Arhiva lunii septembrie 2012

Zacusca de vinete

Share

 

Va prezint mai jos reteta de zacusca de vinete pe care o prepar an de an si de care sunt foarte incantata.

Ingrediente:

1 l ulei

5 kg vinete

4 kg ardei gogosari

2 kg ceapa

1/2 kg morcovi

800 ml bulion

sare

piper boabe, foi de dafin

Preparare:

Vinetele se coc, se curata, apoi si se lasa sa se scurga.

Ceapa se curata, apoi se toaca in masina de tocat carne. Morcovul se curata si se rade pe razatoarea cu ochiuri mici.

Separat, se curata si ardeiul de cotoare si se da prin masina de tocat carne.

Intr-un vas mare, incapator (eu am folosit un tuci de fonta si am preparat zacusca in curte) se pune uleiul de floarea soarelui si se lasa sa se incinga.

Se adauga peste ulei ceapa, iar dupa ce s-a inmuiat se pune si morcovul, tocate prin masina de tocat si se lasa pana prind o culoare putin aurie.

Urmeaza apoi adaugarea ardeiului si se lasa, la fel, pana se inmoaie, amestecand continuu in compozitie, sa nu se lipeasca de fundul vasului. Se pun si boabe de piper si cateva foi de dafin.

Se pun vinetele coapte, tocate, amestecand in continuare.

Cand este aproape gata zacusca, se pune bulionul si sare dupa gustul fiecaruia. Se lasa sa fiarba pana incepe sa iasa uleiul deasupra.

Cand este gata, zacusca se pune in borcane de 400 ml curate si uscate.

Borcanele cu zacusca se sterilizeaza timp de 30 de minute la bain-marin.

Share

Share

Encicopedia Universală Britannica (Editura Litera), toată colecţia de 16 volume o puteţi achiziţiona acum de pe site-ul www.elefant.ro la preţul de doar 66 de lei (79% reducere, 318 lei preţ vechi) + transport gratuit.

Această ediţie reprezintă rezultatul efortului unui colectiv de traducători, redactori şi consultanţi de specialitate.
Alături de articole din cele mai variate domenii, veţi găsi în cele 16 volume ale enciclopediei cele mai recente hărţi ale ţărilor lumii, un tabel cu laureaţii Premiului Nobel, alături de numeroase planşe şi ilustraţii sugestive, dar şi peste 1000 de articole care vizează realităţile româneşti. Merită să vă completaţi biblioteca cu această colecţie, mai ales ca puteţi beneficia de acest preţ!

Share

Share

Mi-a atras atenţia, în mod deosebit, campania pe care site-ul zibo.ro o demarează pentru atragerea şcolilor din ţară pentru a-şi înscrie efectivele de elevi pentru a participa la, poate, cea mai amplă acţiune de ecologizare şi plantare de copaci – „Şcoala pentru o Românie verde”. Recent, s-a alăturat acestui proiect şi furnizorul apei Aqua Carpatica, care susţine acţiunea de reciclare http://www.zibo.ro/mallul-copiilor/sponsor/Colectati-si-reciclati-PET-urile-de-Aqua-Carpatica-736. Mi-am înscris şi eu cei 15 preşcolari ai mei, dar regret mult că există posibilitatea să nu mă pot bucura de activităţile ce le presupune acest proiect şi aceasta nu din cauza mea, ci din lipsa înscrierilor de şcoli din judeţul Argeş. Până acum sunt doar patru înscrieri din judeţul nostru, în timp ce sunt necesare cel puţin 10 şcoli înscrise. Se primesc înscrieri până la sfârşitul lunii septembrie (acţiunea propriu-zisă de colectare a hârtiei şi a PET-urilor începe la 1 octombrie). Îmi doresc foarte mult ca până la data lansării proiectului să existe suficiente înscrieri din Argeş, pentru a putea ajuta şi eu, cumva, să se planteze un milion de copaci! imagine Scoala pentru o Romanie Verde

