Arhiva categoriei: Fashion

Review comanda Bonprix

Share

Am inceput serviciul in forta. Serviciul meu zic ca este cel mai placut din lume: copilasi care mai de care mai dragalasi, mai guralivi ori mai timizi, mai pitici ori mai inalti, dar toti deopotriva buni de adorat imi fac diminetile frumoase. Sunt educatoarea lor…

Cum cea mai mare partea timpului petrecut cu copiii la gradinita o petrec jucandu-ma cu ei, hainele ce le imbrac trebuie sa fie unele lejere. De mult timp  imi doream sa imi cumpar o pereche de pantaloni care sa fie si casual, si office in acelasi timp, sa-i pot purta la serviciu, la gradinita. Imi spusese o colega a mea sa caut pe site-ul Bonprix, pentru ca voi gasi cu siguranta ceva sa-mi placa, de calitate si la un pret corect in ceea ce priveste raportul calitate-pret. Zis si facut! Am intrat pe www.bonprix.ro si am inceput sa caut pantaloni. Acesta era scopul cautarii, perechea de pantaloni, dar ce sa ma fac cu mine si cu hainele afisate pe site-ul acesta, ca sunt muuuuuult prea frumoase ca sa nu-ti faca tare cu ochiul, asa ca, pe langa pantaloni mi-am cumparat si pulover, si geaca, ca sa fie treaba treaba si sa ma vad imbracata din cap pana in picioare. Uf, si-as mai fi luat si alte cele, dar bugetu-mi este limitat acum, dupa ce tocmai am iesit din sarbatorile de iarna.

Asadar, geaca plus pantaloni plus pulover. Am platit aproximativ 300 de lei pe toate, ami precis 314 lei, bani dati pe niste haine de calitate, cum nu ma asteptam. Asadar, sa incep sa le prezint pe ele, hainele, si parerea mea legata de material, textura, croiala etc.

Geacanumita „Mantou scurt de iarna” si avand codul de produs 95259795 pe site, este foarte, foarte caduroasa. Face fata cu brio frigului de afara din ultimele zile. Dimineata merg pe jos la serviciu cam o jumatate de ora. In ultimele zile diminetile au fost chiar geroase, de – 10 – -15 grade Celsius, dar nu am resimtit in mod neplacut frigul, datorita acestei geci calduroase Bonprix. Am o problema cu gecile grele, mi se pare ca ma obosesc, ca-mi provoaca dureri de spate; ei bine, aceasta haina este foarte usoara. Este superba! Daca in mod obisnuit port masura 40-42 la haine, de pe acest site am comandat cu o masura mai mica, asa cum m-au ghidat comentariile lasate de cumparatori, 38. Am inaltimea de 1,63 m si 60 kg; haina imi vine tocmai bine. Este calduroasa. Culoarea este foarte frumoasa.

geaca bonprix

 

Puloverul, avand codul 95987981 pe site-ul Bonprix, mi-a atras atentia datorita modelului tricotat laborios. Cand l-am comandat nu am observat in pozele afisate ca ar avea maneca mai scurta (si nici n-am masurat, pentru ca sunt afisate toate masuratorile ), asa ca a fost o surpriza, nu neplacuta, nu, de a descoperi ca are manecile mai scurte, gen 3/4, putin mai lungi de atat. Dar vine frumos chiar si cu maleta pe dedesubt. Masura 36/38 mi se potriveste, chiar este un pic lejer, desi in mod obisnuit port marimea 40 la haine. Nu sunt inalta, am 1,63 m si, cu toate acestea, manecile imi vin putin scurte, cum am spus, dar nu bate la ochi, este in regula.

pulover bonprix

 

Pantalonii ii prezint ultimii, chiar daca datorita lor am descoperit produsele comercializate de site-ul Bonprix. Au codul 92916995 pe site. V-am comunicat codurile pentru eventualitatea in care doriti sa cautati aceste haine pe site; introduceti codul hainei in campul „Cautare” pe www.bonprix.ro si veti fi redirectionati catre pagina produsului… Foarte multumita sunt de acesti pantaloni. Am 1,63 m si greu gaseam niste pantaloni carora sa nu trebuiasca sa le fac ajustari, adica sa-i scurtez. Port 40 in mod obisnuit, am luat cu o marime mai mica, 38, si vin super. Sunt dintr-un material potrivit primavara si toamna, dar si iarna, nu sunt subtiri. Imi place cum pica pe picior, sunt drepti, potriviti a fi purtati la serviciu, la birou sau la scoala, sunt atat casual, cat si office, zic eu. Materialul este gen denim, nu stofa. Sunt comercializate doua variante ale acestui pantalon: pentru silueta inalta si pentru silueta joasa. Daca vaeti mai putin de 1,65 m, luati tipul lungimea S, silueta joasa.

