr, fără număr“, cum ar comenta clasicul Florin Salam. Căutând pe net, ca să-mi confirm paternitatea refrenului celebru, am dat peste informația că există și o aplicație de Android cu acest nume, de mare succes, care …aruncă cu bani. Nu râdeți. E fascinantă dorința oamenilor de a vedea resurse risipite, bani aruncați, abundență „fără număr, fără număr.“

În acest Potlach postmodern ce se reiterează în fiecare decembrie, vă invit să meditați la câteva idei. Psihologii care studiază emoțiile umane și în particular satisfacția, s-au oprit și asupra „bucuriei de a primi“. Ei bine, ei au descoperit că este mult sub așteptări. De ce? Pentru că avem în cap o „morișcă hedonică“ (hedonic mill – cum îi zice Sonia Lyubomirsky, profesoară de psihologie la Universitatea din California care se ocupă de studiul fericirii). Această morișcă hedonică ne face să ne adaptăm la orice. Și la o pereche de pantofi noi superbi, și la o mașină formidabilă primită plocon, și la o casă nouă și luxoasă. Cu alte cuvinte degradează satisfacția asociată noutății lucrurilor… La asta vă învit să vă gândiți câteva momente.

În acest Potlach postmodern ce se reiterează în fiecare decembrie, vă invit să meditați la câteva idei. Psihologii care studiază emoțiile umane și în particular satisfacția, s-au oprit și asupra „bucuriei de a primi“. Ei bine, ei au descoperit că este mult sub așteptări.

Economiștii au descoperit mai devreme această morișcă și i-au spus „descreșterea utilității marginale“. Primul consum al unui bun sau serviciu oferă mai multă utilitate marginală decât al doilea sau al cincilea. Și descreșterea continuă. Cu alte cuvinte, prima dată când primesc un ou de ciocolată, voi sări în sus de bucurie. A doua oară știu despre ce e vorba, deci mai puțin. A treia oară sunt puțin dezamăgită. A patra oară când primesc oul de ciocolată îmi e indiferent. A cincea oară sunt de-a dreptul enervată de lipsa de imaginație a celui care îmi oferă previzibilul ou de ciocolată. De aici și necesitatea înnoirii produselor (o altă surpriză în ou, poate?). La fel cu noua pereche de pantofi, cu noua mașină, cu noua casă. Pentru că mintea umană se plictisește repede. Dacă cele de mai sus nu reprezintă un salt în bunăstarea cuiva (să zicem că o familie nevoiașă a primit o casă – sigur că satisfacția e foarte mare pe moment, dar și ea se va stinge treptat.)

cumpar

Din fericire, dacă știm cât de cât cum funcționează mintea noastră, și mai citim cât de cât despre psihologia satisfacției, aflăm că nu este totul pierdut. Aflăm deci că e mai util și mai eficace să dăruim experiențe, nu lucruri (un balet pe care soția voia de mult să-l vadă? Un curs de dans, de echitație pentru fiica ta? O călătorie de unul singur după o perioadă plină? Un voiaj inedit? De ce nu, o călătorie spirituală undeva departe, pe unde mai trăiesc ultimii maeștri, etc? Ați prins ideea.

Experiențele sunt mai vrednice de ținut minte și se „degradează“ mai greu. Lasă amintiri mai durabile. Permit concentrarea atenției asupra lor (când înveți să dansezi ești cu totul acolo, atent) și mai ales cer atenție continuă. Le valorizăm mai mult, pentru că am participat la ele, ne-au modelat, am depus efort (sau, dacă rezultatul e slab, măcar te distrezi). Morala: oferiți experiențe, nu obiecte (sau nu doar obiecte).

Scriu asta gândindu-mă la o prietenă care simte nevoia să-i cumpere copilului ei orice dorește (câți părinți nu vor asta?). Dar aș vrea să-i spun astfel, fără să o fac să se simtă prost, că nu face bine. Că va crește un copil care se va plictisi de orice, care nu va avea satisfacția propriului efort, nu va învăța să amâne satisfacția (și unul din cei mai buni predictori ai succesului în viață este capacitatea de a amâna satisfacerea unei nevoi de moment – celebrul experiment cu copiii și „marshmallow“ – google it). Că de Crăciun te poți bucura și altfel decât consumând, consumând, consumând… cum? Nu vă rămâne decât să vă imaginați ce puteți face cu ce aveți și sunteți deja.

Articol preluat de pe www.republica.ro 
Autor Iuliana Alexa

Share

Cristian vrea să-l întâlnească pe Moş Crăciun

Share

Trimite un SMS la 8832 cu textul CRISTIAN şi donezi 2 Euro!