Share

Share

SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI ANDREI

Trăitori pe meleaguri unde frumuseţea îşi dă mâna cu legenda şi apăraţi de credinţa creştină noi, românii, suntem printre popoarele care au o mare varietatate de datini, ce vin până în prezent, din vremuri vechi.
Ziua Sfântului Andrei este pentru români o mare sărbătoare religioasă, pentru că ortodoxismul românesc este de origine apostolică. Este cunoscut faptul că Apostolul Andrei a fost ales, după pogorârea Duhului Sfânt, să propovăduiască cuvântul Mântuitorului printre popoarele traco-dace şi scitice. Deci, el a participat direct la creştinarea popoarelor de la gurile de vărsare a Dunării în Marea Neagra. Se pare că, după războaiele dacilor cu romanii, el ar fi fost răstignit pe o cruce în formă de x şi că atunci, spun legendele, ar fi pornit o furtună din senin, iar trăsnetele ar fi orbit pe cei care ar fi participat la răstignire.
Până la începutul secolului al XX-lea se organizau în Colinele Tutovei, în noaptea de Sântandrei, petreceri de pomină ale tinerilor, asemănătoare cu Revelionul. Pentru a fi feriţi de acţiunea malefică a moroilor şi strigoilor, tinerii camuflau şi ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele şi uşile casei unde se desfăşura petrecerea, înainte de lăsatul serii. De altfel, petrecerea se numea, local, Noaptea Strigoilor, timp nefast, când strigoii vii îşi părăsesc trupurile fără ştirea lor. În acest timp, petrecerea tinerilor în vatra satului, numita şi Păzitul Usturoiului, era în toi. Fetele aduceau câte trei căpăţâni de usturoi, le puneau laolaltă într-o covată pentru a fi păzite de o bătrână la lumina lumânării. Complet izolaţi de lumea din afară, stăpânită de forţele malefice, tinerii se distrau, cântau, jucau, beau, adesea peste măsură, mâncau, glumeau, ca la un adevărat revelion. Această izbucnire de bucurie se desfăşura în chiar postul Naşterii Domnului. Dimineaţa, pe lumina zilei, tinerii ieşeau în curtea casei unde covata cu usturoi era jucată în mijlocul horei de un flăcău. Se împarte usturoiul şi, în mare veselie, se întorceau pe la casele lor. Începea un nou an. Usturoiul privegheat se păstra ca ceva sfânt, la icoană, şi se folosea peste an ca leac pentru vindecarea bolilor, pentru prinderea farmecelor şi descântecelor etc.
Ca la orice început de an, prisoseau practicile magice de aflare a ursitei, adică a viitorului soţ. Fata de măritat prepara o „Turtucă de Andrei”, turtiţă subţire din faină de grâu, foarte sărată, coaptă pe plita sobei şi o mânca înainte de culcare. Băiatul care venea în vis să-i aducă apă ca să-şi potolească setea urma să o ceară de nevastă în cursul anului. Alte fete, după ce soseau acasă de la Păzitul Usturoiului, semănau câte un căţel de usturoi privegheat într-un cocoloş de aluat. După modul cum încolţea şi creştea usturoiul semănat, se făceau anumite pronosticuri matrimoniale. Timpul era însă favorabil şi pentru observaţii meteorologice şi astronomice. Unii bătrâni, neştiutori de carte dar „cititori” în stele, observau cerul în noaptea de Ovidenie sau de Sântandrei şi noroceau anul, prevestind dacă va fi bogat sau sărac, ploios sau secetos, dacă va fi pace sau război etc. Obiceiul de a semăna în noaptea de Sântandrei grâu într-o oală de pământ pentru a interpreta rodnicia ogoarelor în noul an este practicat şi astăzi.