pantaloni bonprix

 

Am postat mai sus fotografiile afisate pe site. Nu difera cu nimic de realitate. Precizez acest aspect, pentru ca de multe ori mi s-a intamplat (si cred ca si voua) sa cumpar din online haine care difereau cu mult de ceea ce era afisat frumos in fotografiile de pe internet. Pun cateva poze reale ale hainelor cumparate de mine, sa va convingeti de faptul ca sunt identice cu acelea din fotografiile de pe site-ul Bonprix in ceea ce priveste culoarea, croiala…

Pozele sunt facute de sotul meu, dupa ce m-am intors de la serviciu, in curtea casei noastre, asa ca este de inteles ca nu par catusi de putin facute de mana macar amatoare intr-ale fotografiatului, pentru ca… nu sunt. Dar important este mesajul lor, al fotografiilor: hainele sunt calitative, confortabile, frumoase. Va recomand sa cumparati cu toata increderea de pe Bonprix.

1

 

geaca

 

4

5

 

Share

Fii tu Crăciunița lui!

Share

Suntem în plină lună a cadourilor… Făurim deja liste cu persoanele dragi din viața noastră pentru care să ne transformăm pentru un moment în Moșul cel darnic. Doar știm, dăruim să ne arătăm prețuirea, să ne mărturisim afecțiunea, dar, trebuie să recunoaștem, când facem cadouri așteptăm ca atenția noastră să nu rămână fără ecou, vrem ca darul nostru să facă să ni se întoarcă înmiit dovezi că am atins o coardă sensibilă a destinatarului lui, că acesta și-a însușit ca pe o recunoaștere gestul de a-i vădi considerația noastră.

Este aproape jumătatea lui decembrie și încă nu-s hotărâtă de cadoul ce i-l voi face de Crăciun… Îl știu bine, toate ”ascunzișurile” lui interioare cred că le cunosc ca și pe ale mele și acest aspect mă face să cred că un cadou scump nu-l va bucura nicicum. El preferă cadouri care să-i spună ceva, să-i confirme intuiții ce le are legate de persoana de la care primește un dar. Vreau să fie un cadou de neuitat.

Pentru a deveni astfel, de neuitat, cadoul meu trebuie cumva să-l surprindă, să fie așa cum n-a mai fost altul. Voi fi chiar Moș Crăciun! Dar metamorfozat în varianta feminină a lui, o Crăciuniță generoasă. Nu una banală, ci una sexy, care să îl uluiască prin atitudine, care să-i deschidă apetitul pentru a-i întoarce acesteia favoruri pe care costumul de craciuniță le strigă vădit…

Nu mi-a fost greu să aflu costume de craciunita, dificil mi-a fost să aleg unul dintre zecile de modele expuse în magazinul online Just4Girls.ro. Care de care mai deocheate, ținutele devin portiță sigură de a lăsa cele mai intime fantezii să devină realitate. Ce bărbat să rămână rece când iubita lui îl dezmiardă cu un așa cadou?

craciunita 1costum 2costum 3

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cu siguranță că darul meu va fi unul deosebit pentru el și nu va uita prea repede să-i întoarcă iar și iar favoruri. Pe Just4Girls veți găsi tot anul lenjerie sexy cu ajutorul căreia să mențineți treaz în viețile și în dormitorul vostru romantismul de care să nu vă deziceți nicicând. Cu o lenjerie intima care să vă facă să vă simțiți frumoase, stima de sine crește la cote înalte, așa că senzația de fericire nu va întârzia să apară. Just4Girls tocmai acest aspect vrea să-l facă înțeles femeilor: alegerea unei lenjerii intime din magazinul online www.just4girls.ro poate îmbunătăți viața de cuplu sau felul în care o femeie își poate regăsi senzualitatea și încrederea în sine.

Pe mine m-a convins. Reacția iubitului meu la descoperirea cadoului ce i-l voi face rămâne un secret… Dar o puteți întrevededea, așa-i?

Share

Ești gravidă? Cumpără de pe StarShinerS!

Share

starshiners

 

Dacă vă numărați acum printre femeile gravide sau dacă ați trecut prin fericita perioadă de purtare a copilului vostru în pântece, cu siguranță că-mi cunoașteți sentimentul de neputință ce mă încearcă de vreo lună încoace, dimineață de dimineață, când proptită în fața sifonierului, cu greu îmi aleg hainele să plec către serviciu. Cele șase luni de sarcină au adus cu ele numere în plus la haine. Salopetele ce le port aproape zilnic au devenit agasante privirii mele, mai ales că nu se potrivesc cu nimic stilului meu vestimentar, acela office, impus de mediul profesional în care activez. În această perioadă este foarte dificil de ales hainele în care să te simți cu adevărat bine.

