Eleganța casei începe de la covoare curate

Facebookdistribuie

Nu-și mai vede capul de treburi. Șefului i s-a năzărit tocmai acum, cu o săptămână înainte de Crăciun să-i pună în brațe teancul cu acte pe care ea să le pună cap la cap, transformându-l în cel mai reușit proiect al anului. N-are termen de amânare, i-au impus-o și lui alții, așa că o va prinde și Crăciunul acesta fără curățenie sclipitoare prin casă. Cât de neliniștită, de agitată a fost anul trecut, când au năpustit la ea în apartament rude mai apropiate și mai îndepărtate, ochindu-i cu priviri iscoditoare fiece colțișor al intimității ei. Și se știa și atunci cu… covorul necurățat, căci, tot ca în anul acesta, n-a avut timp să-l mai scuture afară și, apoi, să-l ia, bucată cu bucată la periat și aspirat. O îngrozea gândul ițirii în pragul casei ei a celui mai urât coșmar al ei de la Crăciunul anului trecut, soacra cu limba ei ascuțită și răutăcioasă, lipsită total de diplomație, ce fără pic de compasiune la adresa nevestei mezinului ei, scotea flăcări din ochii-i și gura-i pornită spre răutăți. Și nu i-a tăcut limbarița până ce n-au fost toți cei prezenți convinși de argumentele ei aduse împotriva tineretului din ziua de astăzi. Ba că nu mai știe să facă copii, afundându-se cu nasul în calculator, ba că se schimonosește cu cele mai scumpe și elegante haine, dar praful în casă e de-un… metru (exagerează!), că nici mâncare nu mai fac cum trebuie soțiile de astăzi. La ea făcea referire! Poate și la cumnată-sa, dar se îndoiește oarecum, a văzut ea că o are la inimă… Hm, ce-i de făcut? Proiectul-i proiect, nu are timp nici să mănânce, darămite de spălat și curățat prin casă?

Răspoimâine e Crăciunul. Mai are un pic de lucru și-i gata proiectul. Crede că în seara aceasta va termina și va avea timp să facă ordine măcar în sufragerie. Vrea să se concentreze, dar când și când îi pleacă gândul acasă. Și-o vede pe soacră tronând în mijlocul ei. O alungă ca pe un vis urât și, brusc, își aduce aminte cum i-a povestit odată Mariei toată tărășenia de astă-iarnă. Ce-a mai râs! Și i-a zis ceva de o spălătorie de haine ce oferă servicii profesionale de curățare a covoarelor. Vin și i le ia de-acasă și în 24 de ore i le înapoiază curate, ca noi. Dar unde și-a notat datele, cum se numea? În sfârșit, găsește adresa site-ului spălătoriei: www.spalatoriehaine.ro! Și ce bucurie să constate că poate comanda chiar online curățarea covoarelor din toată casa! Astăzi vor veni să le ia de-acasă, mâine seară sau cel târziu poimâine de dimineață i le vor înapoia curățate și revigorate… Și ce Crăciun liniștit și fericit va avea anul acesta!

E Crăciunul! În casă domnește strălucirea bradului împodobit în doi încă din ajun. Așteptă musafirii. Vede bine cum soacra cască ochii mari la vederea interiorului casei. Ar zice ceva, dar nu are ce. Ce nod să mai găsească în papură? Doar pe la jumătatea cinei îndrăznește să facă o aluzie privitoare la curățenia sclipitoare a casei: „V-ați cumpărat covoare noi? Parcă e ceva nelalocul lui.” Răspunsul negativ o contrariază, dar reușește, totuși, să o complimenteze pe nora cea mică cu laude la adresa schimbării în bine a casei. De-ar ști cine e făptașul…

spalatoriehaine

Comments

comments

Leave a Reply

292 Comments on "Eleganța casei începe de la covoare curate"

Lasă un răspuns


Sort by:   newest | oldest | most voted
Guest
2 years 10 months ago

Hiya, I am really glad I’ve found this info. Today bloggers publish just about gossips and web and this is really annoying. A good web site with exciting content, that is what I need. Thanks for keeping this web site, I’ll be visiting it. Do you do newsletters? Can not find it.

