Arhiva lunii octombrie 2014

Tehnologia este vedeta!

Share

          

         Mă uit la fiică-mea, Cătălina, care abia în februarie, la anul, împlinește patru ani, cum trasează de zor linii firave, dar precise peste ecranul tabletei ce mi-a confiscat-o, nereușind cu niciun chip să i-o mai sustrag, însușindu-și-o fără drum de înapoiere. Îi place la culme un joc de memorie special conceput pentru preșcolari, în care are sarcina să descopere cartonașe pereche… Ba a învățat să se conecteze la televizor cu ajutorul tabletei, vizualizând orice desen animat îi place ei. Cu măsură însă, mama-i este în umbră!
            Mă gândeam cu nostalgie, uite-așa, la vremea copilăriei mele… Ehe! Ce tablete? Ce jocuri? Ce recunoaștere de cifre, litere și alte semne grafice de către copilul ce eram eu acum 25 de ani? Nimic din toate acestea! Primul televizor în casă a venit când aveam eu trei ani, iar sora mea cinci. Mi-aduc aminte, în ciuda vârstei atât de fragede, cum și-a făcut loc pe masa din dormitor o cutie mare și neagră, prin fereastra căreia puteai vedea cum mișună tot felul de personaje conturate în non-culori, întrebându-mă cum de nu sunt și ele colorate, ca lumea aceasta toată. Era ziua în amiaza mare când vecinul ne-a adus cu mașina lui televizorul mult așteptat de cei ai casei. Dar până am văzut ceva mișcând în el, în afara unor purici foarte zburdalnici, a trecut timp bun, că deja era întuneric afară și somnul ce-mi îngreuna pleoapele nu mi-a dat răgaz să văd până la capăt ce-ar putea face cutia mai mult peste adăpostirea a milioane de insecte. Eram într-atât de fascinată de acest obiect nou ivit în decorul obișnuit, că îmi dau seama abia acum că însăși această atracție irezistibilă către cutia neagră este aceea care îmi readuce în memorie o întâmplare de acum 25 de ani, de când abia aveam și eu… trei primăveri. Iar imaginea unor asistente medicale (infirmiere, poate) îngrijind zeci de bebeluși într-un salon de spital (sau poate de cămin/creșă; sau poate de orfelinat…), care își tot strigau una alteia ceva (nu știu ce, pentru ca vorbeau în altă limbă; franceză, mi-a spus unchiul) pentru a se putea înțelege una cu alta, nu o pot șterge din amintirea primului contact cu imaginile curgătoare ce se derulau în fața ochilor mei, în spatele geamului gros al… cutiei. Păcat ca n-a durat mult, că-mi plăceau mult bebelușii aceia plângăcioși, ai mei n-aveau timp de așa ceva, trebuia să descopere câte canale pot „prinde” cu ajutorul antenei improvizate în vârful unui ditamai parul, în fața casei. Și ce mai sucea tata de par! Până s-a dumirit! „Prinde 1, 2 cu purici și <<bulgarii>> deloc!” Și-atâta pierdere de timp pentru niște insecte, să nu văd eu țâncii din cauza insectelor nedorite! Supărare mare! 
          N-am cum să nu devin nostalgică după vremurile acelea când ne adunam toți copiii pe ulița satului, în vacanța de vară, să ne jucam, dar fugind către case când venea ora 19:00. Cum să ratăm vizionarea cu nesaț a singurului desen animat difuzat atunci la televizor în fiecare zi de luni până vineri, timp de o jumătate de ora? Nu dezlipeam ochii de pe ecran cât timp Sailor Moon, împreună cu prietenele ei apărătoare ale Binelui, luptau cu tot felul de închipuiri malefice, fiind de fiecare dată învingătoare în fața acestora. Personajele desenului animat sus-amintit deveniseră prezente în jocurile noastre de rol, ale copiilor uliței. Și eu eram una dintre „Sailor”, Marte ori Mercur, nu mai știu precis care, pentru că nu mi-am putut adjudeca rolul principal, acela de Moon. Era bine și așa!           
          Cine s-ar fi gândit atunci, în anii ’90, nu mai spun ’70, când a fost oferită publicului scrierea, că „Șocul viitorului” al lui Alvin Toffler l-am putea trăi și noi? Da, să-mi fi închipuit eu acum câțiva ani, nu mulți, nu, că voi fi în fața televizorului subțire cât o carte și că mă voi putea conecta la internet (hm, ce internet, ce este acela?) cu ajutorul telecomenzii? În niciun caz!


         Televizorul copilăriei mele este strămoș primitiv aceluia pe care îl avem acum, televizor Samsung UE32H4510. L-am achiziționat de curând din magazinul Strada IT, profitând de reducerea prețului inițial al acestuia. Am profitat de campania StradaIt de Black Friday – Am pornit cursa Black Friday. Pe lângă reducerea de preț, m-am lăsat convinsă pentru a-l lua acasă și de soțul meu, un împătimit al filmelor documentare cu profil istoric și științific, în special. Își dorea mult un televizor asemenea celui pe care pusese ochii la prietenii noștri buni. Ca să profităm de reducerile din site am achiziționat și aparatul de fotografiat de care chiar aveam nevoie.

          Mânată de dorința de nestrămutat a soțului meu și, mai ales, de multe reduceri descoperite în site, am ales să fiu în pas cu tehnologia de astăzi, cea a secolului XXI, ca să pot, uite, afirma, chiar dacă am acum… 28 de primăveri: „Pe vremea mea nu era așa!!!” Pfff, am ajuns și aici! Pe timpul meu… Peste un an ce-o mai fi?

Tehnologia este vedeta!

Share

Frumusețe din cap până în picioare

Share
         

Cum sunt mai tot timpul pe fugă între serviciu, facultate și casă, îmi este greu să mențin o ordine în toate, așa cum îmi place mie, perfecționista. Dar mă conformez aspirațiilor mele de a le face pe toate ca la carte și, găsind ajutoare în cele mai mărunte lucruri, reușesc să fiu mereu la înălțime pentru cei dragi mie, dar mai ales pentru mine însămi. Lasă că nu-mi mai văd capul cu multele activități în care sunt angrenată până seara târziu! Toate acestea vor da roade într-o zi! Iar eu sunt mândră de mine că reușesc să aduc un plus de strălucire în viața mea prin însele aspirațiile mele de mai bine!