Scăparea mea de salopetele largi a fost sfatul unei cititoare a blogului, care, citind comentariul lăsat de mine unui articol, comentariu în care îmi exprimam, ca și mai sus, dificultatea pe care o întâmpin în a-mi alege hainele care să mă reprezinte în această perioadă, mi-a sugerat să caut pe internet magazinul StarShinerS. M-a convins cu însăși experiența ei de cumpărare din acest magazin online, scriindu-mi despre cum a reușit ea să-și realizeze ținute complete cumpărând de acolo.

Nu a trebuit să-mi dea mai multe detalii, căci, împinsă de curiozitate, dar mai mult de necesitatea de a-mi achiziționa hainele cu care să ies în lume, am intrat pe site-ul StarShinerS, unde, într-adevăr, în cadrul categoriei Haine – Haine pentru gravide am descoperit că există piese de vestimentație atent selecționate pentru a da gravidei feminitatea pe care oricum o emană. Gata cu sacii-salopetă! I-am dosit în cel mai îndepărtat ungher al dulapului și locul le-a fost luat de haine din care mi-am alcătuit o ținută completă de gravidă bucuroasă că burtica-i poartă fericirea, nu colăceii de kilograme în plus.

Prima pe lista de cumpărături a fost rochia. Rochia căreia i-am dus atât timp lipsa… Numită sugestiv „Attention”, rochia atrage priviri datorită imprimeului cu inimioare, purtătoarea acesteia chiar fiind capabilă de nemărginită iubire, de vreme ce trupu-i a devenit pentru un timp sălaș unei noi inimi adevărate.

rochie123

 

Rochia, pe vremea pe care iarna o imprimă mediului ambiant, trebuie acoperită de un palton călduros. Prevăzut cu fermoare laterale, acest palton este de ajutor pe tot parcursul gravidității, dacă aceasta coincide cu anotimpul rece. În ultimul trimestru de sarcină fermoarele se desfac, iar lejeritatea hainei va veni mână în mână cu calitatea și cu frumusețea croiului.

palton

 

Nu mă puteam lipsi de achiziționarea din site-ul StarShinerS a unor cizme comode, cool și elegante în același timp. Cizme Mexton chiar nu am văzut pe vreun site și acest aspect m-a bucurat pentru că mi-a fost oferită ocazia acum să-mi cumpăr încălțări cu adevărat de calitate. Sunt versatile, potrivite a fi încălțate în diverse împrejurări, fie la serviciu, la shopping ori la plimbare prin parc.

cizme mexton

 

Țiuta mea este completă: rochie, palton, cizme… Și este una ideală, dar… reală.

Cu siguranță că StarShinerS îmi va fi de acum înainte locul de unde mă voi îmbrăca. Branduri recunoscute pentru calitatea pieselor vestimentare s-au întâlnit, pe unele dintre ele găsindu-le exclusiv doar aici. Costul livrării oriunde în Uniunea Europeană este unul mic, este probabil singurul magazin online de haine din România care ofera clientelor sale retur gratuit. Așadar avantajele oferite clienților se țin lanț, ceea ce este un plus pentru dorința voastră de a vă comanda.

 

 

Share

Fustă și cardigan SheIn. Review

Share

Acest articol își așteaptă de ceva timp rândul pentru a-i așterne eu rândurile… Voi prezenta în continuare două piese de vestimentație ce le-am comandat de pe SheIn încă de la începutul lunii septembrie. Pentru că vremea a fost neașteptat de călduroasă în toamna acestui an, nu am avut ocazia să le port, fiind vorba despre o fustă dintr-un material gros, ce imită lâna, și de un cardigan.