Spiritele morţilor care mişunau pretutindeni la Sântandrei, favorizau actele de divinaţie. Asemănător altor sărbători sezoniere de peste an, cele mai preocupate să valorifice ocazia oferită de Noaptea Strigoilor păreau tot fetele, cu nelipsita lor grijă, căsătoria. Practicile de divinaţie efectuate la fântână, la coteţul porcului, la gardul şi poarta gospodăriei, la masa încărcată cu usturoi etc. aveau unul şi acelaşi scop: aflarea ursitului, a calităţilor lui (tânăr, bătrân, frumos – urât, bogat – sărac). Aceste acte magice erau săvârşite în taină, de fiecare fată în parte, sau „pe faţă”, cu participarea mai multor fete.
În ajunul sărbătorii, se pune grâu la încolţit pe farfurioare, pentru a estima semnele anului viitor. Astfel, în funcţie de cât de frumos va creşte grâul până la Anul Nou, aşa vor prospera gospodarii care l-au semănat. Al cui grâu va creşte mai mare, acela va avea mai mult noroc şi sănătate. Totodată, se spune că, în noaptea de Sfântul Andrei, strigoii vor intra în casele oamenilor dacă nu sunt opriţi prin ungerea ferestrelor şi a uşilor cu usturoi. Alt obicei vestit din această noapte este cel legat de măritiş şi de visele premonitorii. Fetele nemăritate îşi pun pieptenul sau busuioc sub pernă ca să-şi viseze ursitul.
În ajunul sărbătorii, gospodinele pregătesc o pâine mare şi, pe acelaşi ştergar, pun o monedă de argint. Prin împlinirea acestei datini la masa de Sfântul Andrei, se crede în popor că acea casă va fi binecuvântată cu belşug.
În ziua praznicului, credincioşii pun în sticle cu apă crengi de prun, măr, cireş sau corcoduş. Acestea vor înflori în Ajunul Crăciunului în gospodăriile în care de la Anul Nou vor poposi belşugul, armonia şi liniştea sufletească.
Unul dintre elementele care s-au propagat de pe vremea sărbătorilor romane şi tracice este cel legat de lupi. Astfel, în ziua de Sfântul Andrei nu se mătură, ca să nu mănânce lupii vitele. De asemenea, se spune că, în această noapte, lupii se adună şi pot să vorbească, însă cel care îi aude riscă să moară.
În legendele populare răspândite în special în Moldova, Basarabia şi Transilvania, Sfântul Andrei apare ca un bătrân înconjurat de o aureolă luminoasă, căruia fiarele i se supun: el alungă şi duhurile necurate şi strigoii.
Obiceiurile de Sfântul Andrei nu au legătură cu sărbătoarea religioasă, însă ele se păstrează, fiind reluate an de an.
După numele acestui „Apostol al neamului”, mulţi români au fost numiţi, în diverse variante. Dar, fie că ne numim sau nu Andrei, toţi aşteptăm deopotrivă, în fiecare an, sosirea acestui sfânt aducător de credinţă, sfânt ce deschide perioada minunatelor sărbători de iarnă.