*Numărul de SMS 8832 este valabil în perioada 15 Decembrie 2015– 01 Februarie 2016. Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Telekom și Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în rețeaua Vodafone, utilizatorii nu plătesc TVA. Număr este oferit gratuit cu sprijinul Asociației “Salvează o inimă”.

Cristian Filip are 15 ani, este la momentul când viitorul ar trebui să-i fie unul plin de promisiuni, când adolescenţa vine cu dorinţă de făurire de aspiraţii, de ţinte către… viaţă. Din păcate, lui Cristian îi este dat să se lupte cu o boală grea, are Ewing Sarcoma, o formă rară de cancer ce-l ţine departe de familia, de prietenii săi, nevoit fiind să-şi petreacă timpul în spitale.

Are nevoie de 100 000 de euro!

Asociaţia „Salvează o inimă!” îi este alături printr-o amplă campanie de strângere a sumei de bani de care Cristian are nevoie pentru a se însănătoşi, de a fi din nou adolescentul plin de viaţă. Cazul lui se rezumă astfel:

Povestea tristă a lui Cristian

La cei 15 ani, Cristian Filip nu se bucură de adolescență ca un tânăr obișnuit, ci e nevoit să-și petreacă timpul prin spitale, departe de prieteni și de bucuriile vârstei. Băiatul din Brăila a fost diagnosticat cu o formă rară de cancer: sarcom Ewing. Totul a început în prima zi de liceu, când i s-a făcut rău și a avut febră mare. Părinții l-au dus imediat la medic, iar de acolo a început un lung periplu prin unitățile medicale. După ce a primit vestea la care nimeni nu s-a așteptat, familia a plecat cu Cristi la Spitalul Acibadem din Istanbul, unde i s-a dat speranța că lucrurile pot reintra în normal. Doctorii turci l-au operat și i-au îndepărtat tumora malignă de pe plămân, însă acesta a fost doar primul pas, unul extrem de costisitor de altfel. Cei 22.000€, cât a însemnat intervenția chirurgicală, au fost strânși cu greu de părinți, care au vândut tot ce aveau la îndemână, au apelat la rude, prieteni și la sprijinul oamenilor cu suflet. Însă pentru a-și putea trăi viața ca un puști de vârsta lui, Cristian Filip are nevoie de numeroase ședințe de chimioterapie, a câte 10.000€ fiecare. E lesne de înțeles că mama și tatăl său nu mai au de unde să facă rost de acești bani, așa că singura șansă am rămas noi, cei care înțelegem că viața trebuie prețuită, indiferent de provocările la care suntem supuși. Cu doar 2€ îi putem salva tinerețea și viața lui Cristi! Cei care vor să ni se alăture pot trimite un SMS cu textul Cristian la numărul 8832, de pe orice telefon din rețelele Orange, Vodafone și Telekom. Alte donații se pot face prin card bancar, PayPal sau contract de sponsorizare direct din site-ul Asociaţiei, https://salveazaoinima.ro. Până acum, când scriu eu articolul, deja s-a adunat suma de 10 700 euro, dar până la 100 000 de euro mai este nevoie de mobilizare din partea noastră, a tuturor acelora cărora ne pasă. Ne pasă că unui copil îi oferim noi înşine o fărâmă de speranţă că nu este singur în lupta pentru viaţa lui, că din puţinul nostru se face mult – o trăire.

cristi

Haideţi să contribuim şi noi, să-l ajutăm pe acest copil să-l întâlnească pe Moş Crăciun! 2 euro nu este mult, dar poate însemna chiar viaţa lui Cristi…

Share

ShoeBox – Cadoul din cutia de pantofi

Share

A trecut timpul, nu știu pe unde, și iată-ne aproape de sfârșit de an. Jumătatea lui noiembrie-i aici și programele de știri ale televiziunilor deja ne aduc la cunoștință că brazii de Crăciun sunt pregătiți încă de pe acum pentru sărbătoarea ce-i va umple de strălucire curând. Deunăzi am mers la cumpărături și în supermarket deja s-a instalat un iz de sărbătoare, căci brazi, decorațiuni pentru ei și rafturi întregi cu jucării au fost umplute până la refuz, păpuși zâmbărețe ori mașinuțe viu colorate așteptând cuminți să ajungă într-un ambalaj frumos, care cu stângăcie și nerăbdare va fi rupt iute-iute de un copil fericit la culme că Moșul nu l-a dezamăgit nici de data aceasta. Și ce satisfacție sufletească mai mare pentru un copil decât aceea că faptele lui bune de peste an au avut răsunet acolo sus, în cartea mare a Moșului Crăciun fiind însemnat ca un copil ce merită din plin să fie bucurat de cel mai frumos cadou?

