Vinete la borcan pentru salată

Facebookdistribuie

Sunt în plină febră a umplerii rafturilor cămării cu fel și fel de conserve care să-mi amintească la iarnă de îmbelșugata toamnă. Piețele sunt pline în această perioadă, august-septembrie, de legume. Iar prețul îmi pare a fi unul care pur și simplu nu te lasă să nu iei în cantități generoase vinete ori roșii al căror preț pentru fiecare kilogram este de numai 1 leu. Așa se face ca am cumpărat 30 de kilograme de vinete (20 le-am copt pentru a le pune în borcane, să le am pentru gustoasa salată, iar 10 kg le-am congelat, să le prepar în septembrie sub formă de zacuscă cu ardeii gogoșari din grădina mea, care încă nu s-au copt).

Cu migală, dar cu plăcere, am trecut la treabă. Așa îmi place când vinetele se coc rând pe rând pe o tablă mare ținând locul unei veritabile plite, așezată pe pirostrii, sub care focul arde în voie! Norocul meu: locuiesc la țară! După ce le curăț cât sunt încă fierbinți, așez vinetele coapte pe un suport și le las de seara până a doua zi de dimineață să se scurgă de zeama lor.

Ingrediente pentru o porție din care rezultă 6 borcane cu volum de 800 ml (eu prepar două porții odată, astfel că mă asigur de 12 borcane mari cu vinete coapte!):
– 10 kg de vinete;
– 1/2 litru ulei;
– sare după gust.

Preparare:
Așa cum am spus și mai înainte, vinetele se coc, se curăță de coji cât sunt încă fierbinți, lăsându-se de pe o zi pe alta să se scurgă de zeamă. A doua zi se toacă cu ajutorul unui cuțit (nu am ținut cont de posibila oxidare a vinetelor dată de lama metalică a cuțitului; vinetele arată foarte bine!).

Se pune uleiul într-o cratiță (sau într-un tuci, așa cum fac eu), se lasă să se înfierbânte, adăugându-se apoi vinetele coapte și tocate. Se lasă astfel să se prăjească, „să se perpelească” vreme de 10-15 minute, amestecând continuu cu o ligură mare din lemn. Compoziția devine omogenă, putând fi comparată cu o mămăligă mai puțin vârtoasă, desprinzându-se de pereții vasului. Către sfârșitul preparării de adaugă sare după gust. Este suficient, zic, 1-2 linguri de sare.

Se ia vasul de pe foc, se lasă să se răcorească puțin, turnându-se apoi compoziția în borcane cu volumul de 800 ml. Nu se umplu ochi, ci se lasă cca un deget până la „gura” borcanelor, punându-se deasupra și puțin ulei, cât o muchie de cuțit, cât să acopere vinetele. Se adaugă astfel ingredientelor necesare, încă 100-150 ml ulei.

Borcanele se înfiletează cu capace noi, urmând sterilizarea acestora pentru 45 de minute. Pentru aceasta, se încălzește apa în vasul în care se face sterilizarea, se așează material textil la fundul acestuia, așezându-se apoi cu grijă borcanele în care compoziția este încă caldă, chiar fierbinte (de aceea apa trebuie încălzită, pentru că există pericolul spargerii borcanelor!). Apa trebuie să acopere în totalitate borcanele. Se fierb la foc mediu pentru 45 de minute din momentul în care apă începe să cocotească în vas.

Astfel arată rezultatul: vinete la borcan!

P1060478 P1060480 (2)Dacă aveți sugestii privind prepararea acestei conserve, le aștept în comentarii!

Comments

comments

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Lasă un răspuns


wpDiscuz