Uitându-mă acum pe site, de unde le-am cumparat, observ că stocul este epuizat atât pentru fustă, cât și pentru cardigan, dar era de așteptat, având în vedere că sunt apreciate de toți cei care au ales să și le achiziționeze. Fusta mai este disponbilă decât pe gri, la prețul de 17,51 $, în timp ce cardiganul nu mai are vreo opțiune de culoare, în schimb puteți alege altul din multele modele existente pe site.fustatoblog

Fusta roșie arată așa cum o vedeți mai sus, în fotografie. Dați click pe poză și veți fi redirecționați către site-ul SheIn, unde veți putea vizualiza mai pe îndelete detalii legate de material, de mărime, preț. Așa cum am mai scris și în alte articole în care am prezentat experiența mea de cumpărare din site-ul SheIn, mărimea trebuie aleasă cu grijă. Sunt tabele cu măsurători de care vă sfătuiesc să țineți cont. Veți observa că de fiecare dată va trebui să comandați o mărime mai mare decât aceea pe care o purtați în mod obișnuit. Dacă de obicei port M (Medium), de pe SheIn întotdeauna comand L (Large), câteodată și XL.

cardigantoblog

 

Materialul din care sunt confecționate hainele ce le-am cumpărat până acum de pe SheIn mi se par a fi în regulă, la fel și cusăturile, croiala. Cum am spus, principalul inconvenient este acela legat de mărime, care trebuie aleasă cu mare grijă. N-ar fi rău dacă ar fi disponibile și mărimi mai mari decât L ori XL, care, de fapt sunt M-ul sau L-ul european.

Toamnei călduroase, uite, i-a luat rapid locul iarna. Dacă ieri a nins, astăzi a plouat toată ziua. De aceea fotografiie sunt realizate în interior, pentru că vremea nu mi-a dat voie să mă las fotografiată afară. Oricum, scopul mi l-am atins: v-am spus și vouă părerea mea sinceră legată de hainele SheIn.

Voi ați cumpărat vreodată de pe site-ul SheIn? Ce părere aveți despre hainele comercializate acolo? Vă aștept comentariile mai jos.

Share

Just4Girls. Gânduri despre încrederea în sine, senzualitate și o viață de cuplu împlinită

Share

 

just for girls

Magazinul online Just4Girls.ro comercializează lenjerie intimă, costume sexy și alte accesorii care, cu siguranță, îți vor îmbunătăți viața de cuplu, te va ajuta să îți regăsești încrederea în sine și senzualitatea.

Gândești cu ochii deschiși și, sigură pe calitățile tale, gândul îți spune:

Vrei cu orice chip să-l atragi în mreje-adânci, să-ți fie numai ție sclav al inimii, să nu scape cumva posesiunii tale. E numai al tău și cu mândrie îți treci prin firul gândurilor norocul pe care destinul și l-a hărăzit când ți l-a scos în cale. Mândră-n cale-afară că ursitu-ți este chipeș, elegant în gesturi și atrăgător a priviri de femei arătoase, dar insuficient de abile de a ți-l lua, știi bine să-i răsplătești fidelitatea în dormitor, cum altfel decât etalându-ți nurii în cea mai incitantă lenjerie sexy ce îl ai în dotare, nopțile transformându-se în unele magice și spectaculoase.

costum sexy

Adu-ți aminte cât de invidioasă erai la vederea braț în braț a bărbatului pe care-l doreai platonic, cu iubire ce nu-și găsea curajul de răbufnire, cu vreo altă femeie! Și cât de greu ți-a fost până când a fost al tău. Mai că nu-ți aduci aminte cum de ți-a împărtășit iubirea… Dar tu bine cunoști cum invidia-ți s-a spulberat în zări, când ai devenit convinsă că nu-i în van că te iubește. Și încă ți-ai păstrat obiceiul de dinainte de a-l cuceri, acela de a te simți mereu frumoasă, indiferent că ai lumea la picioare sau nu. Cât de bine-ți este să porți lenjerie sexy. Oricare-ți este starea interioară, tu ești frumoasă!

Și ce zgârcită ai devenit de la un timp încoace! Îl vrei numai pentru tine. Ai învățat bine cum se țin bărbații aproape… Ai găsit în magazinul Just4Girls lenjerie intimă din dantelă, satin, voal și alte materiale senzuale și delicate care, cu siguranță, că te fac să te simți încrezătoare și irezistibilă. Știi să-l răsfeți, la acest capitol manifești generozitate până la refuz, îi cunoști slăbiciunea ce-l încearcă la vederea ta purtând o rochie sexy, completată cu dresuri asemenea. Faci cum faci să-i creezi o impresie memorabilă de fiecare dată când te privește și-l vezi cum se topește de dragul tău.

lenjerie intima

Ar fi bine să-ți strunești întru-câtva lăcomia ce-ți caracterizează ființa de când îl ai pe el! Da, n-ai iubit cu atât patos nicicând, știi că-ți împărtășește întocmai sentimentele, dar uneori e bine să-i oferi mici cadouri materiale. Ce-ai zice să-ți oferi o lenjerie jucăușă, sexy și nonconformistă? Dar iarăși vei scăpa din frâu când îți va incita imaginația și te va surprinde cu o noapte magică plină de fantezie. Ești pregătită să-i fi pe plac, căci reducerile de preț de până la 70% de pe Just4Girls cu lenjerie online te-au înarmat cu cele mai deocheate lenjerii și costume sexy. 

