Arhiva lunii iunie 2014

Cum am făcut din păr frumos și mai frumos

Share

Nicicum nu am dorit vreodată în copilăria mea să-mi fie retezată podoaba capilară, așa cum cerea de zor mama și cum se exprima ea – „să retezăm un pic părul, ca să crească mai des, să fie mai frumos!” Îmi aduc aminte că sora mea, săraca, se conforma cuminte povețelor mamei că, deh, cine știe mai multe decât ea? Numai eu, de neclintit în hotărârea mea, nu acceptam defel ca părul meu frumos (așa îl vedeam, așadar, încă de când eram mic copil) să-mi fie tăiat și aruncat, când puteam foarte bine să-l port lung și bine pe umeri…
Și în ziua de astăzi am o slăbiciune pentru părul meu. Nu-l pot accepta decât lung, frumos, strălucitor, perfect!
Până de curând eram atât de preocupată de sănătatea firului de păr, încât pe lângă o îngrijire corectă a lui, adecvată tipului din care face parte, normal, nu voiam să accept să utilizez asupra lui alt instrument cu căldură în afara foehn-ului. Și bineînțeles că nu-mi era ușor să dau o formă bine definită părului.
Aceasta până mi-am propus, totuși, să îmi achiziționez un aparat de îndreptat părul. Eram sceptică, îmi era teamă că, vai, părul meu va avea de suferit, odată cu prima trecere a plăcilor aparatului prin părul meu. Tocmai de aceea am hotărât să-l iau de la o firmă consacrată, care promite calitate, cum este PHILIPS.

Și am făcut o alegere de care sunt chiar mândră! Pentru că plăcile sunt acoperite cu titan, care este mai neted decât ceramica, astfel că protejează împotriva deteriorării firului de păr, determinând reducerea frecării și limitând astfel deteriorarea părului. Plăcile se încălzesc în doar 10 secunde. Apreciez tot, tot la aparatul acesta de îndreptat părul! Însăși perioada de 5 ani de garanție îmi dă siguranța că utilizez un produs cu adevărat bun.
Cei de PHILIPS nu se dezmint niciodată!
Acum părul meu este mai frumos ca niciodată. Acesta este micul meu secret de beauty pentru un păr perfect ca la salon! Dar de-acum nu mai este un secret pentru nimeni, se pare!

Share

Ajutoare de nădejde în bucătărie

Share

Pentru că locuiesc la țară. iar soțul meu este înnebunit să crească animale, din coteț nu putea lipsi Ghiță! Ghiță, care, de fapt, este o ea căreia nu i-am pus încă un nume, probabil stăpânul ei încă se mai gândește ce apelativ să-i găsească. De când ne-am mutat la casa noastră creștem porc pe care iarna îl transformăm în produse tradiționale ce le avem în casă până aproape de vara următoare. Îl gătim în fel și chipuri. Dar dintotdeauna mi-a lipsit din casă o mașină de tocat carne de calitate. Am schimbat vreo trei până acum și degeaba! Noroc cu nașa că mi-a împrumutat-o anul trecut pe-a ei; are mașină de tocat electrică. 
Și ce mașină! De la Philips…

Păi cârnații, care altădată i-aș fi preparat în vreo oră și ceva, în 10 minute au fost gata! Sper să ajungem să ne cumpăram și noi una așa. Cât de curând!

Pentru că, în schimb ne-am luat un Philips Multicooker! Aveam neapărată nevoie de cva care să-mi ușureze munca în bucătărie! Cum dimineața sunt plecată la serviciu, după-amiaza la facultate, îmi rămânea foarte puțin timp pentru gătit. Dar acum totul este perfect! Recomand tuturor acelora care nu au timp suficient pentru a sta în bucătărie, să gătească, să-și achizitioneze un asemenea aparat. Și doar aleg felul de mâncare preferat, citesc instrucțiunile din rețetă, setez funcția potrivită și timpul necesar și gata!