Ritmul aceasta alert de viață nu-mi mai este o corvoadă, m-am obișnuit cu el. Când am răgaz, îmi place ca vremea s-o petrec îngrijindu-mă. Am transformat într-un ritual petrecerea zilnică a unei ore, seara, în compania produselor de îngrijire corporală, achiziționate din comerț sau preparate chiar de mine. Îmi place să mă documentez cu privire la prepararea a tot felul de măști cosmetice potrivite mie, tipului meu de piele. Mult timp am folosit măști cu ingrediente care de care mai diverse și eficiente, dar am descoperit o inovației produsă de Philips în domeniul îngrijirii tenului. Este vorba de peria de curățat VisaPure Essential, care, la fel de delicat cu pielea ca și curățarea manuală, este de 10 ori mai eficientă decât curățarea manuală. Peria se roteşte şi vibrează. Mişcarea pulsantă verticală îndepărtează delicat impurităţile, incluzând murdăria, celulele moarte şi resturile de machiaj. Mişcarea de rotaţie elimină impurităţile, lăsând tenul mai curat în profunzime. Mişcările coordonate ale perilor îmi oferă o experienţă de curăţare riguroasă şi confortabilă.

Măștile cosmetice încă le mai prepar, dar pentru… picioare. Și ce dacă anotimpul descoperirii lor pentru privirile admirative… sau nu ale celorlalți s-a dus, lăsând loc unuia mai răcoros? Nu-i bai pentru mine să-mi simt pielea fină ca mătasea tot timpul anului, pregătind-o încă de pe acum pentru vara viitoare, când ele, picioarele, vor stârni iar aprecierile celorlalți. O dată pe săptămână prepar masca mea minune, ce o folosesc de vreun an pentru exfolierea stratului de celule moarte de la suprafața pielii picioarelor; efectul amestecului de mălai, iaurt și miere aplicat pe piele este mai mult decât mulțumitor. Hidratarea este următorul pas. Iar epilarea încununează cu succes eforturile depuse pentru îngrijirea pielii.

Pentru că, așa cum am spus, timpul îmi este prețios, am renunțat de multă vreme la folosirea aparatului de ras cu lamă. Nu-i vorbă, are și acesta avantajul că este ușor de utilizat și rapiditatea procesului de îndepărtare a părului se adaugă calităților sale. Am ales să achiziționez un sistem IPL de îndepărtare a părului, la adresa căruia am numai cuvinte de laudă. Philips Lumea aplică impulsuri delicate de lumină la rădăcina părului. În consecinţă, părul cade în mod natural, iar creşterea părului este inhibată. Repetarea regulată a acestui tratament păstrează pielea netedă în fiecare zi. Philips Lumea utilizează o tehnologie inovatoare pe bază de lumină numită IPL (lumină intens pulsată), derivată din tehnologia utilizată în saloanele profesionale de frumuseţe. Philips a adaptat această tehnologie pentru utilizare sigură şi eficientă în confortul casei noastre. Philips a colaborat cu dermatologi de marcă pentru a dezvolta sistemul inovator de îndepărtare a părului. Toate aceste calități nu fac decât să-mi asigure o piele de mătase cu un minim de efort.  

Timp prețios economisit… Nici drumurile pe care le făceam la un moment dat la salonul de cosmetică nu-mi mai stau în calea parcurgerii altor file din tumultul meu zilnic!

Consider că imaginea pe care o afișăm celor cu care intrăm in contact este cartea noastră de vizită. Grija pentru îngrijirea trupului, dar și a sufletului nostru, este calea către deschiderea de portițe către succes. Cum să nu mă simt încrezătoare când mici detalii, precum tenul mereu strălucitor, datorită îngrijirii lui corecte, pielea hidratată corespunzător și fină mult timp datorită unui aparat eficient pentru îndepărtarea părului, își au rostul de a-mi da imboldul de a le face pe toate bine?


