Veselie în mașină

Share

erfi

 

 

 

Copilașu-i tare mic, el abia un an să aibe,
Dar este pentru părinți el lumină de la soare.
Nu este cu el de glumă de când merge în mașină,
Că îi place lui la culme cum tăticul îi dă bice
Cailor de sub capotă și tot râde fără noimă,
Și tot vrea iar pe banchetă, să îl ducă mami, tati
Către plaiuri ne-ntâlnite de-ochișori ca două stele.
Dar de când cu ordonanța, pare-se că mama, tata
Nu-l mai scoate cu mașina la plimbare tot într-una,
Căci cu nenea polițistul nu te joci și nu glumești
Dă amendă el lui tata, că nu stă bine copilul
Prins el strașnic în centuri care-l apără de rele
Și îi ține-n adăpost pe toți cei din familie.

Și nici una, și nici două, vor să cumpere îndată
Scăunel auto nou, să îl țină-n siguranță,
De amenzi să îi ferească, să le fie ajutor
Când la drum ei vor pleca cu mașina roșioară
Ce-l încântă pe micuț cum n-ai crede nici un pic.
Caută în stânga, -n dreapta, informează-te mai bine,
Căci nu este de glumit, tu, părinte, când alegi
Pentru-al tău copil să-l știi și în siguranță mare,
Dar și confortabil stând. Multe scaune auto
Nu-s de calitate bună și te pomeni cum copilul
Plânge, pace nu îți dă când cu mare-atenție
Drumul drept tu trebuie să îl ții de la volan.

Dar vei da pe internet, de un magazin, Erfi,
Și acolo vei afla tot ce-i bun tu poate-i vrea.
Scaune de calitate cu duiumul sunt aici,
Pe categorii de vârstă, apreciate și omologate
De oameni cu multă carte. Pentru copilașul tău
Tu să iei acum, pe dată, scaunul cel potrivit,
Un model certificat, de la marcă de renume,
Ca să n-ai bătăi de cap tu nicicând când vei șofa.
Uite unul bun, e Graco, Bebe Confort mai e altul.
Dintr-atâtea scaune, unul bun tu vei afla.
Gata! Ai luat unul din categoria a doua
Ca să-l aibe copilașul până mare el o crește.
Patru, cinci ani de acum grijă ioc vei duce tu.
Greutatea-i va fi mare, optsprezece kilograme
Și copilul tot va ține, că este cei trebuie, bine.
Jucăria muzicală completează tot decorul
El tot râde, ea tot cântă, veselie mare este.

De acuma înainte copilașul nu mai este
Fără de centuri în spate, că el stă comod în scaun
Și ce mult se mai distrează, când privind el pe fereastră
Vede multe ce-l atrage și îi fac un semn cu ochiul
El să crească măricel, pe părinți să-i bucure.

scaun

Comments

comments

Share

4 păreri la “Veselie în mașină

  1. bfh funds hack download

    Right here is the perfect site for anybody who would like to find out about this topic. You know so much its almost tough to argue with you (not that I actually will need to

  2. Vincenzo

    I do consider all of the ideas you’ve presented to your post. They are really convincing and will definitely work. Still, the posts are too short for newbies. Could you please extend them a bit from next time? Thanks for the post.

  3. anchor

    I simply want to say I am newbie to blogging and definitely enjoyed this blog. Most likely I’m going to bookmark your website . You really have really good articles and reviews. Thanks for revealing your web page.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>