Așa cu ajutorul meu în bucătărie, cu Philips Multicooker… Cu el fac echipă în bucătărie pentru mâncăruri mereu delicioase!
Iar mașina de tocat nu mai are mult și va fi a mea!!!

Share

Ne mai jucăm și împreună!

Share

Iată că a sosit și mult așteptata vacanță! Dar așteptată de mine mai mult, că dacă e vorba de Cătălina, nu prea se potrivește expresia „mult așteptata”… Abia am trecut faza de trezit dimineața și auzit vocea cristalină de copil de 3 ani și jumătate: „Mami, hai la grădi! Vreau la grădi, la copii!” S-ar juca, are nevoie să-și reverse energia debordantă prin joc, prin mișcare, prin întâlnirea cu ceilalți prichindei, prietenii ei…

Locuim la țară, avem o curte mare și acesta este un avantaj enorm pentru noi, ca părinți, pentru că altfel presupun că mi-ar fi fost greu să găsesc prea multe activități pentru Cătălina mea, care să-i umple timpul în zilele lungi din vara aceasta. Și cum să nu-mi fie ușor când eu, împreună cu soțul meu i-am amenajat în curte un colț de joacă numai al ei, în care să-și facă de cap, ba în care să mai invite și alți copii, vecini ai noștri; deja vin copii din vecini! Are tobogan, o căsuță de joacă, chiar și o măsuță de picnic. Nu putea lipsi nisipul, un loc în care nu-i lipsește găleți, lopeți, greble și alte minunății de care este puternic atrasă și cu ajutorul cărora ar construi tot timpul câte ceva: castele, imprimă diferite forme, numai și numai să simtă cu mânuțele ei cum nisipul ia forma pe care ea o vrea (nu se întâmplă aceasta întotdeauna, dar e perseverentă, nu disperă!).

Mai sunt, adevărul este, și zile în care stăm și în casă, nu putem sta tot timpul afară! Atunci, găsesc pentru ea, Cătălina, activități educative pe care le desfășurăm împreună. Inventăm jocuri de creație, îi dau fișe cu jocuri-exercițiu ce le rezolvă cu ajutorul meu, dar și singură. Are o colecție întreagă de puzzel-uri, jocuri domino, loto adecvate vârstei ei, pe care le apreciază mult, dar și jucării educative, alese de mine cu mare atenție.
Așadar, vara aceasta va fi una de pomină! O vom pomeni toată iarna, nu? Când vom dori cu ardoare zile călduroase, să ne putem juca în colțul nostru de joacă, transformat într-unul de poveste (așa îl văd eu!).
Dar mai bine las gândul la iarnă și mă bucur cât pot de anotimpul acesta luminos!
Gata, merg la joacă, Cătălina mă așteaptă!!!

Share

Mașinutele electrice – magneți pentru copii

Share

Încă nu aveam copil, când îmi spuneam în sinea mea că ar fi fost tare plăcut să fi avut și eu, cât am fost mică, în copilărie, o mașinuță electrică cu care să fac rondul curții noastre de la țară. Le vedeam, mai târziu,  în centrul orașului, mânuite de copilași mai mult sau mai puțin îndemânatici, iar mai târziu le-am descoperit chiar în curțile unora dintre vecini. Cu atât mai mult îmi doream una când a venit Cătălina pe lume…

Când avea vreo doi anișori ne-am dus la plimbare prin centrul orașului nostru. Știam că mașinuțele electrice sunt înșiruite, în așteptarea mini-șoferilor lor. Eram curioasă de reacția Cătălinei când le va vedea. Și a fost pe măsura așteptărilor mele, că le lua la rând, nemaisăturându-se de ele. Bine a zis cine a spus: „Mașinuțele electrice – magneți pentru copii”!
Ne-am propus, eu și soțul meu, să-i achiziționăm și ei una… Dar a rămas la stadiul de propunere doleanța noastră. Pentru că este încă prea micuță, credem (are 3 ani acum). Sau poate căutăm noi un pretext în a nu-i lua mașinuța mult dorită… Finanțele astea!