Share

Poveste cu flori de dragoste

Share
         Mă angajasem pe un post de învățător în apropiere de satul natal, acum opt ani. Eram cea mai fericită la cei 19 ani ai mei, că pot lucra, că pot avea independență pe care mi-am dorit-o dintotdeauna, că mi-am luat viața în propriile mâini. Iar faptul că lucram cu copii, pe care i-am iubit de când mă știu, mă făcea să mă simt cu adevărat împlinită. Nu mai spun că apropierea de părinții mei, de casă, era mai mult decât mi-aș fi dorit vreodată.
        Făceam zilnic naveta cu autobuzul, școala la care predam fiind la 20 de km de casa, la Pitești. Iar într-o zi, chiar în primul an de activitate profesională, în primavară, în luna aprilie, l-am cunoscut pe Pavel. În școală se organizau activități de educație pentru sănătate a copiilor și Pavel, proaspăt absolvent de Medicină, făcea parte din grupul de medici ce venise în mijlocul copiilor, pentru a-i responsabiliza cu privire la importanța păstrării unor norme stricte de igienă acasă și la școală deopotrivă.
         M-am îndrăgostit de el de cum l-am văzut. Iar el, cum mi-a mărturisit mai târziu, aceleași simțăminte le nutrea pentru mine. Am devenit mai întâi prieteni, ne întâlneam adesea și ne plimbam îndelung prin parcul cel mare din oraș, vorbind câte și câte, timpul parcă fiind prea scurt, despărțirile prea iuți, prea neașteptate. De la o strângere de mână mai cu putere, de la o mângâiere a feței, a părului meu, Pavel, într-o zi, în iunie, m-a sărutat și mi-a făcut cea mai frumoasă declarație de dragoste: „Te iubesc!”. Și am devenit iubiți. 
          Deunăzi făceam un exercițiu de aducere aminte a începuturilor relației noastre… Și am redescoperit cum m-a cucerit. Cum altfel decât prin șarmul sau inconfundabil? Nu zic aceasta pentru ca este al meu acum, ci chiar este un fapt real că ieșea (și încă iese…) în evidență printre ai săi colegi prin modul lui de a fi. Frumușel foc (!!!), m-a acaparat cu grija ce și-o purta sieși. Frichizuit și îmbrăcat mereu la patru ace, n-avea cum să nu stârnească priviri admirative. Dar tocmai că-mi părea mult prea cu vino-ncoace, îmi inoculam mie însămi gândul că nu-i a bună că mie îmi acordă așa multă atenție. Buchetele acelea de flori ce mi le dăruia în fiecare zi m-au înmuiat cu totul!…
         Dar a venit vara, cu vacanța ei mare, Pavel a plecat în concediu, acasă la el, tocmai la Suceava. Vorbeam zilnic, dar dorul de nestăvilit nu se topea nicicum din noi. Și s-a întors într-un sfârșit. Și încă un an a fost tare frumos…
         În anul următor Pavel termina stagiul medical pe care îl efectuase la spitalul din Pitești și, cum obținuse post la el, în Suceava, lumea mea parca se dărâmase. Avea să plece, să nu-l mai văd vreodată. Ajunsesem să ne certăm, pentru ca eu îi reproșam mereu că a preferat să accepte postul de medic în Suceava, în locul apropierii de mine. Mă ruga cu lacrimi în ochi să merg cu el, să ne căsătorim, să mă transfer (cu postul de învățător) în orașul lui natal, să fim împreună pentru toată viața. Dar eu parcă eram oarbă, nu vedeam și nu voiam nicicum să înțeleg ce-mi cerea.
         Și a plecat! Îmi scria, nereușind să ia altfel legătura cu mine, dar eu nu i-am răspuns nici măcar o dată în aproape un an de zile. Sufeream și-i reproșam în sufletul meu că m-a părăsit. Așa credeam eu…
         Era o zi luminoasa de primăvara, tot aprilie, zi la fel de minunată ca și aceea în care îl cunoscusem pe Pavel. Terminasem cursurile în ziua aceea și eram bucuroasă că mă pot bucura de o așa senină zi, după altele ploioase și mohorâte. Pentru că rândunelele se întorseseră la cuiburile lor și trilul străpungea pereții groși ai clădirilor, pătrunzând până și în cele mai reci inimi. Mergeam alene pe aleea din fața școlii, când deodată l-am văzut pe însuși Pavel, care mă aștepta la poartă cu un buchet de frezii, florile despre care știa bine că sunt preferatele mele. 

          Lacrimile nu mai pridideau să se oprească din a curge din ochii mei, dar și ai lui, emoția revederii lui bulversându-mă, nevenindu-mi parcă a crede că era acolo și atunci, cu mine. Ne-am îmbrățișat… Mi-a promis că nu mă va mai lăsa niciodată să stau departe de el. 

         Vara, în iulie, ne-am căsătorit.
         Avem un copil minunat.
         Sunt învățătoare la aceeași școală pe ai cărei copii n-am vrut să-i las nici măcar de dragul lui Pavel. Iar el, soțul meu iubit este un medic apreciat în orașul nostru.

 