Îmi aduc aminte când eram eu copil… Moș Crăciun de acum 25 de ani era bun, tare bun. Îmi lăsa sub pernă, asemenea surorii mele, o ciocolată cu alune și multe bomboane poleite în argint, la fel zăpezii din curte. Și eram cel mai fericit copil când palmele-mi mici doseau fuga zecile de bomboane, ca nu cumva să știe soră-mea de ele, căci le voiam numai pentru mine. Când ea se trezea într-un târziu, bomboanele zăceau demult în stomacul meu, dar ciocolata cu alune încă era acolo, era a ei. Bucuria descoperirii cadoului în dimineața magică nu poate fi înlocuită de nimic altceva.

Dar, din păcate, sunt copii ai căror părinți sunt atât de săraci încât nu le pot oferi acestora, copiilor lor, bucuria descoperirii cadoului de Crăciun. Le oferă, știu, iubire, multă iubire. Dar copiii nu pot înțelege nicicum de ce Moșul i-a uitat pe ei, de ce lor nu le-a lăsat darul.

shoe box

E demnă de lăudat inițiativa ECCO Shoes, care s-a alăturat campaniei ShoeBox – Cadoul din cutia de pantofi și, începând de duminică, 15 noiembrie, până în 15 decembrie 2015 facilitează colectarea cadourilor pentru cei mici. Astfel, suntem aștepați în magazinele ECCO din țară cu ceea ce chiar numele campaniei sugerează: cu o cutie de pantofi (corpul și capacul) învelită frumos în hârtie. Iar în cutie puneți ce vă lasă sufletul să cumpărați pentru un copil! Dulciuri, câteva rechizite ori jucării sau produse de igienă personală, articole de îmbrăcăminte sau orice altceva de care știți că v-ați fi bucurat voi dacă erați în locul acelui copil care vă va deschide cutia-cadou.

Copiii care vor primi cadourile voastre sunt cu vârsta între 2 și 18 ani, fete și băieți. Nu lipiți capacul cutiei. În magazinul ECCO voluntarii vă vor ajuta să sigilați cu etichete speciale cu vârsta și sexul copilului pentru care ați pregatit cadoul/cadourile.

Mai multe detalii despre campanie, precum și lista completă a locațiilor magazinelor ECCO, acolo unde veți putea merge să duceți cadoul care va face fericit un copil de Crăciun, găsiți aici, dând click: Shoe Box 2015.

Eu am pregătit două… „shoebox”. Cu ajutorul fiicei mele, Cătălina, le-am învelit în hârtie veselă, cu clopoței de Crăciun și am pus în fiecare ceea ce știu precis că le-ar putea bucura mult pe două surori: câteva dulciuri, câte o păpușă, mânuși, carte de colorat și carioci. N-am uitat de ciocolata cu alune. Luni mergem împreună la Pitești, la ECCO din Centrul Comercial Jupiter City, unde vom lăsa cadourile ce, sunt sigură, vor aduce zâmbete sincere pe chipurile a două copile.

Vă invit să dați curs invitației mele de a participa la această campanie. Doar împreună putem oferi zâmbete!

 

Share

Cum am slăbit opt kilograme

Share

Dacă înainte să rămân însărcinată, acum cinci ani, cântăream 63 de kilograme, tocmai bine pentru cei 163 de centimetri ai mei, după naștere am rămas cu câteva kilograme bune în plus, 10 mai precis. Ați fi tentați să gândiți că nu sunt așa multe, se putea și mai rău, dar pentru mine, înzestrată cu un metabolism lent, foarte greu a fost să revin la greutatea dorită. În patru ani am încercat tot felul de așa-zise diete minune, cu ajutorul cărora reușeam să slăbesc într-un timp relativ scurt, maxim două săptămâni, căci mai mult nu puteam din cauza poftei de dulciuri ori de alte alimente interzise, puține kilograme, două-trei, pentru a le pune rapid la loc, chiar mai mult câteodată.

M-am convins singură că nu procedez corect sperând într-o slăbire rapidă, așa că într-o zi de luni, în 2 martie anul acesta, fără a avea măcar un gând anterior că aș putea începe o dietă, mi-am zis să renunț total la dulciuri, pâine și legume bogate în amidon, așadar la carbohidrați/glucide.

În primele săptămâni am fost tentată de nenumărate ori să iau o îmbucătură cât de mică din savuroasele clătite pregătite pentru soțul meu și copil ori din alte dulciuri, dar am rezistat ispitei, așa că Paștile m-au găsit cu pofta de dulce vindecată, încât și eu m-am mirat de mine.