Dar nu o lăsam noi chiar fără niciun mijloc de transport! I-am luat tricicletă! Pfff, dar a rămas mică! Urmează orice-ar fi, să-i achiziționăm o bicicletă! Deja mi-a atras atenția aceasta: http://www.magazinuldemasinute.ro/BICICLETE,COPII,CELE,MA,BUNE,PRETURI/biciclete,copii,dino,bikes,cars

Îmi place că este concepută chiar pentru nivelul ei de vârstă și dezvoltare fizică, că are roți ajutătore, că este de foarte bună calitate…

Dar nu renunț nici la visul ei (și al meu!) de a avea o mașinuță electrică! Anul acesta, sper! Deci, cât mai repede! Aici le găsesc cu duiumul, pe www.magazinuldemasinute.ro! Ce frumoase sunt!

Share

E vară! Cu Cătălina la joacă!

Share

Iată că a sosit și mult așteptata vacanță! Dar așteptată de mine mai mult, că dacă e vorba de Cătălina, nu prea se potrivește expresia „mult așteptata”… Abia am trecut faza de trezit dimineața și auzit vocea cristalină de copil de 3 ani și jumătate: „Mami, hai la grădi! Vreau la grădi, la copii!” S-ar juca, are nevoie să-și reverse energia debordantă prin joc, prin mișcare, prin întâlnirea cu ceilalți prichindei, prietenii ei…

Locuim la țară, avem o curte mare și acesta este un avantaj enorm pentru noi, ca părinți, pentru că altfel presupun că mi-ar fi fost greu să găsesc prea multe activități pentru Cătălina mea, care să-i umple timpul în zilele lungi din vara aceasta. Și cum să nu-mi fie ușor când eu, împreună cu soțul meu i-am amenajat în curte un colț de joacă numai al ei, în care să-și facă de cap, ba în care să mai invite și alți copii, vecini ai noștri; deja vin copii din vecini! Are tobogan, o căsuță de joacă, chiar și o măsuță de picnic. Nu putea lipsi nisipul, un loc în care nu-i lipsește găleți, lopeți, greble și alte minunății de care este puternic atrasă și cu ajutorul cărora ar construi tot timpul câte ceva: castele, imprimă diferite forme, numai și numai să simtă cu mânuțele ei cum nisipul ia forma pe care ea o vrea (nu se întâmplă aceasta întotdeauna, dar e perseverentă, nu disperă!).

  Mai sunt, adevărul este, și zile în care stăm și în casă, nu putem sta tot timpul afară! Atunci, găsesc pentru ea, Cătălina, activități educative pe care le desfășurăm împreună. Inventăm jocuri de creație, îi dau fișe cu jocuri-exercițiu ce le rezolvă cu ajutorul meu, dar și singură. Are o colecție întreagă de puzzel-uri adecvate vârstei ei, pe care le apreciază mult.

Așadar, vara aceasta va fi una de pomină! O vom pomeni toată iarna, nu? Când vom dori cu ardoare zile călduroase, să ne putem juca în colțul nostru de joacă, transformat într-unul de poveste (așa îl văd eu!).
Dar mai bine las gândul la iarnă și mă bucur cât pot de anotimpul acesta luminos!
Gata, merg la joacă, Cătălina mă așteaptă!!!