Mânioasă mai ești și-acum câteodată, dar repede revii la gânduri pașnice când el te surprinde cu buchetul de frezii, indiferent de anotimp, chiar și-n toamnă, când, la căldura șemineului ce l-ai readus la viață torci leneșă în brațele bărbatului iubit. Și ce mult îți place să adormi împresurată de brațele lui, simțind pe piele catifelarea cămășii de noapte roșii cu care l-ai surprins astă-seară! Iar faptului că va fi al tău pentru totdeauna stă mărturie inelul de logodnă.

Sunt eu, gândul, ce-ți voi însoți fericirea veșnic!

Share

Ce poți cumpăra din PPT cu doar 150 de lei? Muuuulte!!!

Share

Luna trecută, în octombrie, pentru că era zi de vineri, iar vremea era frumoasa, ca de primăvară, la 13:00, cum am terminat programul la grădiniță, am luat-o pe Cătălina mea de mânuță și-am hotărât să facem un drum până la Pitești. Copilul, super încântat de schimbarea bruscă a rutinei într-o surpriză de proporții pentru ea, a chiuit și, iată-ne, după o jumătate de oră de mers cu microbuzul, în PItești. După servirea rapidă a prânzului, a urmat, cum vă puteți imagina, escaladarea și coborârea toboganului, legănatul, alergare… N-am mai fi plecat de acolo, din parcul din centrul orașului, dacă era să fac conform spuselor Cătălinei. Am convins-o, până la urmă, că plecarea noastră va însemna achiziționarea… unui balon. N-am fost nevoită să mai spun o dată, că deja copilul era cuminte lângă mine, gata să mă însoțească în descoperirea unui magazin de unde să luăm balonul promis.

Cu speranțe minime că nu o voi dezamăgi pe Cătălina, întreb în stânga și-n dreapta de baloane, dar nimeni nu are… Până când, entuziasmat, copilul exclamă: Uau, mami, câte baloane! Și-ntr-adevăr, în plin centrul Piteștiului, în acea zi de vineri, luna trecută, se inaugurase primul magazin PPT din oraș, iar intrarea era frumos decorată cu o arcadă de baloane la care copilul meu tânjea cu ochi umezi de dorință sinceră. Dar cum să iau un balon din arcadă? Intrăm amândouă în magazin, eu mânată și de curiozitatea de a vedea ce produse sunt comercializate în magazin, pentru că știam de magazinul PPT, îmi spuneau unele dintre mamele de la grădiniță că frumoasele hăinuțe ale copiilor lor sunt cumpărate de la PPT-ul din Câmpulung, iar prețurile sunt foarte, foarte mici. Cătălinei nu i-a trebuit decât să fie întâmpinată de zâmbetul larg și de balonul dăruite de una dintre fetele din magazin, că lumea toată era a ei…

Cât despre mine, mai că nu-mi venea a crede că o bluziță de copil costă doar… 12 lei, că blugi pentru mine sunt la 40 de lei, că o cămașă o pot lua cu doar 20 de lei… Și câte și mai câte! La prețuri mici, mici. Atunci, din magazin nu am cumpărat decât o bluză Cătălinei, pentru că plecasem cu alte gânduri de acasă, nu să fac cumpărături. Regretam enorm, căci hainele erau frumoase, de calitate și ieftine, și știam că nu voi mai ajunge în PItești prea curând.

Acasă ajunse, am căutat să văd dacă nu cumva PPT este și în mediul online. Ce satisfacție să descopăr că există și că prețurile sunt la fel acelora din magazinul fizic. Din următorul salariu, 150 de lei i-am alocat achiziționării de hăinuțe pentru Cătălina din PPT. Ați fi tentați să ziceți că mare lucru nu i-am luat, căci suma este mult prea mică. Dar numai să vedeți mai jos ce i-am cumpărat! Am îmbrăcat-o din cap până-n picioare cu numai 150 de lei!!!

1. Cămașă, care, odată așezată în coșul virtual, nu-mi arăta a costa decât 12,99 lei. Mărimea aleasă nu aveam cum s-o greșesc pentru că PPT garantează că toate produsele sunt măsurate individual, iar tabelele cu măsurători ne stau la dispoziție la fiecare articol în parte.

camasa

2. Blugi pentru care am plătit doar 35,99 lei.

pantaloni

3. Cizme – costă 57,99 lei. Sunt foarte încântată de ele; sunt călduroase, iar picioarele Cătălinei cu siguranță că vor trece protejate prin gerul iernii ce se apropie.

cizme

4. I-am cumpărat și o geacă pentru care nu am plătit decât 39,99 lei. Cochetă, cu interior îmblănit, de calitate și la un preț cum n-am văzut nicăieri până acum, haina mi-a întrecut așteptările.