 Fără zahăr, dulciuri, pâine și legume bogate în amidon am reușit încet, dar sigur să ajung la jumătatea lunii august, când vă scriu, cântărind cu 8 kilograme mai puțin, adică 65. Încă de la început m-a motivat un calculator al indicelui de masă corporală, găsit pe internet, care îmi indica faptul că 66 de kilograme raportate la înălțimea mea m-ar include în rândul celor normoponderali.

Consum multe supe din legume, lactate, cărnuri de toate felurile, fără a suferi vreodată de foame, cum se întâmplă de obicei în cazul ineficientelor diete-minune.

Trebuie să subliniez faptul că micul meu dejun este unic, același în fiecare zi: după savurarea ceștii de cafea îndulcită cu puțin lapte, o cană cu fulgi de ovăz cu lapte îmi ține de foame și-mi asigură energia necesară desfășurării activităților până la prânz. Nu fac economie de ovăz, ci umplu cana trei sferturi, completând cu lapte semidegresat. Restul meselor sunt aceleași ca ale familiei mele, cu deosebirea că nu completez cu pâine și nu consum desertul.

Așa am slăbit în cinci luni opt kilograme! Iar procesul de slăbire continuă, ceea ce mă bucură foarte mult. Încet, dar sigur și pe termen lung, automotivația poate face minuni în cazul acelora care doresc să elimine kilograme în plus.

Iată-mă! BEFORE și… AFTER!!!

P1060446 (3)
before2
Share

Iar despre copilărie și Cea mai mare oră de sport

Share

– Hai, lasă-mă, lasă-mă, taică, pe drum, că-ți spun o poezie pe care ne-a zis-o doamna!

Acestea erau cuvintele cu care încercam seară de seară, cât era vara de lungă, să-i înduplec îndărătnicirea bunicului de a ne lăsa pe mine și pe sora mea la joacă, pe ulițele satului unde, copii de-o șchioapă, deopotrivă nouă, ne așteptau nerăbdători pentru a le întregi noi jocul. Și bunul nostru, după ce asculta docil versurile recitate de noi pe nerăsuflate, ne dădea drumul pe poartă.

Desenul animat de la 7, singurul și cel mai dorit din zi, era temă bună de dezbătut pentru câteva minute, pentru a ne redistribui, ca niște regizori pricepuți, noi și noi roluri. Eu era Sailor Marte, sora mea Sailor Jupiter, micuțele fetițe din vecini erau alte și alte „Sailor” puse cu toate în slujba Binelui, salvându-i pe băieții satului din ghearele nu-știu-cui dragon înfricoșător. Alergam, singura grijă fiindu-ne aceea de a nu avea timp berechet să ne jucăm împreună, aceea că soarele se va piti încet-încet în spatele dealului, trimițându-i pe părinți ori pe bunici să ne ia cu forța din mijlocul drumului, locul nostru de joacă.

Mai mici și mai mari, copiii satului de acum 25 de ani, numeroși și puși pe șagă, se adunau să joace cu o minge adunată din vreo curte „Măgărușul”, „Rațele și vânătorii”, apoi „Țurca” și, când, într-un târziu jocul ne lăsa fără vlagă, continuam cu altele, precum „Flori, filme sau băieți”, „Omul negru”, „Mijita”.

copii se joacaMă uit acum la fiica  mea, micuță de patru ani… Ulița este aceeași, dar goală de copii. Nu are parteneri de vârsta ei, pentru a se juca, nici în stânga, nici în dreapta, printre vecini. Încerc să-i umplu timpul cu activități mai mult statice, dar nevoia ei firească de mișcare își spune cuvântul când mi-e lumea mai dragă. Mă cheamă la joc cu ea, iar eu, vrând-nevrând trebuie să-i fac pe plac. Îmi doresc să aibă o copilărie de care să-și aducă aminte ca fiind una fericită, așa cum mi-o amintesc eu pe a mea. N-are tableta și alte gadget-uri pe care, cu oroare, le-am descoperit în arsenalul de petrecere a timpului al copiilor unor buni amici. Nu, nu așa! Nu se face să răpim copiilor noștri niște ani care nouă ne-au fost de sinceră bucurie!

M-am bucurat să aflu că sâmbătă, 11 iulie, în Brașov, în Piața Sfatului se organizează Cea mai mare oră de sportdespre care v-am mai pomenit într-un articol anterior. Suntem invitați cu toții ca timp de 12 ore, de la 9 dimineața și până la 9 seara să ne mișcăm alături de antrenori de fitness din țară si din străinatate, antrenori care vor întreține atmosfera să fie una de bună dispoziție.