Guest
2 years 10 months ago

Heya i am for the first time here. I came across this board and I find It truly useful & it helped me out a lot. I hope to give something back and help others like you helped me.

Guest
2 years 10 months ago

You made a few good points there. I did a search on the subject and found most people will consent with your blog.

Guest
2 years 10 months ago

hi!,I love your writing so a lot! proportion we keep up a correspondence extra about your post on AOL? I need an expert on this house to solve my problem. May be that’s you! Having a look ahead to see you.

Guest
2 years 10 months ago

You actually make it seem really easy along with your presentation but I in finding this matter to be actually one thing which I think I might never understand. It kind of feels too complicated and extremely extensive for me. I’m having a look forward to your next post, I¡¦ll attempt to get the cling of it!

Guest
2 years 10 months ago

I like what you guys are up also. Such smart work and reporting! Carry on the superb works guys I have incorporated you guys to my blogroll. I think it’ll improve the value of my web site :)

Guest
2 years 10 months ago

Thanks for every other fantastic article. The place else may just anyone get that type of information in such a perfect means of writing? I have a presentation subsequent week, and I’m at the search for such information.

Guest
2 years 10 months ago

I really appreciate this post. I¡¦ve been looking all over for this! Thank goodness I found it on Bing. You’ve made my day! Thanks again

Guest
2 years 10 months ago

You made some good points there. I looked on the internet for the subject matter and found most people will go along with with your blog.

Guest
2 years 10 months ago

I like the helpful info you provide in your articles. I will bookmark your blog and check again here frequently. I am quite certain I’ll learn plenty of new stuff right here! Good luck for the next!

Guest
2 years 10 months ago

Hi there, just became aware of your blog through Google, and found that it’s truly informative. I am going to watch out for brussels. I’ll be grateful if you continue this in future. Numerous people will be benefited from your writing. Cheers!

Guest
2 years 10 months ago

Hi, I check your blogs on a regular basis. Your writing style is witty, keep it up!

Guest
2 years 10 months ago

I’m still learning from you, but I’m trying to achieve my goals. I certainly love reading all that is written on your site.Keep the posts coming. I loved it!

Guest
2 years 10 months ago

Keep working ,impressive job!

Guest
2 years 10 months ago

I needed to create you the very small remark just to give thanks once again considering the precious knowledge you have contributed on this site. This is quite surprisingly generous with people like you to supply unhampered all that a few individuals could have distributed for an e-book in making some bucks for themselves, precisely seeing that you might well have tried it if you ever considered necessary. Those techniques also acted as a great way to realize that most people have a similar zeal much like my very own to see lots more with respect to this issue. I… Read more »

Guest
2 years 10 months ago

I keep listening to the news broadcast lecture about receiving boundless online grant applications so I have been looking around for the most excellent site to get one. Could you advise me please, where could i get some?

Guest
2 years 10 months ago

It truly is almost extremely difficult to see well-aware visitors on this subject, still you look like you are familiar with the things that you’re talking about! Gratitude

Guest
2 years 10 months ago

Hiya, I’m really glad I’ve found this information. Nowadays bloggers publish only about gossips and net and this is really irritating. A good site with interesting content, this is what I need. Thank you for keeping this web site, I will be visiting it. Do you do newsletters? Can’t find it.

Guest
2 years 10 months ago

I like what you guys are up also. Such intelligent work and reporting! Keep up the excellent works guys I have incorporated you guys to my blogroll. I think it’ll improve the value of my website :)

Guest
2 years 10 months ago

Hello, i think that i saw you visited my blog so i came to “return the favor”.I am trying to find things to improve my site!I suppose its ok to use some of your ideas!!

wpDiscuz