Share

Ajutor de la Tocmai.ro

Share

   Când am început a așterne în caiet povestiri moralizatoare sau  versuri tematice ce le utilizam la grupa mea de preșcolari, nu mă gândeam că, încet-încet, caietului cu format B5 având 48 de file îi va lua locul unul cu 100 de file, apoi altul și altul, filele acoperindu-se, rând pe rând, cu cerneala stiloului și a călimării inspirației ce o vărsam fără prididire. Când teancului de caiete i s-a adăugat și cel de-al cincilea, am hotărât, mai mult urnită de îndemnurile entuziasmate ale colegelor mele, că este timpul să-mi valorific creațiile. Maria, prietena mea bună, chiar mă mustra deseori:
          – Adriana, mă superi tare, de-atâta timp te cicălim să faci ceva cu caietele alea! Tu le scrii, dai tuturor să multiplice paginile cu poveștile acelea superbe, nu mai zic de poezii, și nu înțelegi odată pentru totdeauna că e păcat să nu le aduni pe toate într-o carte frumos legată și să publici ceea ce ai adunat în anii aceștia. De când îți spunem noi toate acestea?
          Astfel că, după nesfârșite tergiversări, venise timpul pentru a mă așeza pe treabă. Nu prea mă trăgea inima s-o fac și pe-aceasta, modestă fiind din fire, lăsându-i pe alții mult mai buni decât mine să-și publice lucrări cu adevărat valoroase. Dar ce să mă fac cu ceilalți? Nu mi-au dat pace, mai ales soțul meu, până nu m-au văzut că lucrez pentru scopul acesta: publicarea unei cărți de povestiri și poezii pentru preșcolari.
          Habar nu aveam ce-i de făcut! Eu știam una și bună: caietele-mi sunt pline ochi, le duc la vreo tipografie și gata, am rezolvat. Doar n-o costa nu știu cât! Dar, surpriză! Când ajung în atelierul în care se tipăresc cărți, doamna secretară, rece și cu un zâmbet sarcastic, mă repezește:
          – Hai, doamnă, vii și dumneata cu caietele-astea vechi la noi! Ce-o-ți fi vrând să le facem, le publicăm scanate sau ce? Nouă ni le aduceți tehnoredactate, dar și în format electronic, apoi mai vorbim. E la mintea cocoșului… Hai, și dumneavoastră… spuse acritura, dându-mi de înțeles că e timpul să-mi adun catrafusele de pe masa ei și să plec cât mai grabnic.
          – Daaa? Bine… Bună… ziua. Deci, tehno… redactate, adică… scrise la calculator, spuneți?
          – Bună ziua! Da, așa carevasăzică, închideți bine ușa!
          Eram deja în stradă, cu dragele-mi caiete sub braț, nedezmeticită bine după așa experiență, dezorientată total. „I-auzi la ea, vechituri! Da, așa le-a zis, vechituri! Hm, știe ea cât suflet am pus eu în ele?” îmi spusei, strângându-le mai tare, de frică, parcă, să nu se topească sub privirea morocănoasei, privire ce mă urmări ca un vis urât toată ziua, ba chiar vreo săptămână…
          Așa a mai trecut o lună.
          – Auzi și tu, să scriu la calculator toate caietele acestea! Doar nu m-oi fi țicnit? Lasă ca stau bine scrise și așa! îi spuneam eu soțului meu, mai mult cu o jumătate de inimă, când acesta mă tot sâcâia cu veșnica lui întrebare „Ce ai de gând cu poveștile alea?”. Îndoită inima-mi când spuneam așa, că mi-aș fi dorit, nu-i vorbă, să-mi văd numele pe fața cărții mele. Dar cum să dau înainte, când laptopul zăcea de două săptămâni pe biroul din sufragerie, fără cale de trezire? S-a stricat, iar cei de la service ne-au spus că nu-l pot repara. De unde alt laptop? Căci banii îi pusesem deoparte pentru, vezi Doamne, marea publicație, pentru tipografie. 
          Dar soluția a venit de la Cătălin, soțul meu. Nemaisuportând delăsarea în care mă complăceam, într-una din zile îmi spune:
          – Știi la ce m-am gândit? E cazul să facem rost de bani pentru laptopul acela de care ai nevoie. Cât mai stai așa? Nu ziceai că trebuie să tehnoredactezi poveștile?
         – Păi… da, cam așa, dar ce vrei, de unde să ne împrumutăm? Cine ne dă nouă atâția bani să cumpăram laptop? am spus eu, ca să-i tai din start orice elan l-ar fi aruncat în discuții mai serioase de atât. Dar Cătălin știa el ce știa și-mi spuse:
          – Dar de cuptorul  acela cu microunde pe care l-ai câștigat astă-iarnă, care zace sub masă, în living, ce zici? Nu crezi că e cazul să-l vindem pe Tocmai.ro? Și mai este ondulatorul de păr… L-ai folosit de două ori doar, e ca nou. Îl punem și pe acesta și uite-așa facem niște bani cu care îți iei laptopul! Nu m-am gândit eu bine?  
          Am fotografiat cuptorul, am pozat și ondulatorul și am postat anunțurile pentru vânzarea acestora pe Tocmai.ro. N-a trecut bine o săptămână, că le-am vândut, astfel făcând rost de banii necesari achiziționării laptopului pe care pusesem ochii tot în acest site. Dar prin ce emoții am trecut! Îmi era teamă că până voi reuși să închei tranzacțiile pentru produsele mele, se vinde laptopul acela! Ufff, am răsuflat ușurată când curierul mi-a adus la ușa obiectul la care am lucrat asiduu, reușind în cele din urmă să duc la bun sfârșit scrierea… la calculator a „operelor” mele. Din cei 405 lei mi-au mai rămas 95 pe care i-am adăugat sumei ce trebuia plătită pentru publicarea cărții.
          Acritura era schimbată total când m-am reîntors în biroul ei cu scrierile mele frumos legate într-un dosar, tehnoredactate, cum îmi ceruse ea. Nici nu mă mai cunoștea! Eu, la fel pe ea, să n-o recunosc când îmi oferi scaunul să stau, ba și o cafea… 
          Așa bine s-au vândut cele 200 de exemplare publicate inițial, că a trebuit să semnez un nou contract cu editura, pentru un nou tiraj, de data aceasta numărând… 2500 de cărți.
          Chiar mă gândeam deunăzi: „Dacă nu vindeam cuptorul și ondulatorul, ca să-mi cumpăr laptop, n-aveam eu succesul acesta acum! (Succes, nu glumă, căci, fără a mă lăuda câtuși de puțin, sincer vă spun, nu mă așteptam să câștig atâți… bani cu cărțile mele.) Scrierile-mi ar fi fost tot manuscrise și nimeni n-ar fi știut de ele! Uite, Tocmai te ajută să pornești o afacere!

Share

Parteneri pentru proiecte speciale

Share

 

Când am deschis acum nouă ani restaurantul, știam precis că va fi unul ce se va adăuga celorlalte câteva deja prezente în peisajul orașului. Așa avea să fie perceput la început de clienții pe care aveam, uite, să-i transform într-unii fideli. Nu-mi doream să fiu asemenea fostului meu șef, tocmai de aceea am pornit pe drumul acesta, voiam să ofer și să lansez produse mai bune și mai ieftine decât ale concurenței. Iar faptul că am dezmembrat bucată cu bucată șura bunicului din Maramureș pentru a o recompune din nou în întregirea localului este firesc că mi-a dat imboldul de a aduce pe culmi înalte ale succesului bucată din însăși ființa mea, a familiei mele. Stilul rustic ce l-am ales pentru restaurant s-a dovedit a fi unul nimerit, aceasta dacă luăm în vedere că este singura locație de acest fel din oraș.  


         N-a fost deloc ușor să fac în așa fel încât localul să aibe succes atâți ani. În anii aceștia am renunțat la timp liber, am îndeplinit funcții care de care mai diverse, de bucătar în primul rând, dar și de secretară, de spălător de vase, de ospătar sau de curier. Dar împlinirea sufletească ce o resimt oridecâteori îi văd pe oamenii mulțumiți aflați în căutare de relaxare în compania unul altuia și a meniului deosebit în restaurantul meu, nu o pot exprima în cuvinte.
          În lumea noastră a gastronomilor, e o vorbă: „Clientul are întotdeauna dreptate”; este vorba de privilegiul lui suprem de a primi servicii excelente, care să-l încânte, să perceapă vizita în restaurant ca pe o preocupare permanentă a personalului angajat pentru buna lui dispoziție. De la această premisă am pornit la modelarea sinuoasă, dar susținută a spațiului localului și a angajaților mei. Aceștia din urmă și-au însușit standardul impus de mine în ceea ce privește calitatea alimentelor, a serviciilor, a curățeniei, a vestimentației și, bineînțeles a comportamentului manifestat în relația cu clienții. După ce echipa a învățat că standardul impus de mine este unul care să conducă către dezvoltarea afacerii, pentru atragerea a mai mulți clienți și către fidelizarea lor, n-a fost greu să facem un renume din restaurant.
          Dar anul acesta am dorit o schimbare radicală a interiorului restaurantului! N-aș fi renunțat pentru nimic la șura mea din Maramureș, la mobilierul rustic sau la șervetele de pe pereți. „Nu, dar ce e făcut în asemenea situație?” mă întrebam. Și, în timp ce expuneam unui „mușteriu”, bun prieten mie, planurile ce le aveam pentru local, pe care nu știu cum le-aș fi putut pune în practică, acesta îmi zâmbi cu un aer de superioritate, dar și de dorință sinceră de a-mi fi de ajutor, spunându-mi că știe precis cum Ionescu (hm, cel mai aprig concurent al meu!) și-a atras mai mulți clienți datorită designului interiorului restaurantului lui, schimbat și înfrumusețat cu ajutorul… iluminatului. 
          – Cum, cu ajutorul iluminatului spui? a fost replica mea sceptică, presupunând în afirmațiile interlocutorului meu derâdere la adresa mea.
          – Da, au apelat la o firmă din București specializată în găsirea de soluții de iluminat care pot completa o amenajare, care pot pune în valoare un spațiu. Nu-ți poți imagina cum jocul luminilor și al umbrelor pot să transforme interioarele într-unele surprinzătoare și spectaculoase.
          Astfel că am purces la documentare, apoi, convins fiind că amicul meu bun avea dreptate, am apelat la Atas Lighting.