Miscarea-Face-Bine-Brasov-2015-POSTER-v6Veți avea acces gratuit la multe activități și clase sportive:

Kangoo Jumps cu Ildiko Dosa
Rebound AAS cu Dana Boros
Khai Bo cu Adrian Borozan (Fitness Scandinavia)
Functional Training cu Cristina Androne și Ana Maria Guther (Fitness Scandinavia)
Steel Combat cu Fernando Gorini
Steel Tonic cu Fernando Gorini
Zumba cu Marius Grancea și Mihaela Opria
Onekor cu Mihaela și Marius

În paralel vor fi următoarele zone de sport, pe toată durata zilei:

Boot Camp Romania (Ultimate Workout) – exerciții inspirate din antrenamentele de tip militar
Real Ryder (20 de biciclete staționare) – înscrieri la Marius Grancea
Gravity (5 posturi de lucru): antrenamente pentru toate grupele musculare folosind aparate cu scripeți
TRX: antrenament suspendat, cu greutatea corpului (20 de posturi de lucru)
Zona fotbal

Mai multe detalii legate de acest eveniment puteți afla direct din site-ul www.miscareafacebine.ro.

Cum v-am spus și data trecută, pe mine mă veți găsi la zona de Zumba. Bineînțeles că va fi cu mine și Cătălina, fetița mea.

Pe voi unde vă găsesc? Care dintre activități vă atrage mai mult?

Și… voi cum vă amintiți copilăria?

Share

O zi bună zi de zi

Share

Un fir de soare mi se anină pe genele ce încă nu vor să lase ochilor plăcerea de a începe să privească o nouă zi. Dar nu-i de șagă cu somnul ce parcă mai abitir își așterne dulceața când zumzetul alarmei urmează secundă cu secundă să-și intre în drept. Dar nu, nici în dimineața aceasta nu-i dau lui întâietate! Ca de obicei, ceasul meu biologic câștigă, iar celui deșteptător iar îi opresc alarma înainte cu vreo jumătate de oră de a-i veni rândul de umplut casa cu sunetul lui isteric; la ce să-mi stric liniștea începutului de zi cu zgomotul lui inutil?

Ce zi este astăzi? Pfff, iar uitai că-s în vacanță, vacanța mare, e vară în toi! Trecu o lună de la serbarea grădinarilor mei și tot sunt cu dorința de plecare către activitățile cu ei…

Este 6:00 AM. Las copilul să doarmă liniștit în așternuturile ce, de ce să nu recunosc, mă ademenesc să nu le las în părăsire, dar îmi aduc repede aminte ce bine îmi face să ies în colțul meu de rai, terasa mea amenajată de chiar mâinile mele la începutul verii acesteia. Ziua încă se luptă cu noaptea, dar încet, încet lumina ei face să văd picăturile proaspete de rouă ce umplu sumedenia de flori ce cu trudă le-am prăsit în terasa-colț de rai. Nu mă satur cu una cu două de rouă, de flori, de verde, de aer tare și curat, dar n-oi sta o veșnicie așa! Am atâtea de făcut și astăzi! Iute pun de-o cafea, dau focul sub ibric cât pot de mic, ca să am vreme de cele cinci minute de „dezmorțire”: câteva exerciții fizice și sunt ca nouă.

curte_mica_2Cafeaua e gata. Mă uit la ceas și nu-mi pot crede că a trecut deja o jumătate oră. Cât timp cafelele-pereche, a mea și a lui Cătălin se răcoresc, dau iama în baie, fac un duș lung-lung cu tot felul de minuni de creme, geluri care de care mai parfumate  și nu mă las scoasă de acolo decât de bătăile necontenite în ușă. S-a trezit și soțul meu… Ies imediat! Ah, mi-am amintit că am cumpărat ieri un nou tip de Rexona, cu niște microcapsule care se activează la fiecare mișcare, Rexona MotionSense™. Unde e? Unde e? Unde e? Nu-l vedeam de… nas. Îmi dau fuga cu el. Să te văd eu la ce ești bun!

