Fară nou, fie vechi, dar bun, nu se poate!

Facebookdistribuie

   Încet, încet, iarna își revendică drepturile sale de necontestat, temperatura aerului scăzând mult, primii fulgi de zăpadă căzând deja în unele zone ale țării… E vremea de depănat povești la gura sobei, așa cum făceau bunicii noștri în vremurile copilăriei și ale tinereților lor. Dar noi trăim, adevărul este, în timpuri moderne, iar sobei i-a luat locul centrala electrică sau pe gaz, luminii naturale a flăcărilor ce se răsfrângeau pe pereții odăii – iluminarea energiei electrice, depănării poveștilor – vizionarea emisiunilor de can-can sau a telenovelelor la televizor sau depășirea propriului record la ultimul joc online apărut. Nu contest nicicum modul cum tehnologia și informaționalul ce ne împresoară din toate direcțiile ne ușurează viața, oferindu-ne confortul necesar. Ce-ar mai fi ca în secolul al XI-lea să nu ai în casă calculator conectat la internet, darămite televizor? Eu, personal, care nu mă pot sustrage defel convingerii că le știu pe toate, fie ele informații din domeniul vieții economice, politice sau sociale, chiar și… mondene a mapamondului, n-aș fi împăcată cu mine însămi. Ce replică să dau Mariei în cadrul întrunirii de joi seară a fetelor, care asemenea mie, preferă să aibe întotdeauna un cuvânt în plus de spus?
          Așadar, faptul că am rămas fără computer acum, în prag de iarnă, când ziua-lumină scurtă mă îndeamnă să mă documentez și mai temeinic asupra noutăților, m-a afectat serios. Ce surpriză neplăcută să constat deunăzi că al meu calculator nu vrea cu niciun chip să răspundă comenzilor mele! Dar ce să răspundă, nici măcar să pornească!… Chiar și ducerea lui la service nu l-a putut salva, cei 11 ani de datorie fidelă doborându-i și ultima vlagă. Iar momentul nu l-a ales deloc potrivit, căci portofelul îmi este mai mult gol, iar cardul își așteptă tranzacția de creditare abia peste două săptămâni.  Așa că, în disperarea ce mă cuprinse, fără a-mi putea găsi soluția pe… calculator, pe internet, cum de multe ori o aflasem pentru multe alte probleme spinoase, iute am sunat-o pe cine alcineva decât pe Maria, atoateștiitoarea, care, nici una, nici două, după ce mi-a ascultat tăcută frământările și lamentările mele legate de imposibilitatea achiziționării unui computer tocmai acum, mi-a zis: 
          – Hei, dar 500 de lei ai, așa-i?
          – Râzi de mine! Ce să fac cu 500 de lei? Cunoști bine ce prețuri se practică pentru astfel de produse. Dacă nu te-aș cunoaște, aș zice că ai picat de pe Lună!… Hai, lasă…, i-am zis eu supărată foc, intuind cumva în întrebarea ei un sâmbure de zeflemisire a situației în care mă aflam eu.
          – Nu, departe de mine gândul de a face vreo glumă. Vorbesc serios! Dacă ai 500 de lei, foarte ușor comanzi de pe www.ABDcomputers.ro un laptop second hand și uite așa scapi de stres. Îți garantz eu, Adriana, calitatea tuturor produselor comercializate în site-ul acesta. Știi doar ce aparat de fotografiat mi-am cumpărat! Nu te mirai tu de el? Ei bine, de pe ABDcomputers îl am.
          – Păi, știu și eu?… Hm, second hand? Nu fu și calculatorul meu tot un fel de second hand și… s-a stricat? șoptesc eu, reușind cu greu să-mi înving sentimentul de mândrie terfelită din cauză că, pare-se tot Maria știe mai multe, venind repede cu răspunsul:
          – Ei, dar tu te gândești că ABD e de ici de colo? Nuuu! Oferta lor include peste 30 de brand-uri de înaltă calitate, produsele comercializate de aceștia fiind întotdeauna profesionale. Ai garanție 24 de luni pentru laptopul ce îl vei cumpăra, ce mai vrei? În plus, stai liniștită, dacă nu ești mulțumită de ceea ce primești, poți să returnezi produsul în termen de 15 zile și fie îl schimbi cu altul, fie primești contravaloarea acestuia. Așa-i că te-am convins?
          Văzuse bine entuziasmul ce mă cuprinsese în timp ce-și expunea argumentele, și, pornind laptopul ei, tastă www.ABDcomputers.ro, dându-mi ocazia să mă conving că, într-adevăr, oferta calitativă și cantitativă oferită era mult mulțumitoare, astfel plasând comanda ce avea să-mi aducă a doua zi acasă propriul meu laptop, pe care am plătit nu 569 lei, cât costa inițial, nici măcar 500 de lei, cât aveam, ci mai puțin, 483,65 lei!