          Interiorul restaurantului meu este mai cald, cheamă către destăinuiri la gura șemineului rustic strategic instalat, mai ales că iarna își intră în drepturi de-acum. Fără a schimba măcar poziția unui pled, am reușit cu ajutorul Atas Lighting să transform total spațiul restaurantului meu drag. Tot în lumina reflectoarelor vom rămâne mulți ani de acum înainte, cum altfel? Suntem cei mai buni din oraș!
         

(Sursa fotografiilor: www.atas.ro; www.locatiicazare.ro)

Share

Fară nou, fie vechi, dar bun, nu se poate!

Share

   Încet, încet, iarna își revendică drepturile sale de necontestat, temperatura aerului scăzând mult, primii fulgi de zăpadă căzând deja în unele zone ale țării… E vremea de depănat povești la gura sobei, așa cum făceau bunicii noștri în vremurile copilăriei și ale tinereților lor. Dar noi trăim, adevărul este, în timpuri moderne, iar sobei i-a luat locul centrala electrică sau pe gaz, luminii naturale a flăcărilor ce se răsfrângeau pe pereții odăii – iluminarea energiei electrice, depănării poveștilor – vizionarea emisiunilor de can-can sau a telenovelelor la televizor sau depășirea propriului record la ultimul joc online apărut. Nu contest nicicum modul cum tehnologia și informaționalul ce ne împresoară din toate direcțiile ne ușurează viața, oferindu-ne confortul necesar. Ce-ar mai fi ca în secolul al XI-lea să nu ai în casă calculator conectat la internet, darămite televizor? Eu, personal, care nu mă pot sustrage defel convingerii că le știu pe toate, fie ele informații din domeniul vieții economice, politice sau sociale, chiar și… mondene a mapamondului, n-aș fi împăcată cu mine însămi. Ce replică să dau Mariei în cadrul întrunirii de joi seară a fetelor, care asemenea mie, preferă să aibe întotdeauna un cuvânt în plus de spus?
          Așadar, faptul că am rămas fără computer acum, în prag de iarnă, când ziua-lumină scurtă mă îndeamnă să mă documentez și mai temeinic asupra noutăților, m-a afectat serios. Ce surpriză neplăcută să constat deunăzi că al meu calculator nu vrea cu niciun chip să răspundă comenzilor mele! Dar ce să răspundă, nici măcar să pornească!… Chiar și ducerea lui la service nu l-a putut salva, cei 11 ani de datorie fidelă doborându-i și ultima vlagă. Iar momentul nu l-a ales deloc potrivit, căci portofelul îmi este mai mult gol, iar cardul își așteptă tranzacția de creditare abia peste două săptămâni.  Așa că, în disperarea ce mă cuprinse, fără a-mi putea găsi soluția pe… calculator, pe internet, cum de multe ori o aflasem pentru multe alte probleme spinoase, iute am sunat-o pe cine alcineva decât pe Maria, atoateștiitoarea, care, nici una, nici două, după ce mi-a ascultat tăcută frământările și lamentările mele legate de imposibilitatea achiziționării unui computer tocmai acum, mi-a zis: 
          – Hei, dar 500 de lei ai, așa-i?
          – Râzi de mine! Ce să fac cu 500 de lei? Cunoști bine ce prețuri se practică pentru astfel de produse. Dacă nu te-aș cunoaște, aș zice că ai picat de pe Lună!… Hai, lasă…, i-am zis eu supărată foc, intuind cumva în întrebarea ei un sâmbure de zeflemisire a situației în care mă aflam eu.
          – Nu, departe de mine gândul de a face vreo glumă. Vorbesc serios! Dacă ai 500 de lei, foarte ușor comanzi de pe www.ABDcomputers.ro un laptop second hand și uite așa scapi de stres. Îți garantz eu, Adriana, calitatea tuturor produselor comercializate în site-ul acesta. Știi doar ce aparat de fotografiat mi-am cumpărat! Nu te mirai tu de el? Ei bine, de pe ABDcomputers îl am.
          – Păi, știu și eu?… Hm, second hand? Nu fu și calculatorul meu tot un fel de second hand și… s-a stricat? șoptesc eu, reușind cu greu să-mi înving sentimentul de mândrie terfelită din cauză că, pare-se tot Maria știe mai multe, venind repede cu răspunsul:
          – Ei, dar tu te gândești că ABD e de ici de colo? Nuuu! Oferta lor include peste 30 de brand-uri de înaltă calitate, produsele comercializate de aceștia fiind întotdeauna profesionale. Ai garanție 24 de luni pentru laptopul ce îl vei cumpăra, ce mai vrei? În plus, stai liniștită, dacă nu ești mulțumită de ceea ce primești, poți să returnezi produsul în termen de 15 zile și fie îl schimbi cu altul, fie primești contravaloarea acestuia. Așa-i că te-am convins?
          Văzuse bine entuziasmul ce mă cuprinsese în timp ce-și expunea argumentele, și, pornind laptopul ei, tastă www.ABDcomputers.ro, dându-mi ocazia să mă conving că, într-adevăr, oferta calitativă și cantitativă oferită era mult mulțumitoare, astfel plasând comanda ce avea să-mi aducă a doua zi acasă propriul meu laptop, pe care am plătit nu 569 lei, cât costa inițial, nici măcar 500 de lei, cât aveam, ci mai puțin, 483,65 lei!

