Un Moment salvator

Facebookdistribuie

Îmi pun fuga geanta pe umăr și dau să ies pe ușă către lume, spre o nouă zi… Sper să nu întârzii tocmai astăzi, am o ședință importantă, toți membrii Consiliului vor fi prezenți să-mi iscodească cu privirea și cu atenția pe care trebuie să le-o câștig, modul cum le voi prezenta proiectul de care depinde viitorul firmei… Și tic-tacul ceasului nu stă locului o clipă. Îmi face în ciudă cu repeziciunea indicării scurgerii timpului, provocându-mi niște palpitații de toată frumusețea la gândul că aș putea păși în clădire în urma mai-marilor mei. Alerg, cobor scările, ajung în stradă și, vai, Cum am putut?, realizez că sunt… în papuci. Ca și cum nu era de ajuns că nu am auzit alarma ceasului, trezindu-mă la o oră după ce acesta își făcuse treaba, mai pierd cinci minute pentru a mă întoarce iute în casă să-mi încalț pantofii cei buni, doar i-am pus de aseară lângă ușă. Îi încalț, iar scena dimineții anterioare acestui moment se reia fidel până când, gata să pun piciorul în stradă, simt cum una dintre veșnicile gropi ale trotuarului neîngrijit de autoritățile locale să fie unul neted, devine capcană pentru tocul pantofului meu drept, blocându-mi piciorul. Trag în van, căci nu se vrea scos. Mai smucesc o dată, că n-oi sta, dar tocul rămâne țintuit gropii, nu și restul pantofului… Așa ceva este imposibil! Ce fac? Ce mă fac? Dau să plâng, dar mă îmbărbătez singură, punând în prim-planul lacrimilor irosite fără rost sfertul de oră petrecut în fața oglinzii pentru înfrumusețarea feței. Văd cum lumea se uită la mine ca la urs, dar nimeni nu dă un semn că și-ar rupe din cotidian să ajute o femeie fără noroc într-o dimineață ce anunță o zi grea, fără sfârșit.

fug

 

Dar reușesc, uite, să pun în buzunar tocul pantofului, chiar când, slavă Domnului, un taxi oprește lângă mine, cu siguranță intuind impasul în care mă aflu: Trebuie să ajung rapid la serviciu! Cât timp autovehiculul salvator mă duce la destinație, scot tocul din buzunar, îi deplâng câteva momente situația în care se află, roz deloc, asemenea mie. Se aprinde un beculeț. Realizez că am cu mine geanta în care deunăzi am strecurat super glue-ul cumpărat special pentru a mă înscrie la un concurs. Deh, am și eu meteahna aceasta de a mă crede norocoasă și, când prind veste de vreun concurs cu premii acătări, hop și eu! Așa se face că am cumpărat  Super Glue Ultra Gel 2G și alte produse Moment, special ca să pot participa, poate câștig unul dintre cele 6.300 prânzuri la McDonald’s, ori 500 lei săptămânal sau, mai bine, marele premiu de 1.000 euro, înscrierea bonurilor pe www.lipesteorice putându-se face până în 15 septembrie… Ei, ce frumos! Mă trezesc din reverie, caut lipiciul printre documente muncite cu sârg și-l găsesc! Da, super-lipiciul e la mine și-mi promite că mă salvează, doar e ULTRA și prea mi-l lăuda vânzătoarea, nebănuind ea că mie-mi ardea atunci numai și numai de câștiguri.

gel

Drama pantofului meu drept și a tocului lui are un happy-end de toată frumusețea, căci lipiciul își respectă cu vârf și îndesat promisiunile, făcându-mi încălțarea precum una nouă.

Dar urmez eu iar! Oare ziua mea va fi una cu un final fericit? Ajung la serviciu, unde îi găsesc pe colegii mei robotind de zor în jurul unui maldar de dosare, așteptându-mă pe mine să le dau de cap. Răsuflăm ușurați, ei că mă văd, eu că am ajuns la timp, la limită, ce-i drept. Îmi iau portofoliul și sunt gata de asalt. Când și când mă duce gândul la toc, sper să râmână acolo unde este. Rămâne!

Felicitările curg sincere către mine. Începutul zilei îmi prevestea a fi una fără sorți de izbândă, nu bună, prea multe „semne” se așezaseră de-a curmezișul „norocului” meu. M-a salvat Moment, când chiar  nu mai aveam vreun moment, vreo șansă să schimb pantofii răniți. Pare-se că mi-a purtat noroc, așa că să tot sper la… cei 1000 de euro, premiul cel mare.

img

Sursa imaginilor:  http://cutcaster.com/, www.lipesteorice.ro

Comments

comments

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Lasă un răspuns


wpDiscuz