Costume de baie superbe pe www.LucLuc.com

Facebookdistribuie

A venit vara, în sfârșit! Cât am așteptat să treacă zilele răcoroase și ploioase, să pot ieși la soare, să colind sub cerul senin, precum însăși vara, care și-a intrat în drepturi depline, colindă acum prin grădini, să aprindă florile!
Așa și cu mine! Am de gând să profit cât pot de tot, tot ce-mi oferă vacanța acesta prelungită, ce o găsesc atât de binemeritată, după lungi sesiuni de examene. Dar, gata! A venit, așadar, vacanța!5

Și, ca-n fiecare an, marea ne așteaptă! Este imperios necesar să mă aprovizionez din timp cu două-trei costume de baie care să atragă privirile prin modul cum mă avantajează pe mine. Să nu mai pățesc ca anul trecut, când, neglijentă fiind, am lăsat ca o ultimă preocupare achiziționarea costumului de baie, așa că nu mi-a fost prea bine când, în grabă și necunoaștere, am îmbrăcat la mare costum ce nu mă avantaja deloc, deloc!

Pe site-u www.LucLuc.com, despre care v-am vorbit și  în alte articole ale mele sunt multe modele de costume de baie, fie din două piese, fie dintr-o piesa, cum îmi voi cumpăra eu, pentru că mă avantajează mai bine decât cele alcătuite din slip și sutien :) . Vă voi prezenta mai jos câteva modele de costume de baie de pe LucLuc care mi-au atras mie atenâia datorită faptului că sunt ieftine, dar și drăguțe (CLICK pe fotografii pentru a vedea detaliile fiecărui costum de baie în parte!).

costum baie1 alb234Transportul este gratuit pentru orice comandă, indiferent de valoarea acesteia. Veți descoperi în site o mulțime de haine foarte frumoase. Să aruncați o privire la categoria dedicată genților! Sunt superbe!

Comments

comments

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Lasă un răspuns


wpDiscuz