          Marie, Marie, mi-ai luat-o înainte de data aceasta, ai fost mai bine informată decât mine, dar lasă, recuperez eu, nu mă sperii tu așa ușor! Am laptop și sunt pusă pe treabă! Ne vedem noi joi la șuetă! Vedem atunci, care știe mai multe?   

Share

Cum am devenit responsabil

Share

Era toamnă. Trebuia să plec la facultate. Reușisem să-i bucur pe ai mei, dar mai ales pe mine, trecând în vara aceea de testul examenului de maturitate. Dar ce reușită! Este adevărat că am contribuit la aceasta prin orele de studiu asiduu la care m-am supus. Iar nota maximă obținută la bacalaureat mi-a deschis larg porțile înscrierii la specializarea ce mi-am dorit dintotdeauna a o aprofunda, pentru a urma o carieră în domeniu: Arhitectura.
          Încă din primăvară, când la petrecerea de majorat am fost oarecum dezamăgit că n-am primit în dar mașina visurilor mele, cum amicii mei buni, Radu și George avuseseră norocul să capete drept dar în ziua împlinirii vârstei către libertate, i-am mărturisit mamei doar, pentru că tata este un tip mai sobru, mai introvertit și, chiar dacă am o relație deschisă cu el, de multe ori îi comunic doleanțele prin mama, că sunt tare supărat că nu au înțeles mesajele mele mai mult sau mai puțin subtile prin care le sugeram cât de mult mi-aș dori o mașină. Mama, vizibil afectată de mustrările ce i le făceam fără pic de rușine, ca și când rolurile copil-părinte se schimbaseră în clipa ceasului al doisprezecelea al pășirii mele către maturitate, îmi asculta argumentele întemeiate ioc pe care i le expuneam. Hm…, îmi dau seama că era vorba de maturitate numai din perspectiva numărului de ani, prea mare nici acela, nicidecum de seriozitatea ce ar fi trebuit s-o manifest.
          – Cum, măi mamă, să nu înțelegeți voi că o mașină era cadoul ce mi l-am dorit cel mai mult? Eu, dacă aveam copil, făceam pe d… în patru și nu lăsam să treacă cea mai importantă aniversare din viața lui fără a-i dărui ce-și dorește el mai mult! Sunt supărat rău pe voi! strigam aproape, în timp ce mama, cum vă spuneam, mă privea tăcând mâlc, poate pentru a vedea ce pot să scot din mine. Și după ce oi fi îndrugat vrute și nevrute, mama îmi spune: 
          – Stai jos, obraznicule! Merg să-l chem pe tată-tău! Ups, atât mi-a trebuit, că m-am făcut mic, mic într-un colț al sofalei, așteptând ca providența să-mi trimită un semn al milei cerești. Simțeam cum obrajii îmi ard de rușine, când în cameră își făcu apariția tata, impunător ca întotdeauna, întrebându-ne cu privirea, pe mine și pe mama, care-i baiul.
          – Uite, Pavel al tău e mâhnit foc că nu i-ai făcut hatârul de a-i dărui chei. Chei de mașină, vezi Doamne! Mâine, poimâine te pomenești că mi se urcă în cap să-i cumpăr și vreo casă, că n-o avea loc aici, cu noi, avem și mulți copii, doar pe el!
          Tata, cum îl știu, ca întotdeauna, caracterizat de sobrietate, tace până mama curmă lungul șir al frazelor ce conțineau numai dojane acide la adresa fiu-sui. Apoi, uitându-se la mine, căruia mai bine i-ar fi stat dacă își ținea gura, gândindu-se de două ori înainte de a-i imputa mamei ceva, începu:
          – Așa, băiete, spui că nu ți-am dat mașină! Pfff, mă bufnește râsul! și începu să râdă de i se scuturau zulufii în cap, cu greu potolindu-se din accesul de hohote, în timp ce mamei numai de manifestat bucurie nu-i ardea, darămite mie. Aha, mașină spui, și începu să râdă iar. 
          După ce se liniști câtuși de puțin, tata reîncepu:
          – Știi ce? Mi-aduci aminte de vremea când eram ca tine și trebuia să merg la facultate. După ce muncisem toată vara la sapă și la fân am îndrăznit și eu, după nu știu câte nopți zbuciumate de gânduri și proiectări în viitor a scenei de a mă afla în fața lui tata, să-i spun într-o seară, în timp ce ne întorceam cu caii din zăvoi, mai pe ocolite, apoi de-a dreptul, că îmi trebuie… pantofi, că nu pot merge desculț la oraș, la facultate. Săracul tata, crezi că lui nu-i trecuse prin cap că trebuie să-l încalțe pe fiu-său? Normal că-i trecuse, iar odraslei lui îi era jenă și de pantofi în picioare să-i pomenească. Și mi-a luat tata pantofi, nu o pereche, ci trei, mi-a luat și bocanci, să am cu ce umbla iarna prin nămeți. Și mai mult ce era să-mi dea? Vezi, că ai bac-ul, ai citit „Moromete”, ce să-mi dea, praful de pe sobă? Așa și cu tine, băiete! Fii mulțumit cu ce ai, că ai mult peste confortul multora dintre colegii sau amicii tăi! Așa-i? Vorbește!
          – Păi…, să vezi, tată, că erau alte vremuri atunci… Vezi și tu bine cum evoluează lumea în ziua de astăzi. Toți amicii mei au… mașină, îndrăznesc eu să șoptesc mai mult. 
          – Mda, pune mâna și citește, învață până-ți sar capacele și după aceea mai vorbim! zise tata și se ridică să plece, luându-o și pe mama cu el, cine știe ce să mai pună la punct.
          Lui tata atât îi trebuie, să dea de înțeles ceva, că promisiunea lui spusă pe șleau sau doar subînțeleasă, sigur devine realitate. Așa s-a întâmplat și cu casa, când a construit-o împreună cu mama. N-aveau nimic, au pornit de la lingură și sare (așa spune mereu mama, când e pornită spre sentimente nostalgice!), iar dacă tata și-a pus în plan s-o aibe, păi a construit-o din temelii.
          Uite așa am luat eu 10 la bacalaureat… pe linie! Și cum să nu-mi aștept mașina, cum tata-și aștepta pantofii? 
          Cu două zile înaintea începerii anului universitar, m-au chemat ai mei afară. Mi-am văzut atunci visul cu ochii. O splendoare de mașină își aștepta stăpânul să o ia în primire! Adică pe mine!


