BlogAwards și despre cum am început să scriu pe blog…

Facebookdistribuie

După ce Cătălina, copila mea, a venit pe lume acum cinci ani, în concediu fiind, pentru că ea dormea mare parte din zi, am hotărât că trebuie să-mi găsesc o îndeletnicire care să mă scoată din rutină, dar care să-mi aducă și un câștig financiar. Așa că am început să particip la diverse concursuri ce le găseam pe diferite site-uri, pe internet. Participam la concursuri cu reguli simple, de exemplu doar trebuia să distribui pe rețele de socializare diferite fotografii ale sponsorilor, să răspund scurt la întrebări. Multă lume dornică de câștiguri cât de mici se îmbulzea să participe la astfel de concursuri, așa că șansele mele de a câștiga erau minime. Dar existau! Azi o carte, mâine o minge, mai apoi o loțiune de corp, premiile începuseră ușor-ușor să vină la mine.

Într-o zi am găsit pe un site un concurs al cărui câștigător era ales prin jurizarea răspunsurilor elaborate de către participanți. Așa că mi-am pus condeiul inspirației la lucru, ca să aflu peste o săptămână că sunt câștigătoarea unui premiu cu o valoare consistentă, de circa 800 de lei. Acesta m-a ambiționat să caut mai multe astfel de concursuri și, culmea, la multe dintre ele am câștigat. Dar nu prea găseam… Căci pentru a participa la acelea unde bătaia era pentru premii consistente constând în bani, vouchere de cumpărături pe diverse site-uri ori produse scumpe trebuia să am un blog. Or, eu habar nu aveam ce înseamnă și nici nu-mi băteam prea mult capul să știu. Până am descoperit platforma BlogAwards! BlogAwards este o platformă online în care sponsori reprezentând diverse site-uri de comercializare de servicii sunt în căutarea unor bloggeri talentați care să îi promoveze prin articole reușite.

După două zile de vizualizări de tutoriale și de alte articole care să mă învețe cum să-mi fac un blog, în cele din urmă am reușit. Primul meu blog, căruia îi dădusem numele meu, pentru că așa credeam că se face, că altfel nu se poate, era găzduit de platforma gratuită Blogspot. Și de-atunci scriu… BlogAwards vine mereu cu campanii desfășurate cu ocazia a diverse evenimente. Tot timpul , ca blogger participant ești activ, căci campaniile nu prididesc să fie tot timpul altele, și altele. Este acum în plină desfășurare Vinerea Bloggerilor 2015. Șase sponsori și-au anunțat participarea, iar premiile sunt mai mult decât atractive: bani, gadget-uri de ultimă generație, vouchere de cumpărături.

vinerea bloggerilor

 

 

Așa că, dragi bloggeri, participați degrabă! Pentru că aveți șansa să câștigați un telefon Allview V2 Viper. Pentru aceasta doar trebuie să scrieți un articol cât mai creativ despre BlogAwards și să participați la cât mai multe campanii din cadrul evenimentului Vinerea Bloggerilor 2015. Media notelor obținute în urma jurizării articolelor scrise de voi vă poate aduce acest telefon.

Iar dacă încă nu aveți un blog, să-l creați! Pentru că, vă asigur, vă va aduce multe satisfacții. Nu numai materiale, ci și afective. Așa mi-am descoperit eu pasiunea de a scrie. Blogul meu mi-a devenit prieten, pentru că, de multe ori, îmi „tastez” gândurile, îmi comunic bucuriile ori necazurile în articole pe care le-am așezat în categoria „De suflet”. Scrisul îmi este antidot la întristare, la griji, m-a ajutat mult în ultima vreme să-mi depășesc niște temeri ale mele.

V-am convins să participați? Intrați pe platformă și încredințați-vă că merită să luați parte la scrierea articolelor pentru BlogAwards.

Comments

comments

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Lasă un răspuns


wpDiscuz