Așadar, să-mi îmbrac copilul pentru iarna aceasta nu m-a costat decât… 146,97 le!!! Vă dau următorul sfat: ”Cumpără îmbrăcăminte și încălțăminte de calitate, la cele mai mici prețuri, de pe PPT!” Nu veți fi dezamăgiți, dimpotrivă! Iar dacă nu aveți posibilitatea să ajungeți în magazinul fizic PPT, comandați cu încredere din acela online – www.ppt.ro, costul transportului prin curier rapid fiind de doar 11,99 lei, iar la valori ale comenzilor mai mari de 250 de lei, acesta fiind gratuit.

De Black Friday, PPT face ca prețurile mici să devină și mai mici! Urmăriți reducerile de preț din 20 noiembrie și din week-end-ul ce urmează acestei vineri!

Ați cumpărat vreodată din magazinul PPT? Ce părere aveți despre hainele și încălțămintea comercializată acolo? Îmi împărtășiți părerea voastră mai jos, în comentarii?

Share

La Femme te ajută să fii la modă la birou, dar și la distracție

Share

Dimineață de dimineață, cu fiecare zi ce trece, natura îmi întărește credința că e cuprinsă de toamnă. Când a trecut vara, cu vacanța ei mare? O clipită parcă și a rămas doar amintirea brizei, a mirosului cald al dimineților ce anunța o zi toridă, au rămas hainele subțiri, lejere, în culori numai potrivite pentru a-i face soarelui arzător, acum fără putere, pe plac. Hainele verii mi-au luat o după-amiază întreagă din timpul meu prețios pentru a le sorta și împacheta cu grijă, ocupând, nu-mi vine a crede, jumătate din rafturile șifonierului. Dosite de privirea-mi ce m-ar face să devin nostalgică după sora cea calda a toamnei, hainele își așteaptă cuminți rândul de a fi din nou purtate la anul. Da, la anul, la vara viitoare!

Dar până atunci trebuie repede să-mi văd de garderoba ce mă va purta de-acum prin viața-mi tumultoasă. Serviciu, cursuri la facultate, scriere asiduă seară de seară, când liniștea domnește în casă după o zi agitată – sunt redactor consultant pentru o revistă online, mamă și soție full-time acasă… Toate acestea îmi ocupă tot timpul. Și, totuși, cât aș fi de prinsă-n ițele îndeletnicirilor mele, nu uit de pasiunea mea pentru haine, pentru fashion… Am avut noroc că locuiesc în Pitești, orașul unde s-a deschis primul magazin fizic La Femme. Sunt convinsă că știți despre ce vorbesc! Și zic noroc, pentru că, așa cum o sugerează și numele franțuzesc al brandului, La Femme impune moda pe plan local, așa cum Franța a facut-o și încă o mai face la nivel mondial. Așa că, deși în facultate stilu-mi vestimentar era unul preponderent casual, am avut de unde alege, căci magazinul La Femme de pe stada Teilor mă îmbrăca chic-trendy, iar calitatea materialelor și unicitatea modelelor au reușit întotdeauna să mă scoată din anonimat.

Timpul a trecut, dar La Femme a rămas încă locul de unde achiziționez hainele mele. Deosebirea este că le comand acum din magazin de haine online, deoarece sunt foarte ocupată și timpul nu-mi mai permite să ajung în magazinul fizic. Mediul profesional în care îmi petrec acum în medie nouă ore pe zi, m-a obligat să-mi proiectez un stil vestimentar și o atitudine în concordanță cu valorile și regulile interne ale companiei. Dar nu mi-am sacrificat total stilul personal, un stil natural, relaxat, dar căruia încerc să-i aduc o notă de modernism.

la famme

 

Port rochii! Prefer să merg la muncă în rochie, văd în această piesă de vestimentație cartea de vizită a femeii frumoase de afaceri (ei!).Chiar mai devreme căutând pe site-ul La Femme – www.lafemme.ro, am pus ochii pe mai multe rochii office, iar una dintre ele chiar am pus-o în coșul virtual, rămânând să-mi mai aleg ceva, pentru a beneficia de transport gratuit (acesta se oferă la comenzile a căror valoare depășește 200 de lei).