                                          

 
Share

Produse esențiale pentru o grădină îngrijită

Share

Cum să nu ador să locuiesc la țară, când verdeața grădinii mele mă îmbie să o îngrijesc odată cu primele raze mai calde ale soarelui, în primăvară? Așadar, să grădinăresc este hobby-ul meu de când mă știu. Mi-aduc aminte cum, copil fiind, bunica mă introducea în tainele îngrijirii, dar și înfrumusețării unui colț de pămând, din care, cu drag, poți face un rai. Dar bunica nu avea serviciu, nu avea facultate, nu avea copil mic, așa ca indeletnicirea ei principală aceasta era: să-și îngrijească grădina. Parcă râmnesc și acum, gândindu-mă și aminindu-mi, la ordinea ce stăpânea fiecare strat de legume, fiecare rând de porumb sau mai-știu-eu ce alte minunății cultiva ea, că era meșteră mare…
Dar nu mă las mai prejos, doar sunt nepoata bunicii, nu? Și, cum se desprimăvărează un pic, încep și eu lucrul în mica mea grădină. Mi-era greu la început, când m-am mutat la casă și… grădină nouă, nu mă ajuta nimeni și parcă nu reușeam defel să scot roade bune din pământul muncit numai și numai de mâinile mele. Dar am noroc cu un partener de viață înțelegător, care văzându-mi sârguința fără niciun rezultat a dat fuga la cumpărături și mi-a cumpărat, știți ce, un motocultor! E mic, dar, vai, așa de ușor mi-este acum să fac stratele pentru ceapă, morcovi, roșii! Am semănat anul acesta chiar și sfeclă, în ciuda protestelor soacrei mele… I-am spus soțului meu dintru început că îmi doresc ceva care să-mi ușureze munca, dar aceasta nu înseamnă că nu tebuie să mă ajute chiar el în grădină. Și s-a conformat de când cu motocultorul, pentru că el, soțul meu îl mânuiește, logic, mi se pare o muncă de bărbat. Ce ziceți de el? De motocultor, nu de Cătălin!!!

E de calitate,  un produs O-Mac. Aveau și alte produse, dar l-am ales pe acesta datorită mărimii, pentru că se pretează suprafeței de teren de care dispun eu.
Anul acesta am o grădină exemplară, nu mă mai uit cu jind la a bunicii!
La toamnă am ce roade culege: roade bogate, că am avut ajutoare de nădejde în acest an: pe Cătălin și motocultorul O-Mac.

Share

De acum plimbarea va fi și mai confortabilă

Share

Cătălina, fetița mea are 3 ani. Cât a fost mică, mică, adică bebeluș n-aveam grija ei când era vorba să plecăm de-acasă, pentru că scaunul de mașină ce-l primisem de la sora mea era  așa de bun, așa de folositor, pentru că liniștea mea în timpul șofatului era asigurată de sentimentul că o știam în siguranță acolo, prinsă în centurile scaunului.
Dar timpul a trecut, Cătălina mea crescuse, depășind greutatea pentru care fusese conceput scaunul, deci era prea mic, așa că l-am scos din mașină, iar acum a început greul… A mers cât a mers așa, până am pățit-o anul trecut, pe drumul spre vacanță, spre mare, când ne-a oprit poliția și… am luat amendă. Ce puteam face la întoarcere decât să căutăm un scaun bun, bun, pe care să-l aibe măcar până mai târziu. Am  căutat, am căutat pe internetul dătător de soluții pentru orice și am dat peste un site cu de toate pentru copii: www.bebelas.ro.

Și cum să mai am grija scaunului auto când pe acest site găsești ce vrei și ce-ți place? În categoria Scaun auto copii am găsit chiar ce căutam: un scaun pentru categoria de greutate 15-36 de kilograme, ca să stăm liniștiți o perioadă bună de timp… Acesta este: http://www.bebelas.ro/scaun-auto-coto-baby-rumba.html
L-am cumpărat pe cel roșu.
Și cum sunt fericita mătușă a unui băiețel, nu puteam să nu-i cumpăr și lui ceva. Am achiziționat, odată cu scaunul nostru și o mică jucărioară muzicală pentru pătuț.
V-am spus, aveți de unde alege! Recomand cu toată încrederea acest site părinților în căutare de calitate pentru copii lor.

