Copilăria mea fericită

Facebookdistribuie
și o invitație la CEA MAI MARE ORĂ DE SPORT…
Doamne, cum mai trece timpul!… Şi, pe măsură ce trece, mai acut devine dorul de copilărie, de vremea când singura teamă mi-era aceea de a nu avea vreme berechet de zbenguială. Căci, mai presus de dragostea bunicilor-părinți și de traiul fără de grijă, nimic nu era…
Cum să uit diminețile de vară când cucurigul mă îmbia să las uitat somnul în așternuturi, să îmbrac neîndemânatic veșminte de copil lăsate strategic de bunica pe „capul” patului și fuga, fuga să dau iama prin curtea ce nicicând nu devenea suficient de exploatată, darămite descoperită în noianul ei de necunoscut. Eram două surori cu păr bălai cărora le fusese hărăzită o copilărie mai mult decât fericită, alături de bunici iubitori.
fetita-copilarie
Deși mică, nu mă dădeam înapoi de la ajutorarea bunicii la treburile gospodăriei. Vaca mi-era favorita, căci spuma laptelui proaspăt muls îmi făcea mustăți dimineață de dimineață. Galițele bătăturii erau numeroase și de multe feluri; hrăneam cu multă conștiinciozitate bobocii de gâscă și pe aceia de rață, puilor de găină le înmuiam mălai, iar acelora de curcă le suportam cu strășnicie pișcăturile urzicilor din care le prepara bunica festinul. Pe Mitică, câinele de pază al curții mi-l amintesc ca pe un camarad docil al copilăriei mele, în cotețul căruia nu de puține ori am intrat pentru a-i face curat și a-i pune tablouri pe pereți; eram fericită că locuința câinelui e lună, dar hainele mele, după așa experiențe, dădeau de furcă întotdeauna bunicii, pentru că erau cuprinse în lung și-n lat de insectele nedorite, puricii. Dar prea puțin conta pișcăturile sau genunchii zdreliți în urma descoperirii pedalatului bicicletei albastre… Când ești copil, bucuria vine din cele mai mărunte lucruri. De-am ști să ne bucurăm precum copiii!…
Ulițele satului de acum 25 de ani erau înțesate de copii și astfel că nu duceam lipsă de joc și voie bună alături de aceia deopotrivă mie. Toate după-amiezile de vară mi-erau joc de „Măgărușul”, „Omul negru”, „Rațele și vânătorii”, „Flori, filme sau băieți” și multe ale căror denumire nu-mi mai vine acum în minte, dar cărora le păstrez vie amintirea veseliei ce o inocula sufletului meu. Televizorul era mai mult un obiect-accesoriu al casei. Un singur desen animat ne era dat copiilor să-l sorbim cu nesaț seară de seară. Ne era de-ajuns, pentru că acțiunea lui se prelungea dincolo de ecran, „pe drum”, unde noi, picii, într-un suprem exercițiu de imaginație și creativitate, ne transformam în personajele favorite ce le urmăream prea puțin prin cutia televizorului, dar cărora noi reușeam să le regizăm noi și noi roluri.
Obosită după așa o zi încărcată, adormeam pentru a o lua de la capăt odată cu un nou răsărit.
Tehnologia modernă, oricât de necesară vremurilor în care trăim, le fură copilăria copiilor noștri. Încerc cât pot să fac din vârsta mică a fetiței mele una de care să-și aducă cu plăcere aminte, una a jocurilor de rol, de creație alături de părinții ei și de alți copii, nu una a jocurilor video, a aplicațiilor pe tableta nelipsită unora. Nu îmi doresc decât să-și amintească de copilăria ei ca de una fericită…
Vă invit, dragilor, la Cea mai mare ora de sport, de sâmbătă, 11 iulie, din Braşov, Piaţa Sfatului! Gasiți mai multe informații legate de acest eveniment în posterul afișat mai jos, dar mai ales în site-l www.miscareafacebine.ro.
Eu sigur voi fi acolo în 11 iulie! Poate ne vedem în zona dedicată activității de Zumba!!!
Miscarea-Face-Bine-Brasov-2015-POSTER-v6

Comments

comments

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Lasă un răspuns


wpDiscuz