12Peste rochia aceasta cu mânecă lungă merge la fix îmbrăcat un palton feminin. Să vă spun un pont! Rochiilor clasice cu mânecă scurtă li se asortează o jachetă tweed, jachetă care n-ar fi deloc în regulă la rochia cu mânecă lungă. Există, așadar niște coduri de care, din necunoștință, nu ținem întotdeauna cont.

paltonjacheta

Hainele La Femme sunt potrivite, ați observat, atât la birou, cât și la o ieșire seara, în oraș, cu prietenii ori familia. Corect accesorizate, ținutele se pot transforma dintr-un stil în altul.

Să vă creați cont pe contul la Femme, pentru că veți beneficia de multe avantaje! Astfel, cu ocazia zilei de naștere sau de nume aveți 20% reducere la comenzile plasate, la care se adaugă și transport gratuit prin curier rapid. De asemenea, dupa ce vă creați contul, abonați-vă la newsletter-ul La Femme și veți primi o reducere de 15% pentru prima comanda ce o veți efectua. Sunt și alte avantaje despre care v-am pomenit mai sus, în articol, acela legat de gratuitatea transportului la comenzi mai mari de 200 de lei, precum și reducerea de 20% pentru studenți și elevi. Cum sunt masterand beneficiez din plin de acest beneficiu: cumpăr de fiecare dată super-hainele La Femme mai ieftine cu 20%.

Acestea fiind spuse/scrise, nu pot decât să închei aici articolul, pentru că am de plasat comanda pe La Femme. Să-mi aleg și paltonul feminin potrivit rochiței… Oricum voi plăti cu 20% mai puțin.

Ce părere aveți de site-ul La Femme, de hainele și accesoriile comerciaizate aici? Vă aștept comentariile mai jos.

Share

Despre comanda la SheIn

Share

Vă prezentam aici acum aproape o lună experiența mea legată de un produs SheIn pe care l-am primit cadou în cadrul programului Fashion Blogger: o ie pe care o port cu drag de câte ori am ocazia. Spuneam unei prietene că este din China venită ia mea; nu-i venea a crede.

Pentru că mi-a plăcut așa mult ceea ce am primit de la SheIn, am zis să cumpăr pentru mine ceva. Știam că durează trei săptămâni, chiar o lună, până ce comanda îmi va ajunge, așa că am renunțat la a-mi alege rochii, fuste ori topuri vaporoase de vară, optând pentru trei piese de vestimentație pe care le-aș putea purta la toamnă, când serviciul mă va chema din nou la datorie. Astfel că am pus în coșul virtual două rochii și o cămașă, plasând comanda la SheIn în 23 iulie, aceasta sosind la începutul lui august, în 6.

Voi începe cu prezentarea rochiței pe care pusesem ochii de mai mult timp. Click pe fotografie pentru a fi redirecționați către pagina SheIn a acestei rochii!

P1060446 (2)Materialul din care este croit rochia este poliester gros, puțin elastic, de calitate. Cusăturile sunt puternice, fără riscul desprinderii acestora. Mărimea am ales-o conform măsurătorilor prezentate în site, la pagina produsului și, ca de obicei, a trebuit să aleg un număr mai mare decât acela pe care îl port în mod obișnuit. Am ales L. Mărimile asiatice sunt mai mici decât acelea europene, L-ul corespunzând M-ului nostru. L, în cazul acestei rochii, este mărimea cea mai mare; ar fi fost ideal dacă aș fi putut alege, totuși un număr mai mare, mai lejeră mi-ar fi fost rochia. Dar, cu toate că-mi este puțin strâmtă, nu este acesta un impediment în a o purta cu plăcere. Cureaua este inclusă în pachet. Deși îmi părea o rochiță simplă, fără prea multe elemente care ar putea-o scoate în evidență, ea are unele detalii interesante precum marginea gulerului și a buzunarelor din material ce imită pielea, iar fermoarul din spate este evidențiat frumos.

Ce-a de-a doua rochie este una verde, pe care nu o observasem până a o comanda. Era ultima din stoc, chiar mărimea L, care îmi trebuia mie! Click pe poză pentru redirecționare către pagina rochiței!

P1060455 (2)Dacă este să prezint caracteristicile acestei rochițe, ar însemna să repet ceea ce am scris mai sus. Este din material asemănător celeilalte rochii, este elastică și ea, cu deosebirea că țesătura, croiala și, bineînțeles, culoarea sunt diferite. Este o rochie foarte frumoasă, iar dacă ar fi să spun care dintre cele două îmi place mai mult, pentru aceasta aș opta.