Share

Cartea electronică versus cartea în formatul tipărit

Share

Sunt o împătimită a lecturii. Nu văd în citirea unei cărți o pierdere de timp, eu aș citi mereu. Păcat că nu stau prea bine cu disponibilitatea timpului. De mic copil preferam să am o carte și să fiu doar eu cu ea, să o sorb pur și simplu, în locul jocurilor. Eram tare conștiincioasă când era vorba de parcurs lista de titluri și autori, ce învățătoarea mi-o dădea la sfărșit de an școlar. Și toată vara o petrecem sub tei, pe bancă. Citind.
Mirosul cărților noi sau vechi, deopotrivă, îmi place și acum, iar mica mea bibliotecă, ce a luat ființă prin eforturile și numai prin eforturile mele proprii (financiare) îmi oferă o satisfacție deosebită.
Îmi amintesc și acum de prima carte pe care am citit-o. Era, de fapt, o cărțulie, o broșură, mai bine zis. Am primit-o de la însuși Moș Crăciun, la prima mea serbare, în clasa I. „Frumoasa și Bestia” se numea. Și ce mult m-a motivat Bella, personajul principal, să citesc. Nu uit nici acum rândurile care spuneau așa: „Și cel mai mult îi plăcea Bellei să citească…”. Recent, curioasă fiind am căutat prin librării să văd, nu cumva am șansa cât de mică de a mai descoperi pe vreun raft mica cărticică, pentru a o achiziționa pentru fiica mea, Cătălina. Dar nu, n-am găsit-o. Apoi, Am căutat prin librăriile online… Și-am tot căutat până am găsit cărticica aceasta http://www.litera.ro/index.php/disney-english-frumoasa-si-bestia.html, cu aceleași imagini, dar care are avantajul (pentru mine și pentru Cătălina, care este în stadiul de plină descoperire a lumii; are 3 ani și jumătate!) că este o ediție bilingvă, română-engleză, ce sigur ne va fi folositoare cât de curând. N-am stat deloc pe gânduri și am achiziționat-o, mai ales că are un preț atât de mic, fiind la reducere.

Și cum este normal, îmi doresc cu ardoare ca al meu copil să aibă „în sânge” plăcerea de a citi. Deja încep să-i cumpăr tot felul de cărți specifice vârstei ei, care, credeți-mă, sunt extrem de atrăgătoare pentru ea, dar și, cel mai important, educative: Tot în librăria www.litera.ro am descoperit colecția special creată pentru copii de toate vârstele. Îmi place în mod deosebit colecția Prima mea enciclopedie de științe, ce pune la dispoziția părinților doritori, cum sunt eu, mici enciclopedii pentru copii tot așa de mici, precum Misterele corpului uman, pe care, cum sunt eu, nu m-am putut abține să n-o cumpăr.
Și tot uitându-mă în site am descoperit colecția IQ230. Este o colecție de cărți ce mi-a atras imediat atenția. Și cum timpul de care am nevoie pentru a mă simți eu împlinită simt că trebuie să fie mai lung, am zis că trebuie să învăț să-l folosesc eficient. Iar cartea „Arta de a (nu) pierde timpul” mi-a fost de un real folos. Merită citită, dar trebuie ținut cont neapărat de sfaturile transmise de autor în scrierea sa, nu trebuie să o privim ca pe o lucrare pur teoretică, cum se întâmplă de multe ori…

Mi-a părut o idee bună la un moment dat apariția e-book-urilor, care sunt foarte accesibile ca preț, dar care au și avantajul pot face ca o mare, mare bibliotecă să poate fi stocată în câțiva centimetri pătrați de e-reader. E super să ai la dispoziție când dorești, chiar și în cele mai neobișnuite locuri, cartea digitală cu tine… Trebuie să recunosc că încă nu am citit până acum un e-book, o carte electronică, pentru că sunt prea acaparată de cărțile mele, pe care am nevoie să le simt fizic. Dar în viitor, nu se știe! Am și de unde alege! Aici găsiți cărți electronice pe toate gusturile!

Spor la lecturat!

Share