De-acum începe greul. Sunt în vacanță, știu bine, dar am o sumedenie de activități, de responsabilități pe care, obligatoriu, trebuie să le bifez ca îndeplinite la finalul zilei. În timp ce-mi sorb cu nesaț conținutul ceștii de fiecare dimineață, pregătesc micul dejun pentru noi trei, familia mea. E devreme, dar Cătălina mea îmi seamăna, are un ceas biologic la fel de bine potrivit ca și al meu. La 7:00 va fi în picioare, lângă mine. Uite-o, cu părul răvășit, cu ochii adormiți, copila mea de patru ani, mă privește din prag. O iau în brațe, ca de obicei, iar ea mă sărută dulce. Mami, miroși frumos, ți-ai dat cu spray-ul pe care ți-am zis eu să-l cumperi? Îi confirm cu un gest spusele, iar ea se bucură cu sinceritate. O mai las din când în când să-mi aleagă (aleatoriu, vă dați seama!) unele produse cosmetice, iar când o conving de alegerile bune pe care ea le face 🙂 pentru mama ei, e în al nouălea cer.

motion sense

Luăm micul dejun împreună, ca de fiecare dată. Lui Cătălin îi arde de stat la taclale cu noi, fetele lui, dar tic-tac-ul ceasului îl trimite către serviciu. Ne vedem diseară!

E încă devreme, dar arșița zilei ce va urma îți face simțită prezența. Așa că ne îmbrăcăm potrivit pentru grădină și, amândouă, ca două fete harnice ce suntem, mergem la straturile cu ceapă, căci buruienile nu se lasă ușor stârpite. Sunt trei straturi… Dăm gata unul. Dar Cătălinei îi este cald, nu mai vrea. Își aduce aminte de iepurașii primiți deunăzi, se joacă cât se joacă cu ei, mai smulge „pe furiș” câte-un morcov ce abia la jumătate este în creștere. Știe că mami s-ar putea supăra, dar nu-i pasă; iepurașilor le plac morcovii! Mă cheamă să mă joc și eu. Cum să rezist rugăminților unui copil de patru ani, mai ales că este al meu acel copil? Las ceapa în plata Domnului, i-o veni ei altă dată rândul… Alergăm, chiuim, batem mingea prin curtea mare, ne jucăm Mijita și Cătălina nu se mai satură. Eu sunt lac de la căldură, căci, uite, e aproape ora prânzului. Spun Stop! Cătălinei, mă mai lupt un pic cu împotrivirea ei de a intra în casă, la umbră, dar, ufff!, ce bine, până la urmă am sorți de izbândă.

parinte_minunatPregătesc un prânz rapid cu legume din grădina mea, în timp ce Cătălina se uită la desene animate, savurând, ca și mine, un pahar mare cu sirop. E gata pranzul!

Micuța e obosită și adoarme pentru o oră-două, numai bine ca să pot pune eu mașina de spălat în funcțiune și să fac o curățenie mai cu temei prin bucătărie. Ba am timp, uite, să aspir și covorul din living.

N-am timp să-mi trag sufletul prea mult, căci sfârleaza mea mică mă ia din nou în primire. Mă îmbrățișează, mă roagă cu ochi mari și cu săruturi umede să ieșim în curte să ne jucăm iar. Și-a adus aminte de piscina ei gonflabilă și știe precis că apa din ea s-a încălzit de la soarele verii, numai bună de-o bălăceală. Nu se lasă până nu mă convinge și pe mine să mă zbengui cu ea… în apa din piscina cu diametru de… 1 m, cred. La un moment dat, în joaca ei, îmi spune: Mami, ce frumos miroși, noroc că ți-am zis eu să cumperi spray-ul acela!

Tati ne gasește pe amândouă în piscinuța. Râde de noi, dar nu-l luăm în seamă. Ne-am distrat pe cinste… Părăsim, tot greu, apa caldă, dar răcoritoare, și ne ducem amândouă la Cătălin, în casă, să-l întrebăm cum i-a mers astăzi.

Se lasă seara. Cătălina cere să facem „o tură”. De când știe a pedala „bicla”, nu trece zi să nu ne perindăm pe ulițele satului pentru „o tură”, cum spune ea. Alerg după ea, mă mai poticnesc, inima-mi bate cu putere când vreo mașină ori căruță cu fân se ivește în drum, punând în pericol liniștea pedalatului, dar rezist eroic până la capăt.

biclaPline de praf, venim acasă, amândouă obosite, dar destul de sensibile încât să dăm de băut florilor din terasa-colț de rai, însetate după o așa zi toridă. Cătălin ne-a pregătit cina. O servim imediat după ce praful se face dispărut de pe noi în baie.

Cătălina doarme. La fel și tatăl ei. Să calc o cămasă, mâine dimineață n-aș vrea să stau de asta!… Cât calc rememorez momentele petrecute astăzi alături de fiica mea. Și-mi dau seama că Rexona MotionSense nu m-a dezamăgit. Așadar, nu degeaba promite că „este astfel primul deodorant din lume care conține microcapsule activate de mișcare, pentru protecție antiperspirantă eficientă și senzație de prospețime pe parcursul întregii zile”.