Am ajuns la cămașă! Este frumoasă, are numai review-uri pozitive în pagină, în site, iar dacă aș fi citit cu mai multă atenție acele recenzii aș fi observat că nu este bună pentru cele dotate cu un piept mai proeminent și aș fi căutat altă cămașă care să-mi placă. Este interesantă datorită fermoarului ce încheie gulerul în V. Click pe poză!

P1060460 (2)Este din poliester, dar unul fluid, ușor. Îmi plăcea mult, dar nu o voi putea purta din cauză că-mi este strâmtă la piept, cum v-am spus mai sus. O voi face cadou!

Gata cu prezentarea pieselor vestimentație achiziționate de mine din site-ul SheIn.com! Concluzia este aceea că hainele sunt frumoase, sunt calitative, au un preț accesibil, dar mare ateție la mărimea aleasă; alegeți un număr mai mare decât acela pe care îl purtați în mod obișnuit la haine.

Revin cu noi review-uri!

Share

Review comanda si produse Dresslink

Share

Intr-un articol trecut va pomeneam de un site cu haine pentru femei, pentru copii, cu genti si alte accesorii super ieftine – Dresslink. Si va spuneam atunci ca asa ieftine sunt hainele, ca greu mi-e sa nu comand si eu ceva. Dar norocul meu a fost ca m-au acceptat in programul lor dedicat bloggerilor, asa ca mi-au permis sa-mi aleg ce vreau eu din site in limita a 20 $, insa, cu tot cu transport. Uf! Caci transpotul imi pare a creste destul costul final… Dar tot ramane o suma rezonabila cea care trebuie platita dupa adaugarea costului transportului! Asa ca am ales o geanta pentru mine (costa 4,95 $!) si un compleu pentru fiica mea (acesta costa 6,22 $!). Vedeti bine, sunt foarte ieftine! S-a adaugat la transport nici mai mult, nici mai putin decat 10,76 $, aproape cat valoarea produselor, asa ca am depasit cu aproape 2 $ cei 20 alocati, dar n-a fost bai, caci mi-au acceptat comanda, spre bucuria mea.

Am asteptat ceva timp sa ajunga coletul… Comanda fiind procesata inca din 15 iulie, abia in 3 august a ajuns la Vama, in Pitesti. Dar era de asteptat, spune clar pe site ca dureaza intre 10 si 25 de zile livrarea coletelor.

Vine din China coletul…

P1060435

Voi incepe cu prezentarea compleului micutei mele. Apreciez ca in site-ul DressLink exista la fiecare haina comercializata atasat un tabel cu masuratori, astfel incat sa alegem exact marimea potrivita. Ni se ofera sfatul de a masura cu un centimetru de croitorie direct pe haine, nu pe corp. Daca masuram direct pe corp, adaugam 1-2 cm, comparand apoi cu datele incluse in tabel. Asa am facut si eu cand am ales pentru fetita mea de patru ani marimea 110. Si am ales-o bine; hainutele ii vin bine! Aici puteti vizualiza pe site-ul DressLink hainutele purtate de Catalina (click): Compleu fetite.

P1060434Este un costum subtire din bumbac 100%, de calitate, pot spune. Fiind ieftin, ma asteptam la o calitate indoielnica, mediocra macar. Dar ne place atat mie, dar mai ales micutei care este incantata la gandul ca va purta aceste hainute in zilele mai calduroase din toamna ce va veni, la gradinita.

Despre geanta acum!… Geanta este draguta, e aratoasa, e incapatoare, dar… Da, exista un `dar`! Are un defect la fermoarul principal. Uf! Dar vad eu cum fac si-l voi repara, caci geanta chiar imi place. La banii acestia, trebuia sa nu fie totul chiar OK. Click aici pentru a fi redirectionati catre site, la pagina acestui produs! Veti vedea acolo ca exista si varianta rosie a acesteia, precum si review-uri total pozitive. Am avut eu, pare-se, ghinionul de a-mi fi trimisa una cu un defect…

P1060441Daca va hotarati sa faceti o comanda, trebuie sa aveti in vedere ca plata acesteia se face in momentul plasarii ei. Puteti plati cu PayPal, daca aveti un astfel de cont, dar si cu card Visa sau MasterCard. Este necesara mai intai crearea unui cont DressLink.

Toate acestea fiind spuse/scrise, nu-mi ramane decat sa inchei acest articol invitandu-va sa lasati un comentariu referitor la parerea voastra despre cele prezentate de mine, despre site-ul DressLink, ce impresie va fac preturile mici de acolo, daca sunteti tentat sa va cumparati ceva si ce va atrage in mod deosebit la site-ul DresLink…

 

 

Share