          Marie, Marie, mi-ai luat-o înainte de data aceasta, ai fost mai bine informată decât mine, dar lasă, recuperez eu, nu mă sperii tu așa ușor! Am laptop și sunt pusă pe treabă! Ne vedem noi joi la șuetă! Vedem atunci, care știe mai multe?   

Comments

comments

Leave a Reply

246 Comments on "Fară nou, fie vechi, dar bun, nu se poate!"

Lasă un răspuns


Sort by:   newest | oldest | most voted
Guest
2 years 10 months ago

I enjoy you because of all of your work on this web site. My daughter really loves doing research and it’s really easy to see why. A lot of people notice all of the lively ways you provide insightful guidance via the blog and recommend participation from some others about this point plus our favorite girl is in fact understanding a lot. Have fun with the remaining portion of the new year. You have been doing a very good job.

Guest
2 years 10 months ago

There is obviously a bunch to realize about this. I suppose you made various nice points in features also.

Guest
2 years 10 months ago

I like what you guys are up also. Such smart work and reporting! Carry on the superb works guys I’ve incorporated you guys to my blogroll. I think it’ll improve the value of my website :).

Guest
2 years 10 months ago

I like what you guys are up too. Such clever work and reporting! Keep up the excellent works guys I¡¦ve incorporated you guys to my blogroll. I think it will improve the value of my website :)

Guest
2 years 10 months ago

Wonderful beat ! I wish to apprentice while you amend your website, how can i subscribe for a blog website? The account aided me a acceptable deal. I had been tiny bit acquainted of this your broadcast offered bright clear idea

Guest
2 years 10 months ago

Its like you read my mind! You seem to know a lot about this, like you wrote the book in it or something. I think that you could do with some pics to drive the message home a bit, but other than that, this is excellent blog. A great read. I’ll definitely be back.

Guest
2 years 10 months ago

You are a very smart person!

Guest
2 years 10 months ago

I would like to thnkx for the efforts you have put in writing this web site. I’m hoping the same high-grade web site post from you in the upcoming also. In fact your creative writing skills has inspired me to get my own blog now. Actually the blogging is spreading its wings fast. Your write up is a good example of it.

Guest
2 years 10 months ago

Thank you so much for providing individuals with such a splendid chance to read critical reviews from this site. It can be so excellent plus full of a lot of fun for me personally and my office mates to search your blog at the least thrice a week to study the latest issues you have got. And indeed, I am just always contented concerning the mind-boggling advice you serve. Certain two tips in this posting are unequivocally the most effective I’ve had.

Guest
2 years 10 months ago

A lot of thanks for your whole work on this site. My mom enjoys carrying out investigations and it’s really easy to understand why. Almost all hear all concerning the dynamic form you offer functional tips and tricks via the blog and boost participation from other individuals on this topic then our favorite girl is truly studying a great deal. Enjoy the remaining portion of the year. Your doing a really great job.

Guest
2 years 10 months ago

Thanks for another informative blog. Where else may just I am getting that type of info written in such a perfect method? I have a challenge that I am just now working on, and I’ve been at the glance out for such information.

Guest
2 years 10 months ago

Thank you for the good writeup. It in fact was a amusement account it. Look advanced to far added agreeable from you! By the way, how could we communicate?

Guest
2 years 10 months ago

I was suggested this website by my cousin. I’m not sure whether this post is written by him as nobody else know such detailed about my difficulty. You’re wonderful! Thanks!

Guest
2 years 10 months ago

I am not sure where you’re getting your info, but great topic. I needs to spend some time learning more or understanding more. Thanks for magnificent info I was looking for this info for my mission.

Guest
2 years 10 months ago

You completed certain good points there. I did a search on the subject matter and found most people will agree with your blog.

Guest
2 years 10 months ago

Great awesome things here. I am very happy to see your post. Thanks so much and i’m taking a look forward to touch you. Will you please drop me a mail?

Guest
2 years 10 months ago

What i don’t understood is in fact how you are now not really much more neatly-appreciated than you might be now. You’re so intelligent. You realize therefore considerably relating to this subject, produced me personally consider it from so many varied angles. Its like women and men don’t seem to be involved except it is one thing to do with Girl gaga! Your personal stuffs nice. Always maintain it up!

Guest
2 years 10 months ago

Good day very cool blog!! Man .. Beautiful .. Amazing .. I’ll bookmark your web site and take the feeds additionally¡KI’m happy to seek out numerous helpful info right here in the put up, we want develop extra techniques in this regard, thanks for sharing. . . . . .

Guest
2 years 10 months ago

We’re a group of volunteers and starting a new scheme in our community. Your web site provided us with valuable info to work on. You’ve done an impressive job and our entire community will be grateful to you.

Guest
2 years 10 months ago

you are truly a excellent webmaster. The site loading speed is incredible. It seems that you’re doing any unique trick. In addition, The contents are masterwork. you have performed a fantastic task in this subject!

wpDiscuz