Infopgraphic_rexona_v5_mediumE ora 11:00 PM. Zâmbesc zilei ce tocmai se încheie.  Mâine va fi una și mai frumoasă, sunt sigură. E timpul de odihnă…

La voi cum decurge o zi bună de vară?

Sursa foto: www.facebook.com/RexonaRomania, www.copilul.ro, www.incasa.ro, www.qbebe.ro

Share

Copilăria mea fericită

Share
și o invitație la CEA MAI MARE ORĂ DE SPORT…
Doamne, cum mai trece timpul!… Şi, pe măsură ce trece, mai acut devine dorul de copilărie, de vremea când singura teamă mi-era aceea de a nu avea vreme berechet de zbenguială. Căci, mai presus de dragostea bunicilor-părinți și de traiul fără de grijă, nimic nu era…
Cum să uit diminețile de vară când cucurigul mă îmbia să las uitat somnul în așternuturi, să îmbrac neîndemânatic veșminte de copil lăsate strategic de bunica pe „capul” patului și fuga, fuga să dau iama prin curtea ce nicicând nu devenea suficient de exploatată, darămite descoperită în noianul ei de necunoscut. Eram două surori cu păr bălai cărora le fusese hărăzită o copilărie mai mult decât fericită, alături de bunici iubitori.
fetita-copilarie
Deși mică, nu mă dădeam înapoi de la ajutorarea bunicii la treburile gospodăriei. Vaca mi-era favorita, căci spuma laptelui proaspăt muls îmi făcea mustăți dimineață de dimineață. Galițele bătăturii erau numeroase și de multe feluri; hrăneam cu multă conștiinciozitate bobocii de gâscă și pe aceia de rață, puilor de găină le înmuiam mălai, iar acelora de curcă le suportam cu strășnicie pișcăturile urzicilor din care le prepara bunica festinul. Pe Mitică, câinele de pază al curții mi-l amintesc ca pe un camarad docil al copilăriei mele, în cotețul căruia nu de puține ori am intrat pentru a-i face curat și a-i pune tablouri pe pereți; eram fericită că locuința câinelui e lună, dar hainele mele, după așa experiențe, dădeau de furcă întotdeauna bunicii, pentru că erau cuprinse în lung și-n lat de insectele nedorite, puricii. Dar prea puțin conta pișcăturile sau genunchii zdreliți în urma descoperirii pedalatului bicicletei albastre… Când ești copil, bucuria vine din cele mai mărunte lucruri. De-am ști să ne bucurăm precum copiii!…
Ulițele satului de acum 25 de ani erau înțesate de copii și astfel că nu duceam lipsă de joc și voie bună alături de aceia deopotrivă mie. Toate după-amiezile de vară mi-erau joc de „Măgărușul”, „Omul negru”, „Rațele și vânătorii”, „Flori, filme sau băieți” și multe ale căror denumire nu-mi mai vine acum în minte, dar cărora le păstrez vie amintirea veseliei ce o inocula sufletului meu. Televizorul era mai mult un obiect-accesoriu al casei. Un singur desen animat ne era dat copiilor să-l sorbim cu nesaț seară de seară. Ne era de-ajuns, pentru că acțiunea lui se prelungea dincolo de ecran, „pe drum”, unde noi, picii, într-un suprem exercițiu de imaginație și creativitate, ne transformam în personajele favorite ce le urmăream prea puțin prin cutia televizorului, dar cărora noi reușeam să le regizăm noi și noi roluri.
Obosită după așa o zi încărcată, adormeam pentru a o lua de la capăt odată cu un nou răsărit.
Tehnologia modernă, oricât de necesară vremurilor în care trăim, le fură copilăria copiilor noștri. Încerc cât pot să fac din vârsta mică a fetiței mele una de care să-și aducă cu plăcere aminte, una a jocurilor de rol, de creație alături de părinții ei și de alți copii, nu una a jocurilor video, a aplicațiilor pe tableta nelipsită unora. Nu îmi doresc decât să-și amintească de copilăria ei ca de una fericită…
Vă invit, dragilor, la Cea mai mare ora de sport, de sâmbătă, 11 iulie, din Braşov, Piaţa Sfatului! Gasiți mai multe informații legate de acest eveniment în posterul afișat mai jos, dar mai ales în site-l www.miscareafacebine.ro.
Eu sigur voi fi acolo în 11 iulie! Poate ne vedem în zona dedicată activității de Zumba!!!
Miscarea-Face-Bine-Brasov-2015-POSTER-v6
Share

