Pe LenjeriiDePatOutlet.ro găsiți calitate românească autentică

Facebookdistribuie

Când te muţi la casă nouă, cum am făcut eu luna trecută, îţi doreşti, parcă, ca totul, nu doar spaţiul fizic al încăperilor, să-ţi insufle un aer de proaspăt, de neatins încă de simţurile tale şi ale celorlalţi din familie. Lasă că bugetul de care (mai) dispuneam după achiziționarea apartamentului nu-mi mai dădea ghes să cutreier magazinele după moblierul nou mult dorit! La electrocasnice, fie ele cât de „muncite”, încă nu renunț până când osteneala la care le supun zilnic nu și-o spune cuvântul. Covoarele cum să le înlocuiesc, că doar anul trecut le-am făcut loc binemeritat datorită calităților lor de desfătare sinceră a simțului văzului, tronând în mijlocul camerelor? Și, cu toată dorința mea de a face ca însăși atmosfera noului cămin al familiei mele să fie într-adevăr una care să inspire spații neexperimentate, mă sâcâia neștiința de a face cumva să mă mut cu tot cu catrafuse, dar, totuși, să simt că pășesc într-o nouă etapă a vieții mele. Cum să fac?  Cum să reușesc?

Ideea mi-a venit într-una din zilele săptămânii premergătoare mutării mele. De fapt, mi-a dat-o Maria… Tot mobilierul și alte lucruri ce trebuia mutate în noul apartament fusese dus la locul lui de dormitare sau, nu, mai frumos zis, ajutorare, pentru următorii câțiva ani, încă de două zile înainte. Și pentru că toată aglomerarea aceasta de evenimente ce însoțesc mutarea a coincis cu imperiosul termen de ducere la bun sfârșit al unui proiect pe care șeful mi-l imputa mai cu patos în ultimul timp a i-l preda cât de urgent pot, am lăsat baltă pentru câteva zile misiunea de a amenaja apartamentul, locuind pentru o săptămână cu tot cu bărbat și copil la buna mea prietenă, Maria. Și ea m-a învățat, într-o seară, cum să fac să simt zi de zi că atmosfera din casă este alta mereu, folosindu-mă de calitățile… lenjeriilor de pat 3D. Mi-a arătat colecția ei impresionantă de lenjerii, care de care mai frumoase, de o calitate deosebit de ridicată.

len2lenjerie 1len3len4len5len6

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Toate aceste frumoase lenjerii sunt achiziționate de pe site-ul www.lenjeriidepatoutlet.com, unde Maria m-a îmbiat să intru și să plasez o comandă chiar în momentul când încă nu-mi revenisem din șocul provocat de atâta senzație de… real. 3D chiar dă sentimentul că te-ai afla chiar în mijlocul falnicilor păuni ori printre orhidee sau stele de mare în nisip fierbinte. Gândeam la câteva momente după de am dat click pe „Plasează comanda” că șocul va fi și mai mare la dezamăgirea pe care o voi avea când lenjeriile ce-mi vor veni curând acasă, la noul acasă, mă va lovi. Am mai pățit eu, știți, să cumpăr nu neapărat lenjerii, ci alte obiecte, cât de mărunte, a căror calitate m-a nemulțumit total. Dar încurajările Mariei au fost susținute de un temei solid, însăși experiența ei. Lenjeriile de pat românești, cu atât mai mult lenjeriile de pat Pucioasa n-au cum să-mi lase un gust amar, știute fiind de câteva generații însușirile bune pe care le întrunesc lenjeriile Pucioasa.

Săptămâna petrecută în casa Mariei mi-a limpezit mintea, ajutându-mă să-i predau șefului meu un proiect întocmit ca la carte pentru care am primit muuulte felicitări, dar și să descopăr că pot crea o atmosferă… nouă în apartamentul meu în fiecare zi, prin așternerea pe paturile dormitoarelor a unor lenjerii care să-mi dea un tonus de milioane chiar și la sfârșitul celor mai tumultoase zile.

Vă anunț că încă este valabilă oferta oferită de LenjeriiDePatOutlet de a vă oferi încă o lenjerie, gratuit, la comandarea uneia. Astfel, 1 + 1, n-are cum să nu vă facă cu ochiul. Mi-e mi-a făcut. Și nu-mi pare rău.

Vouă care dintre lenjeriile ce mi le-am achiziționat vă place mai mult? Mie îmi place cea cu păunii. Dar nu-mi sunt mai puțin dragi celelalte… Toate sunt superbe, nu-i așa?

Comments

comments

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Lasă un răspuns


wpDiscuz