Bibliografie:

Nicolau, Irina, Ghidul sărbătorilor româneşti, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998
Pop, Mihai, Obiceiuri tradiţionale româneşti, Editura Univers, Bucureşti, 1999

Share

Share

PARTENERIATUL EDUCAŢIONAL ŞCOALĂ – SOCIETATE

Educaţia a fost definită ca un fenomen social-uman specific, care constă în transmiterea acumulărilor teoretice şi practice obţinute de omenire de-a lungul dezvoltării sale social-istorice către tânăra generaţie în special, cu scopul formării personalităţii, a pregătirii pentru viată, pentru integrarea în activitatea socială.
Această definiţie evidenţiază relaţia educaţie – societate: educaţia se realizează prin transmiterea acumulărilor teoretice şi practice către tânăra generaţie, urmând ca acesta, la rândul ei, să contribuie la dezvoltarea societăţii. Individul uman nu devine om datorită zestrei ereditare, ci datorită influenţelor modelatoare ale mediului socio-cultural, datorită acţiunii sistematice, conştiente, organizate a factorilor educaţionali.
În cadrul unei societăţi care doreşte să se situeze în mod autentic pe coordonatele schimbării, dezvoltării şi creşterii continue, parteneriatul şi, în mod particular, parteneriatul educaţional se constituie ca o condiţie mai mult decât necesară. De aceea, cultura organizaţională a şcolii trebuie să îşi asume, cu prioritate, elemente specifice parteneriatului educaţional.
Date fiind complexitatea şi gradul de dificultate a problemelor cu care şcoala româneasca se confruntă, cât şi impactul pe care educaţia şcolara îl are asupra întregului sistem social, soluţionarea dificultăţilor prezente necesită colaborarea, cooperarea, parteneriatul unor categorii extrem de largi: întregul personal angajat în învăţământ, elevii, părinţii, organizaţiile guvernamentale centrale şi locale, organizaţiile cu caracter nonguvernamental, agenţii economici, sindicate, reprezentanţii cultelor religioase, autorităţile centrale şi locale.
Asumarea şi practicarea efectivă a parteneriatului educaţional trebuie să se constituie pe baza unui consens al tuturor categoriilor interesate în dezvoltarea educaţiei şi, în particular, în susţinerea unităţilor de învăţământ – concretizat prin constituirea unor reţele parteneriale care includ reprezentanţii diferitelor categorii şi instituţii ale comunităţii.
În condiţiile unui parteneriat real între şcoală, familie şi comunitate, profesorii îşi însuşesc căi noi şi puternice de a îndrepta copiii către standarde şcolare provocatoare; părinţii discută regulat cu educatorii despre comportamentul copiilor lor şi despre modul în care îi ajută pe aceştia acasă şi la şcoală; elevii se străduiesc să atingă noile standarde specifice disciplinelor studiate. Tinerii astfel formaţi vor putea să-şi continue educaţia în universităţi, vor fi apţi pentru a începe o carieră sau o profesie cu un viitor promiţător.
Dacă întreaga comunitate este devotată scopurilor sale de a ajuta la formarea elevului, se pot crea:
– un plan de acţiune pentru îmbunătăţirea continuă a tot ceea ce ţine de şcoală, tot ceea ce influenţează predarea şi învăţarea, astfel încât toţi copiii sa atingă standardele de învăţare impuse;
– un parteneriat extins, care să permită realizarea planului, o relaţie între părinţi şi profesori, companii şi instituţii, familie, instituţii de cultura şi arta, ziare, biblioteci.
Partenerii adoptă o strategie colaborativă în care se stabilesc obiective comune, fiecare dintre ei fiind de acord să uzeze de puterea personală şi instituţională pentru a le împlini. Ei trebuie să aibă autoritatea de a-şi reprezenta instituţiile sau segmentele de comunitate din care provin şi sunt de acord să angajeze resurse şi să modifice politicile şi procedurile existente pentru a atinge obiective concrete, măsurabile.
O şcoală care se deschide cu prietenie părinţilor iniţiază şi derulează programe de educare a acestora pentru a eradica unele modele culturale depăşite pe care unele familii continuă să le promoveze cum ar fi desconsiderarea copilului, autoritatea excesivă asupra lui, independenţa scăzută acordată copiilor. Alte programe urmăresc responsabilizarea părinţilor pentru a susţine active direcţiile educaţiei moderne care urmăresc libertatea de opţiune, gândirea critică, participarea la decizii, rezolvarea de probleme.
Şcoala, familia şi comunitatea sunt factori responsabili ai educaţiei care trebuie să răspundă solicitărilor societăţii contemporane.

Bibliografie:
1. Agabrian, M., Şcoala, familia, comunitatea, manual, Institutul European, Iaşi, 2006
2. Popescu, M., Implicarea comunităţi în procesul de educaţie, Bucureşti, Centrul Educaţia 2000+, Editura Corint, 2000
3. Rădulescu, E., Tîrca, A., Şcoala si comunitate, Ghid pentru profesori, Bucureşti, Editura Humanitas Educational, 2002

Share