Parohia Piţigaia, jud. Argeş

Share

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului

Protopopiatul Câmpulung Muscel

Parohia Sfântul Apostol Andrei – Piţigaia (Protopopiatul Câmpulung Muscel)

Istoricul comunităţii parohiale

Parohia este situată în satul Piţigaia, comuna Stâlpeni, judeţul Argeş. Satul este situat la o altitudine de 600 m în mijlocul unei mari poieni, un loc protejat de păduri, unde la sfârșitul secolului al secolul al XVIII-lea, un grup de ardeleni asupriți de austro-ungari, s-a refugiat peste Carpați, alegând acest spațiu să le fie cămin. Și-au construit cu propiile mâini case, școală, mai târziu cămin cultural, iar Pițigaia a fost printre primele localități din zonă racordate la electricitate. Troiţa din mijlocul satului atestă vechimea şi continuitatea acestei comunităţi ce a fost întemeiată de români din Ardel, care au trecut munţii `în Ţară`, pentru a scăpa de teroarea sângeroasă instituită de autorităţile imperiale habsburgice după marea răscoală din 1784 a ţăranilor conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan.[1] Pisania din interiorul troiţei vine să confirme încă o dată vechimea acestei comunităţi: `Această sf. troiţă s-a preînoit pe locul celei vechi, din anul 1824, ce a fost refăcută în anul 1866, aşa precum se vede însemnarea sf. cruci. Atât construcţia cât şi pictura în frescă s-au făcut cu cheltuiala credincioşilor satului Piţigaia, în vremea arhipăstoriei P.F. Părinte Patriarh Justinian şi sub păstorirea pr. econ. stavr. Ioan Mateescu, parohul Bisericii Rădeşti – Muscel. 1967 aug. 23. – pictori, V. Blendea şi P. Fleşaru.`P1030365

P1030367

Această comunitate nu a avut o biserică proprie până în anul 2005. La începuturi, înainte de primul război mondial, credincioşii de aici mergeau la biserica din satul Valea-Popii, unde îşi aveau mormintele. După aceea, aceştia s-au îndreptat către biserica din satul Rădeşti, iar preotul de aici îi avea în păstorire.

Istoricul bisericii parohiale

În anul 2004, familia Michael şi Irina Bold (fostă Chirilov) a luat hotărârea de a construi o nouă biserică, fapt ce s-a materializat prin punerea crucii Sfântului Altar de către Înalt Prea Sfinţitul Calinic în mai 2005. Un aport important l-a avut familia Ştefan, rudă de gradul I cu ctitora, protopopul Matei Eugeniu, primarul comunei Stâlpeni, Popa Ion, şi comunitatea satului. Cel care s-a ocupat îndeaproape de supravegherea construcţiei sfintei biserici a fost unchiul ctitorei, Ştefan Constantin.

Biserica este construită din lemn, în stil de corabie sau navă, având ca dimensiuni: lungime – 10 m, lăţime – 4 m. Acoperişul este realizat integral din şiţă, având o singură turlă ce măsoară 3 m. Pictura a fost realizată de către pictorii Cârstea din Mioveni.

A fost sfinţită de către Înalt Prea Sfinţitul Calinic în 21 august 2005, aşa cum reiese din pisania bisericii.

Primul preot slujitor al acestei parohii a fost Diaconescu Puiu Andrei, urmând Dumitru Lucian, Ardeleanu Ştefan, Pătraşcu Lucian, în prezent Stancu Ion-Cătălin, din 2014.

Cimitirul

În 2006 a fost înfiinţat şi cimitirul acestei parohii.

Activităţi culturale şi filantropice în trecut

Nu este cazul.

Profilul actual al parohiei

Parohia numără în prezent 24 de credincioşi, 6 familii, restul văduvi.

Ca activităţi pastoral-misionare menţionăm Parteneriatul Educaţional `Micul creştin` încheiat pe parcursul anului şcolar 2014-2015 între Biserica `Sf. Apostol Andrei` Piţigaia şi Grădiniţa cu Program Normal Mihăeşti, în cadrul căruia preotul paroh Stancu Ion-Cătălin  a împărtăşit preşcolarilor învătături ale Sfintei noastre Biserici conform calendarului proiectului.

[1] Diaconescu, M. prof.univ.dr., Lainici.  Capodoperă a artei româneşti şi europene, Editura Evanghelismos, București, 2011

Întocmit de preotul paroh Stancu Ion-Cătălin – 10.05.2015

biserica

Fotografie1911

P1030338

P1030339

P1030340

Share