          A trecut un an de atunci. Mașina aceasta m-a motivat să iau bacalaureatul cu notă maximă, să fiu responsabil, m-a învățat că trebuie să muncesc dacă vreau să obțin ceva, că nimic în viață nu se obține fără sacrificii.

(Sursa fotografiilor: www.radacini.ro; 
 www.opel.radacini.ro)

 

Share

Omul sfințește locul… și îl înfrumusețează

Share

  Locuim într-un oraș mic de provincie, în care reabilitarea străzilor și clădirilor este primordială, autoritățile locale cu greu făcând față cererilor primite din partea populației de a se amenaja măcar în parcuri spații de joacă pentru copii, precum acelea din cel mai apropiat municipiu. Cunosc bine din propria-mi experiență cât afectează pe copii și pe părinții acestora lipsa acestor spații de joacă. De multe ori fiică-mea îmi imputa că nu mergem mai des la P., pentru a „ne da în vapor”. Dar ce să fac cu cei 40 de km ce ar fi trebuit să-i parcurg pentru a-i satisface ei doleanța?

          
          Dacă n-aș avea copil, n-aș fi recurs, probabil, asemenea predecesorului meu și nu numai, la luarea cât mai grabnică a deciziei de a convoca ședința Consiliului Local, al cărui președinte sunt, pentru discutarea soluțiilor ce se impun în această situație. Cunosc greutățile financiare ale bugetului, așa cum cunosc și nevoile oamenilor din localitate. Nu îmi era deloc ușor să mă întâlnesc prin locurile de joacă din orașul vecin cu alegători ai mei, care, mai mult sau mai puțin vădit își exprimau totala nemulțumire față de lipsurile orașului nostru. Și recunoșteam absența acestor spații, resimțind-o și eu ca pe un handicap. 
          Astfel că am inițiat un proiect de amenajare a patru locuri de joacă, câte unul pentru cele trei parcuri, iar unul în cartierul central al orașului. Bineînțeles că m-am lovit de contraargumentele a mulți dintre consilierii locali fără de care proiectul n-ar avea nicio șansă de izbândă. Trei întruniri mi-au fost necesare pentru a-mi expune temeiurile puternic argumentate privind necesitatea demarării cât mai grabnice a lucrărilor de amenajare. Iar faptul că, în cele din urmă proiectul meu a obținut numărul maxim de voturi și a devenit hotărâre a Consiliului Local suma de bani ce va fi distribuită pentru amenajarea locurilor, nu o pot vedea decât ca pe o izbândă.
          A urmat procedura de licitație, câștigată de SC Art Decor din Săcele, o firmă cu care am colaborat într-un mod foarte plăcut și eficient. Cei 13 ani de experiență în producția de mobilier urban și echipamentele de joacă și-au spus cuvântul când a venit vorba ivirii complexelor de joacă în orașul nostru. Ce bucurie s-a produs în rândul micuților când au luat cu asalt leagănele, toboganele, balansoarele, echipamentele de joacă-cetate sau omidă! La fel, m-am bucurat eu să constat că odrasla nu-mi mai cere să plecăm din oraș în căutarea a ceea ce are atât de aproape acum.
     
     Orașul este mult mai vesel. Se aud copiii cum se zbenguiesc în fericirea lor de a avea un loc special pentru ei. Și este mai frumos orașul! Coloritul viu al elementelor spațiilor de joacă a schimbat total aspectul locurilor unde au fost instalate.
(Sursa fotografiilor: www.decorurban.ro)
Share

Cumpărături sigure și calitative pentru bebeluș

Share

   De când am aflat vestea venirii unui nou membru care să întregească familia noastră, bucuria a pus stăpânire pe noi, deopotrivă cu agitația pregătirii spațiului în care acesta îl va ocupa în casa și în viețile noastre. Surioara lui (sau ei, nu știm încă ce va fi; la fel ca în cazul Cătălinei, vrem să fie o totală surpriză descoperirea acestui aspect), contrar așteptărilor noastre, fiind la vârsta la care egocentrismul o caracterizează, așteaptă și ea cu nerăbdare să-l vadă. 
          Nu voi mai ține cont de superstițiile care îmi interziceau cu desăvârșire să aduc ceva în casă pentru copil înainte de nașterea acestuia. Ce greu mi-a fost când am adus-o pe Cătălina acasă! Nu aveam nimic, nimic, nici măcar hăinuțe cu care să o îmbrac. Eu eram dedicată total îngrijirii ei, așa că toată corvoada cumpărăturilor ce trebuia făcute au căzut în sarcina soțului meu, căruia greu i-a mai fost să o scoată cu  bine la capăt. De la haine, cadă, nenumărate produse necesare igienei personale a bebelușului, scutece până la pătuț, cărucior, nenumărate sunt cele trebuincioase nou-născutului. Le-a achiziționat pe toate de unde s-a putut și tocmai aceasta demonstrează că nu mai avem acum nici pătuțul, întrucât devenise periculos din cauza defectelor de fabricație care au ieșit în evidență la puțin timp după achiziționare lui, nu mai avem nici căruciorul ce-aș fi crezut că-l voi utiliza și pentru plimbările celui de-al doilea copil, deoarece, când avea Cătălina vreo doi ani acesta a rămas fără o roată și dus a fost să zacă așa în podul casei; nu-i vorbă, am încercat repararea lui, dar nu a fost chip de izbândă! Astfel am învățat din propria-mi experiență că ieftin înseamnă scump. Să fi cumpărat la vremea potrivită produse de calitate, acum n-aș mai fi fost nevoită să plătesc alți bani pe pătuț și căruț pentru bebeluș!
          De data aceasta am consultat temeinic oferta de produse ce mă interesau, pătuțuri și cărucioare mai ales, și am hotărât achiziționarea acestora dintr-un site ce m-a încântat mult datorită amabilității acelora ce se află în spatele lui. Este vorba de www.marisuca.ro, unde sunt promovate numai articole de calitate superioară la prețuri accesibile și corecte. Tocmai acesta este dictonul și obiectivul lor: „Calitate pentru copilul tău!”.  Găsiți în site numai articole certificate și recunoscute mondial pentru calitățile și proprietățile lor benefice în dezvoltarea copiilor, de la producători renumiți în domeniu, precum Graco, Inglesina, Bertoni-Lorelli, Brevi, Fisher Price, Falk, Feber, Lego, Tiny Love și alții.
          Pătuțul în care copilul îți va petrece primii doi-trei ani din viață a fost primul ce ne-a interesat în întreprinderea noastră de a pune totul la punct dinainte de a veni pe lume bebelușul. Și am avut de unde alege din oferta vastă ce am descoperit-o în site-ul sus-menționat, în categoria Pătuțuri și Țarcuri. Și, tot tocmindu-ne unul cu celălalt, eu și soțul meu, dar și cu unul dintre consultanții acestui magazin online, despre care v-am spus deja că sunt foarte amabili, am ajuns la concluzia că este mult mai nimerit să investim într-un pătuț transformabil ce, cu siguranță, este unul deosebit de rentabil. Și cum să fie altfel, când poate fi utilizat până la adolescență? Da, mobilierul Trend Plus White/Green de la Bertoni-Lorelli este transformabil în pătuț pentru bebe, comodă și sertare încăpătoare, dar și în pat mai mare, birou și dulăpior, așa cum vedeți în imagine:

           Deci, am scăpat de grija patului pentru mai mulți ani, nu doi-trei, cum urmăream la început. În coșul virtual și-a făcut loc și căruciorul, și scaunul de masă, și balansoarul ce mi l-am dorit foarte mult încă de atunci când era Cătălina mică; ce ușor ar fi fost să o așez în confortul balansoarului, nu al brațelor mele când nu-mi mai vedeam capul cu trebăluitul prin casă. Le-am primit pe toate acasă prin firma de curierat rapid cu care colaborează cei de la Marisuca.ro, iar acum deja este gata, aranjată camera celor mici. 
          Așteptăm pregătiți bine ca bebelușul să se nască! 

(Sursa fotografiilor: www.marisuca.ro)

Share

Aer curat pentru sănătatea ta!

Share

          
        De când cu problemele respiratorii ale fiicei mele, sunt atentă la tot ce ar fi de ajutor pentru prevenirea rinitei alergice ce a contractat-o de acum două săptămâni, când primele simptome ne-au dus în cabinetul medicului specialist. Știam că umiditatea din casa noastră este mult ridicată, iar faptul că medicul ne-a confirmat că tocmai aceasta ar fi cauza îmbolnăvirii copilului, ne-a trimis către căutarea de soluții pentru îndepărtarea aerului mult prea umed din casă.
         M-am documentat temeinic asupra implicațiilor prezenței unei umidități nepotrivite în căminele în care locuim. Oricum ar fi, acumularea de vapori de apă în aer, fie într-o cantitate prea mică, fie într-una prea mare, este dăunătoare. Astfel că, umiditatea relativă ideală ce ar trebui să fie în orice casă este de 45-55%. Ca să înțelegeți mai bine procentul, luați în considerare că o umiditate de 0% înseamnă aer complet uscat, în timp ce una de 100% este atunci când aerul este saturat în vapori de apă, orice surplus de apă conducând către apariția condensului. 
        Agenții patogeni devin mai agresivi când mediul ambiant le este propice proliferării. Astfel, bacteriile se dezvoltă cel mai bine când umiditatea relativă a aerului este cuprinsă între 0 și 30%, dar și 60 și 100%; virușii – 0 și 50%, dar și 70% – 100%; ciupercile – 60… 100%; paraziții 50… 100%; rinitele alergice și astmul – 0… 40% și 60… 100%. Așadar, o valoare a umidității relative a aerului situată în jurul valorii de 50% este cea către care trebuie să tindem cu toții.
          Am rămas consternați să constatăm că termohigrometrul instalat în dormitor ne indica o umiditate relativă a aerului de 65%.
          La recomandarea unui bun prieten, cunoscător al pieței cu produse de profil, am apelat la AlecoAir, pentru a ne achiziționa dezumidificatorul care devenise imperios necesar în casă. Mucegaiul și igrasia instalată prin cotloanele caselor, mai ales în camerele cu fereastră către nord, nu ne mai dădeau termen de amânare pentru noua achiziție. Iar apropierea cu pași repezi a anotimpului rece, când umiditatea în case crește și mai mult datorită lipsei de ventilare a spațiilor, din dorința de păstrare a căldurii, dar și din cauza condensului ce se formează datorită contactului dintre părți calde din casă cu părți reci din exterior, mai ales pe geamurile ferestrelor și pe pereți, de multe ori, a dus și aceasta la cumpărarea unui dezumidificator marca Trotec, potrivit pentru spații de până în 30 mp.  Higrostatul reglabil individual controlează permanent umiditatea relativă în încăpere, și când nu suntem acasă. Dacă aceasta este depășită, aparatul se activează automat și deconectează iarași compresorul, imediat ce se atinge valoarea de umiditate dorită. Filtrul de aer integrat combate înmulțirea bacteriilor și filtrează scamele, praful sau părul de animale din aer. Pe lângă aceasta, TTK 50 S este ușor de transportat, datorită roților sale de transport și mânerului rabatabil, iar lumina de avertizare indică dacă rezervorul de apă este plin. Se deconectează când rezervorul de apă este plin. Toate calitățile ce vi le-am prezentat mai sus fac cu adevărat din acest produs unul care nu trebuie să lipsească din nicio casă.

  
          Aerul curat este asigurat cu acest aparat. Acum, după renovarea pereților ce erau serios afectați de mucegai și după ce dezumidificatorul își face treaba, mirosul din casă este proaspăt și curat, lipsit de alergeni sau acarieni. În plus, mă bucură că am scăpat de corvoada rufelor uscate cu greu. De multe ori acestea se zvântau greu și căpătau un miros neplăcut, fiind necesară respălarea lor. Dar acum este mult mai bine! Sănătatea întregii familii nu va mai fi în pericol de acum înainte.

(Sursa fotografiilor: www.alecoair.ro)
Share